ICCJ. Decizia nr. 4221/2004. Civil. încheiere suspendare judecata. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4221

Dosar nr. 12301/2004

Şedinţa publică din 20 mai 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 8 ianuarie 2002, M.S.M. şi V.M.S. au chemat în judecată pe SC C. SRL Călăraşi, Administraţia Finanţelor Publice Călăraşi, Consiliul judeţean Călăraşi şi Consiliul Local Călăraşi, pentru a fi obligaţi să-i restituie în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din construcţie şi teren, situat în comuna Perişoru, judeţ Călăraşi. În subsidiar, a solicitat restituirea bunului prin echivalent.

Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 142 din 30 martie 2001, a respins acţiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel, a cărui judecată a fost suspendată prin încheierea din 16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Pârâta SC C. SRL Călăraşi a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare a judecăţii arătând că prin această măsură ar fi prejudiciată.

Recursul este nefondat.

Suspendarea judecării cauzei a fost dispusă - la cererea reclamantelor, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Cum instanţa de apel era ţinută de cererea reclamantelor [art. 129 alin. (5) C. proc. civ] şi ca atare, în asigurarea respectării principiului disponibilităţii, nu-i putea depăşi limitele, cu temei a dispus suspendarea cauzei.

Aşa fiind şi întrucât nu au fost constatate motive de casare care pot fi invocate din oficiu, se impune respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul SC C. SRL împotriva încheierii din 16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4221/2004. Civil. încheiere suspendare judecata. Recurs