ICCJ. Decizia nr. 42/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 42.
Dosar nr. 41046/1//2004
18342/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanta M.M.I. a chemat în judecată pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 150 mp situat în Bucureşti, şi acordarea de măsuri compensatorii pentru construcţia demolată, evaluată provizoriu la suma de 20.000 dolari SUA.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin notificarea nr. 3395 din 22 octombrie 2001 a solicitat pârâtului restituirea, în parte în natură şi în parte, în echivalent, a imobilului în litigiu ce a aparţinut autoarei sale V.T. şi care a fost expropriat prin Decretul nr. 64/1962, fără plata de despăgubiri.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 41 din 19 ianuarie 2004 a respins acţiunea reclamantei ca prematur formulată reţinând că, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face doar prin dispoziţia motivată a Primarului General. Din interpretarea prevederilor Legii nr. 10/2001 rezultă că numai dispoziţiile Primarului pot fi atacate în justiţie.
S-a apreciat că faza administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu poate fi înlăturată, astfel încât să se solicite direct instanţei restituirea în natură sau prin echivalent a unor imobile.
Reclamanta avea altă modalitate procedurală pentru a solicita obligarea pârâtei la respectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta arătând că prin condiţionarea introducerii acţiunii de existenţa unui răspuns din partea pârâtei se creează o restricţionare a accesului liber la justiţie, ce nu poate fi îngrădit de nici o lege.
Din economia prevederilor legii menţionate rezultă că în soluţionarea acţiunilor formulate în baza art. 24, instanţa are competenţa de a se pronunţa asupra tuturor aspectel9or care privesc legalitatea şi temeinicia dispoziţiei contestate de persoana îndreptăţită.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1080 din 3 iunie 2004 a respins apelul ca nefondat, reţinând, ca şi instanţa de fond, că acţiunea reclamantei este prematură, atât timp cât nu s-a epuizat faza administrativă prin emiterea unei dispoziţii motivate.
Soluţionând cauza prin admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii, prima instanţă nu a restricţionat accesul liber la justiţie al reclamantei, neputându-se considera că, în speţă, s-au încălcat dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 21 alin. (2) din Constituţia României.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs reclamanta, întemeiat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- reclamanta recurentă a parcurs procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001 prin depunerea notificării
- respingerea acţiunii ca prematur formulată reprezintă o sancţiune faţă de reclamanta care şi-a respectat obligaţia depunerii notificării
Primăria avea obligaţia să răspundă în termen de 60 de zile de la depunerea notificării, iar tăcerea acestei autorităţi echivalează cu neîndeplinirea obligaţiei sale corelative dreptului reclamantei.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Reclamanta M.M.I. a declanşat procedura administrativă prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001, notificând pârâta intimată la data de 22 octombrie 2001 pentru a i se restitui în natură terenul în suprafaţă de de 150 mp situat în Bucureşti şi acordarea de măsuri compensatorii pentru construcţia demolată.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vechea numerotare existentă înainte de modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire. In conformitate cu art. 24 alin. (1), tot în vechea numerotare, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut în art. 23, să facă persoanei îndreptăţite oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
În raport de dispoziţiile legale redate, rezultă că termenul în care unitatea deţinătoare are obligaţia să răspundă la notificare este imperativ şi nu un termen de recomandare. Altfel, s-ar ajunge la nesocotirea finalităţii legii, s-ar amâna fără termen rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor sau, după caz, procedura acordării de despăgubiri, ignorându-se dreptul la reparaţie.
Fiind stabilit că termenul de 60 de zile, la care s-a făcut referire, este imperativ, obligatoriu pentru unitatea deţinătoare, rezultă că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, ca prematură, este greşită în situaţia în care, la data introducerii acţiunii, termenul menţionat expirase.
Dar, soluţia instanţelor care au instrumentat cauza în fond şi apel este greşită şi pentru că cererea de chemare în judecată este, de fapt, o contestaţie împotriva refuzului tacit de restituire în natură, partea solicitând, pe această cale, obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului şi acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul demolat.
In această situaţie, instanţa este îndrituită să analizeze pe fond cererea, fiind de necontestat refuzul de a răspunde la notificare, ceea ce echivalează cu lipsa unei rezolvări favorabile.
Ca atare, recursul se va admite, se vor casa atât Decizia recurată, cât şi sentinţa instanţei de fond, cauza urmând a fi trimisă Tribunalului Bucureşti spre a fi judecată în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.M.I. împotriva deciziei civile nr. 1080 din 3 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 41 din19 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4264/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 411/2004. Civil → |
|---|
