ICCJ. Decizia nr. 427/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 427.
Dosar nr. 20788 /2004
Şedinţa publică din 23 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 27 ianuarie 2004, reclamanta Ţ.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii municipiul Bucureşti, D.A.F.I. şi P.M., instanţa de judecată să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare–cumpărare nr. 28196 din 24 februarie 2000 încheiat între pârâta II în calitate de vânzător şi pârâtul III, în calitate de cumpărător, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 24, situat în Bucureşti.
La termenul din 12 martie 2004, fixat pentru judecarea acţiunii în constatarea nulităţii, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin încheierea pronunţată în aceeaşi zi în dosarul nr. 1162/2004, în raport de susţinerile reclamantei privind strămutarea judecării pricinii la Judecătoria Buzău, a prorogat trimiterea dosarului la această instanţă, până la trimiterea încheierii prin care s-a soluţionat cererea de strămutare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei încheieri, pârâtul P.M. a declarat apel, criticile privind nelegalitatea măsurii de trimitere a dosarului la Judecătoria Buzău, în lipsa hotărârii date asupra cererii de strămutare a judecării cauzei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, prin Decizia nr. 1876– A din 21 septembrie 2004, a respins apelul, ca inadmisibil, reţinând dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtul Popa Mircea a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
S-a susţinut că procedura de citare, cu referire la Primăria municipiului Bucureşti, nu a fost legal îndeplinită.
S-a mai reţinut, cu referire la alte dosare, că hotărârile pronunţate în acestea cuprind motive contradictorii şi că instanţele au interpretat greşit actul dedus judecăţii, precum şi că hotărârile au fost date cu încălcarea legii.
În fine, recurentul a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare, cu referire la lipsa de procedură învederată şi că, instanţa s-a pronunţat cu încălcarea competenţei altui organ jurisdicţional, respectiv Curtea Constituţională, cu referire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la prima instanţă.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Participarea părţilor la judecată în primă instanţă sau căi de atac constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare şi este garantată, printre altele, şi de contradictorialitatea şedinţei de judecată.
Prin urmare, atunci când nu s-au respectat dispoziţiile legale privind asigurarea participării părţilor la judecată, intervine o nulitate relativă, în interesul părţilor, care poate atrage casarea hotărârii pronunţate în aceste condiţii.
Acest caz de casare, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat însă numai de partea care, urmare neîndeplinirii legale a procedurii de citare, a fost lipsă la judecată.
Or, pârâtul invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu o altă parte, aşa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
Pe de altă parte, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesuală a determinat precis, prin norme imperative, desfăşurarea procesului civil, în fond şi căi de atac, corespunzător unui mecanism de desfăşurare care, prin reglementarea conţinutului fiecărei etape procesuale şi a conduitei tuturor subiecţilor procesuali, constituie o garanţie a egalităţii părţilor, a protejării judiciare imparţiale a drepturilor subiective deduse judecăţii, a pronunţării de hotărâri corespunzătoare adevărului şi legii.
Această reglementare are aptitudinea de a răspunde exigenţelor noii perspective asupra justiţiei, generate de art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Pârâtul supune examinării hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte procese civile.
Ca atare, se constată a fi neîndeplinită una din condiţiile cumulative pentru lege atâta timp cât hotărârile invocate de pârât nu pot fi examinate decât în acele procese, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legea procesual civilă, apte de a provoca controlul judiciar vizat de partea interesată.
Or, admiterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, recursul se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestor critici.
Totodată, afirmaţiile recurentului cu privire la conţinutul încheierii pronunţate de instanţa de fond, precum şi cele privind înlocuirea încheierii, nu sunt confirmate de actele dosarului.
Drept urmare, recursul se constată a fi nefondat şi sub acest aspect.
În fine, prin apelul declarat de pârâtul menţionat era vizată provocarea unui control judiciar al încheierii, în considerarea caracterului autonom al acestuia.
Or, caracterul autonom al încheierii este exclus în raport de dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ.
Pe de altă parte, potrivit art. 298 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul. Excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, fiind de strictă interpretare.
Drept urmare, încheierea criticată de pârât urmează, sub regimul căilor de atac, regimul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesuală civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunţa în acea etapă procesuală.
Aşadar, în raport de dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la împrejurarea că încheierea atacată nu se înscrie în excepţia statuată prin acest text, în mod judicios apelul a fost respins ca inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de critică.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. împotriva deciziei nr. 1876 din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4274/2004. Civil. Actiune de intabulare în... | ICCJ. Decizia nr. 4243/2004. Civil. încuviinţare executare... → |
|---|
