ICCJ. Decizia nr. 4224/2004. Civil. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4224
Dosar nr. 13117/2004
Şedinţa publică din 20 mai 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.E. a solicitat în contradictoriu cu I.A. şi Consiliul Local al Municipiului Târgovişte anularea deciziei nr. 4897 din 21 noiembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare a invocat dispoziţiunile art. 318 C. proc. civ., deoarece instanţa de recurs a abdicat de la obligativitatea examinării aspectelor de nelegalitate si netemeinicie ale deciziei instanţei de apel, precizate în motivele de recurs.
Astfel, instanţa a păşit la soluţionarea recursului fără să fi dispus obligarea intimatei, Consiliul Local al Municipiului Târgovişte să depună decretul de expropriere şi notificarea de renunţare a lui I.A. în despăgubiri băneşti în schimbul acţiunilor depuse la prefectura Târgovişte.
Instanţa de recurs nu a pus în discuţia părţilor actele de proprietate, autorizaţia de construcţie şi chitanţele de plată a impozitului care atestau dreptul de proprietate al recurenţilor şi a încălcat art. 147 C. proc. civ. deoarece încheierea de dezbateri nu cuprinde mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor.
În plus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat în privinţa despăgubirilor băneşti reparatorii şi morale, admiţând să dispună restituirea terenului rămas neconstruit din spatele blocului.
Contestatoarea susţine deasemeni că instanţele i-au încălcat dreptul de proprietate şi au supus-o la tratamente inumane, deoarece nu au pus în discuţia părţilor şi nu au ţinut seama de procesul verbal de demolare a imobilului, soldat cu evacuarea forţată a contestatoarei şi a soţului său din apartament.
Contestaţia în anulare este nefondată.
În accepţiunea art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt, nu greşeli de judecată, de apreciere, interpretare sau administrarea probelor ori a dispoziţiunilor legale.
În cazul în care contestaţia în anulare este fondată pe dispoziţiunile art. 318 C. proc. civ., se impune rejudecarea recursului în limita motivului de casare omis, iar cenzurarea hotărârii urmează a se face în raport de critica formulată prin acel motiv de casare neluat în examinare.
Rezultă că, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi puse în discuţie acele motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanţa de recurs, chiar dacă ele au fost precizate şi soluţionate printr-un răspuns comun şi chiar dacă soluţia pronunţată este rezultatul unei greşeli de apreciere a probelor, a ineficienţei acestora sau a unei încălcări a legii. Aşadar, contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a hotărârii greşite date în recurs.
În speţă, prin sentinţa civilă 523 din 2 septembrie 2002, tribunalul Dâmboviţa a respins cererea petiţionarilor I.A. şi I.E. prin care solicitau obligarea Consiliului Local Târgovişte în baza Legii nr. 10/2001 la acordarea despăgubirilor băneşti aferente construcţiilor demolate şi terenului, preluate abuziv, fără titlu de Statul Român, situate în municipiul Târgovişte.
Instanţa a reţinut că într-adevăr imobilul a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului 254/1980 şi a aprobării planului de sistematizare a zonei şi că notificarea pe care persoanele îndreptăţite au adresat-o Primăriei Târgovişte a fost înaintată Prefecturii Dâmboviţa spre soluţionare, înţelegându-se prin acest răspuns că Primăria şi-a declinat competenţa de soluţionare.
În raport de aceste considerente, cererea petiţionarilor a fost respinsă, ei fiind îndrumaţi sa se adreseze Prefecturii Dâmboviţa pentru despăgubirile băneşti ce li se cuvin.
Sentinţa instanţei de fond a fost menţinută în apel prin Decizia 136 din 26 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti şi prin Decizia 4897 din 21 noiembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se poate lesne observa din examinarea contestaţiei formulată de I.E. şi însuşită de Ionescu Aurel, că aceasta reiterează motivele de recurs care au fost deja examinate, este adevărat grupate, de către instanţa de recurs şi că de fapt nemulţumirea contestatorilor vizează actul de judecată şi netemeinicia hotărârilor pronunţate, generată de insuficienţa probelor, aspecte străine ipotezelor legale de promovare a contestaţiei în anulare.
Oricum însă, nu se poate afirma că prin soluţiile pronunţate în toate gradele de jurisdicţie, ar fi fost violat dreptul de proprietate al petiţionarilor contestatori, de vreme ce Primăria Municipiului Târgovişte şi-a declinat competenţa de soluţionare a notificării în favoarea Prefecturii Dâmboviţa, care urmează a se pronunţa asupra măsurilor reparatorii ce se cuvin contestatorilor în schimbul construcţiilor derulate şi a terenului ocupat de construcţiile prevăzute în planul de sistematizare.
Din perspectiva celor arătate mai sus, contestaţia în anulare formulată de I.E. urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de I.E. împotriva deciziei nr. 4897 din 21 noiembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4276/2004. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 423/2004. Civil → |
|---|
