ICCJ. Decizia nr. 436/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 436

Dosar nr. 24.732/2/2004

Şedinţa publică din 22 ianuarie 2007

Asupra recursurilor civile de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatorul S.A.L. a formulat, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi Ministerul Finanţelor Publice, contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 1637 din 29 octombrie 2003, emisă de primul pârât, solicitând desfiinţarea acesteia şi emiterea unei noi dispoziţii de restituire, prin echivalent, a apartamentului şi a garsonierei nr. 3A din Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 620 din 24 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă contestaţia, ca neîntemeiată.

Apelul declarat de contestator a fost admis, prin Decizia nr. 441/A din 29 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi a fost schimbată, în tot, sentinţa tribunalului, în sensul că a fost admisă contestaţia, a fost desfiinţată dispoziţia emisă de primar şi a fost dispusă emiterea unei dispoziţii de restituire, prin echivalent, a garsonierei nr. 3A, din Bucureşti, sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în cuantum de 2.317.099.600 lei.

Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs succesorul contestatorului, D.M. şi Municipiul Bucureşti, reprezentat de primarul general.

Contestatorul a susţinut prin recursul său, că instanţa de apel, fără nici o motivare, a înlăturat cererea sa de obligare a intimatului de a emite o dispoziţie de restituire şi a apartamentului, iar nu numai a garsonierei.

Prin recursul său, Municipiul Bucureşti, prin primarul general a susţinut că autorul contestatorului nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, că actele doveditoare nu au fost depuse până la data soluţionării notificării şi că nu are calitate procesuală pasivă, în ceea ce priveşte emiterea unei noi dispoziţii de restituire, prin echivalent, a garsonierei, sub formă de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, competenţa de a plăti despăgubiri revenind autorităţii centrale de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Recursurile vor fi admise, pentru considerentele ce vor urma.

Conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Or, instanţa de apel, schimbând în tot sentinţa tribunalului nu şi-a motivat soluţia, limitându-se la a stabili că a fost făcută dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în art. 22 din Legea nr. 10/2001 fără a face nici o referire la înscrisurile doveditoare şi a constatat că nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului, omiţând a se pronunţa cu privire la compunerea acestuia şi a motivului pentru care este imposibilă această restituire.

Nemotivarea deciziei atacate atrage casarea acesteia şi pentru faptul că nu permite exercitarea controlului judiciar.

În consecinţă, urmează a fi admise ambele recursuri, a fi casată Decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, conform art. 313 C. proc. civ.

Având în vedere motivul ce determină casarea deciziei atacate, urmează a fi analizate cu ocazia rejudecării, celelalte critici formulate de recurenţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamantul D.M. şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva Decizia nr. 441 A din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 436/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs