ICCJ. Decizia nr. 4518/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4518

Dosar nr. 10136/2004

Şedinţa publică din 30 mai 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanţii S.E. şi S.M. au chemat în judecată pe pârâtul Ş.I.G., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat să le respecte dreptul de proprietate privind terenul în suprafaţă de 2494 mp, situat în comuna Susani, judeţul Vâlcea, în punctul „Tarina" şi să le achite contravaloarea lipsei de folosinţă pe 3 ani.

Prin sentinţa civilă nr. 2792 din 19 noiembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani a fost respinsă acţiunea şi au fost obligaţi reclamanţii să-i plătească pârâtului suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 450 A din 9 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.

Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs reclamantul S.E., susţinând în esenţă că, a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului.

Recursul este nefondat.

Prin sentinţa civilă nr. 3505 din 12 noiembrie 1998, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 173 din 23 ianuarie 2001 a Tribunalului Vrancea şi irevocabilă prin Decizia nr. 1628 R din 6 iunie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, a fost dispusă anularea parţială a titlului de proprietate nr. 552/50995 emis la 10 aprilie 1997, s-a constatat că reclamantul Ş.M.I., tatăl reclamantului, este proprietarul terenului în suprafaţă de 2494 mp situat în punctul „Tarina" şi a fost constatată nulitatea absolută a schimbului de terenuri intervenit între B.N. şi S.N.M., la data de 27 octombrie 1997.

Întrucât a fost stabilit, cu autoritate de lucru judecat, dreptul de proprietate al autorului pârâtului asupra terenului ce formează obiectul litigiului, se constată că soluţia de respingere a acţiunii prin care a fost revendicat acelaşi teren şi obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă, este legală.

În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva deciziei nr. 450/A din 9 martie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4518/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs