ICCJ. Decizia nr. 418/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 418.
Dosar nr. 9116/30/2004
Şedinţa publică din 23 iunie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 9116/C din 18 noiembrie 2004 la Tribunalul Timiş, reclamantul W.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara anularea dispoziţiei nr. 2144 din 8 octombrie 2004, emisă de Primarul municipiului Timişoara prin care a fost respinsă notificarea privind revendicarea imobilului, situat în Timişoara, fosta proprietate a antecesorilor săi.
A mai solicitat să se constate preluarea nelegală a imobilului, calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituire şi să-i fie restituit în natură imobilul revendicat, cu înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară şi să se constate nulitatea absolută a actelor de înstrăinare subsecvente preluării.
Ulterior, reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât a persoanelor care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamentele din imobil, anularea dispoziţiei şi emiterea unor noi dispoziţii pentru fiecare apartament, prin care să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituirea în natură, invocând certificatul de moştenitor anexat.
La termenul din 1 aprilie 2005, instanţa a dispus disjungerea capetelor de cerere, vizând constatarea nelegalei preluări a imobilelor, constatarea calităţii de moştenitor, obligarea pârâţilor de a restitui imobilul în natură şi constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a apartamentelor din imobilul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 1572/PI din 29 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş a fost admisă în parte contestaţia precizată formulată de reclamantul W.M. împotriva dispoziţiei nr. 2144 din 8 octombrie 2004, emisă de Primarul municipiului Timişoara în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara.
A fost anulată dispoziţia nr. 2144 din 8 octombrie 2004 şi pârâtul Primarul municipiului Timişoara a fost obligat să emită dispoziţii distincte cu privire la notificările nr. 65 din 28 mai 2001 şi nr. 64 din 28 mai 2001 şi s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului în calitate de moştenitor cu cota de 1/6 parte, după defuncta W.L., cu privire la imobilele situate în Timişoara, trecute în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950.
A fost respinsă contestaţia privind celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că notificările formulate de reclamant cu privire la restituirea imobilelor înscrise în C.F. 8690 Timişoara nr.top 16984/1 şi respectiv în C.F. 8098 Timişoara, nr.top 16984/2 (filele 6 şi 8 dosar fond) au fost respinse prin dispoziţia atacată, cu motivarea că nu a fost făcută dovada calităţii de moştenitor, certificatul de moştenitor după W.L., nefiind apostilat.
Or, tribunalul a reţinut că reclamantul a făcut dovada calităţii de moştenitor după defuncta W.L., coproprietara imobilului preluat abuziv, situaţie în care este îndreptăţit să solicite cota de 1/6 parte ce i se cuvine ca urmare a decesului acesteia.
Pe de altă parte, chiar reclamantul a arătat că rămâne fără obiect capătul de cerere privind natura trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, precum şi cea în constarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare, astfel că respectivele cereri au fost respinse.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 487 din 8 noiembrie 2007 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul local al municipiului Timişoara şi a respins apelul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara împotriva sentinţei nr. 1572/PI din 29 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Timiş.
Instanţa de apel a reţinut că la 1 aprilie 2005 s-au disjuns unele capete din cererea formulată de reclamant, inclusiv cel referitor la modalitatea preluării imobilelor de către stat şi constatarea nulităţii absolute a înstrăinărilor vizând apartamentele din imobilul în litigiu.
Deşi instanţa s-a desesizat de aceste pretenţii, reclamantul a reluat aceste aspecte prin precizarea cererii de chemare în judecată în 18 mai 2005, învederând că rămân fără obiect ,petitul acţiunii privitor la natura trecerii imobilului în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950 şi constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare".
Potrivit considerentelor hotărârii instanţei de fond, s-a reţinut că prima instanţă şi-a însuşit manifestarea de voinţă a reclamantului şi faţă de principiul disponibilităţii a respins capetele de cerere arătate mai sus, fără a mai face referire la disjungere.
Aceste aspecte nu au fost totuşi evocate pe calea apelului, astfel că instanţa, în raport de limitele caracterului devolutiv al apelului şi ţinând cont de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., care nu erau incidente în cauză, nu s-a considerat sesizată cu soluţionarea respectivelor capete de cerere.
S-a constatat că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, dispoziţiile de restituire se emit de către primar.
În aplicarea acestei norme, tribunalul a obligat pârâtul emitent al dispoziţiei să emită dispoziţii distincte pentru fiecare apartament şi a respins în rest acţiunea. Respingând celelalte capete de cerere al acţiunii, instanţa de fond a respins-o şi faţă de pârâtul Consiliul local al municipiului Timişoara, în sarcina acestuia nefiind stabilită vreo obligaţie.
Deoarece lipsa calităţii procesuale pasive al Consiliului local al municipiului Timişoara nu a fost reţinută în mod expres, aspectul a fost avut în vedere de către instanţa de apel, care s-a pronunţat în mod expres în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În plus, s-a mai reţinut că, apelul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Timişoara împotriva unei hotărâri prin care nu s-a stabilit nicio sarcină în obligaţia sa, a fost respins ca lipsit de interes.
Cu privire la fondul cauzei, s-a constatat că imobilele în litigiu au fost preluate de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950 şi se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv, calificate astfel potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Imobilul fiind preluat abuziv atrage aplicabilitatea dispoziţiilor referitoare la acordarea de măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent), fără a examina valabilitatea titlului Statului.
Reglementările Legii nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate abuziv, astfel că susţinerile apelanţilor cu privire la titlul Statului şi trimiterile la art. 6 din Legea nr. 213/1998 s-au reţinut ca nerelevante şi au fost respinse.
S-a mai reţinut că nici susţinerile referitoare la contractele subdobânditorilor nu pot duce la schimbarea hotărârii instanţei de fond, deoarece respectivul aspect nu a făcut obiectul judecăţii în raport de care a fost pronunţată hotărârea apelată.
Distinct de cele arătate, s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a constatat dovedită calitatea reclamantului de moştenitor al defunctei W.L., fost proprietar tabular al imobilelor şi că cerinţa aplicării apostilei nu era obligatorie faţă de cerinţele art. 3 alin. (1) din OG nr. 66/1999, condiţie care, totuşi, era îndeplinită în cauză.
Nici criticile privind greşita obligare a pârâtului la emiterea a două dispoziţii distincte (câte una pentru fiecare apartament), nu s-au reţinut ca fiind întemeiate.
În acest sens, s-a evidenţiat că imobilele sunt înscrise în cărţi funciare diferite, antecesoarea reclamantului fiind înscrisă alături de coproprietari diferiţi în partea întâi a cărţii funciare.
Pe de altă parte, s-a avut în vedere că Legea nr. 10/2001 nu impune obligaţia emiterii în astfel de situaţii a unei dispoziţii comune. Legea fiind adoptată în scopul reparării prejudiciilor cauzate foştilor proprietari (sau a succesorilor acestora), instanţa de apel a reţinut ca neîntemeiat refuzul persoanei notificate de a da curs solicitării persoanei îndreptăţite.
Împotriva deciziei nr. 487 din 8 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, în termen legal a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timişoara care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., o critică pentru nelegalitate pentru următoarele aspecte:
Sub un prim aspect, se susţine că în mod greşit cele două notificări ale contestatorului, având ca obiect imobilele înscrise în două cărţi funciare diferite, ar fi trebuit soluţionate prin două dispoziţii diferite.
În sensul criticii formulate se arată că nu este vorba de două imobile diferite, ci de un singur corp de clădire, cu două scări, revendicat de acelaşi notificator.
De asemenea, recurentul a precizat că naţionalizarea s-a realizat în baza unui act normativ în vigoarea la acea dată, cu respectarea Constituţiei, astfel că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998.
În aceste condiţii, se pretinde că statul este proprietar ca urmare a aplicării la situaţia concretă a legislaţiei specifice perioadei respective, dobânditorul având convingerea că încheie contractul de vânzare-cumpărare cu adevăratul proprietar, titlul acestuia rezultând din conţinutul actelor de preluare.
Se mai susţine că, prin notificările nr. 64 şi 65 din 28 mai 2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilelor evidenţiate în C.F. nr. 8690 Timişoara şi C.F. nr. 8098 Timişoara.
Cu privire la imobilul înscris în C.F. 8690 Timişoara se precizează că a fost trecut în proprietatea statului cu titlul de naţionalizare de la numiţii G.E., W.L., S.M., C.S.M., K.I., S.M., K.L. şi K.C.I.
Pentru că reclamantul nu a depus un certificat de moştenire în original faţă de proprietarii tabulari, ci numai o copie a certificatului de moştenitor parţial, eliberat de Judecătoria Miltemberg nr. VI 70/73, după W.L., fără ca acesta să fie apostilat conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga în 5 octombrie 1961, act la care România a aderat prin OG nr. 66/1999, recurentul susţine că acesta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul cerut de lege.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Iniţial, prin dispoziţia emisă de pârâtul Primarul municipiului Timişoara nr. 2144 din 8 octombrie 2004, s-au respins notificările nr. 64 şi 65 din 28 mai 2001 formulate de intimatul-reclamant, cu motivarea că nu s-a depus certificat de moştenitor cu apostilă, potrivit Convenţiei de la Haga, cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine şi că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită. Imobilul revendicat situat în Timişoara, înscris în C.F. 8690 Timişoara, revendicat prin notificarea nr.64 şi imobilul situat la aceeaşi adresă, înscris în C.F. 8098 Timişoara, revendicat prin notificarea nr.65 au fost preluate în proprietatea statului prin naţionalizare de la numiţii G.E., W.L., S.M., C.S.M., K.I., S.M., K.L. şi K.C.I.
W.M. este moştenitorul legal al defunctei W.L. cu o cotă de 1/6 părţi din fiecare imobil.
Imobilele fiind preluate de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950 se încadrează în categoria celor preluate în mod abuziv, actul conform disp. art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, susţinerea recurentului cu privire la titlul statului şi trimiterea la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu mai are nicio relevanţă, constatând că preluarea imobilului a fost abuzivă, aşa că în mod corect, prin hotărârea recurată s-a menţinut soluţia instanţei de fond, pârâtul fiind obligat să emită dispoziţii distincte pentru cele două notificări.
În ceea ce priveşte critica referitoare la nedovedirea de către reclamant a calităţii de persoană îndreptăţită, se reţine că este nefondată, deoarece s-a făcut dovada calităţii sale de moştenitor după defuncta W.L., fost proprietar tabular al imobilelor, alături de ceilalţi coproprietari, cota pretinsă de reclamant fiind numai de 1/6 parte.
Deşi se susţine că, potrivit art. 3 alin. (1) din OG nr. 66/1999, reclamantul nu a depus certificatul de moştenitor apostilat, se constată că această obligaţie este îndeplinită în cauză, în condiţiile în care nu era obligatorie.
Faţă de cota parte pretinsă din imobile, se reţine că reclamantul nu era obligat să facă dovada de persoană îndreptăţită ca moştenitor al tuturor proprietarilor tabulari, câtă vreme a dovedit că este moştenitorul legal .al antecesoarei sale W.L., ce a avut calitatea de proprietar tabular.
Faţă de cele expuse, se reţine că niciuna dintre criticile formulate nu este fondată, reclamantul făcând dovada preluării abuzive a imobilului a cărui restituire o solicită, cât şi a calităţii sale de persoană îndreptăţită în conformitate cu cerinţele Legii nr. 10/2001.
Pentru considerentele de mai sus, recursul declarat de pârât este nefondat şi urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 487 din 8 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5199/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5229/2004. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
