ICCJ. Decizia nr. 4407/2004. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4407
Dosar nr. 9708/2004
Şedinţa de la 25 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4110 din 30 septembrie 2003, Judecătoria Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul K.M., în contradictoriu cu pârâtul F.R.G., a dispus rezoluţiunea convenţiilor încheiate de părţi în luna august 2000 cu privire la achiziţionarea de granit şi trepte de lemn şi a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 4576 Euro sau contravaloarea în lei la data plăţii, cu titlu de pretenţii. S-au respins în rest pretenţiile reclamantului şi au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în cursul anului 2000, în baza unor contracte de comision s-au derulat unele raporturi comerciale între reclamant şi societatea pârâtului, SC W.S. SRL. Reclamantul a pus la dispoziţia societăţii, prin contul lui H.F., suma totală de 12.526,66 Euro, iar SC W.S. SRL a livrat unor beneficiari externi indicaţi de reclamant mărfuri în valoare totală de 17.618,30 Euro.
După derularea acestor operaţiuni comerciale, la data de 15 august 2000, reclamantul a iniţiat demersuri în vederea achiziţionării unor materiale de construcţie (gresie şi trepte de lemn) necesare pentru construcţia propriei case.
Reţine instanţa de fond că, potrivit corespondenţei purtată de părţi prin fax, între acestea s-au încheiat 2 convenţii prin care pârâtul s-a obligat să achiziţioneze pentru reclamant granit şi trepte de lemn, iar reclamantul a transferat pârâtului suma de 9002,60 mărci germane, echivalentul a 4576 Euro, la data de 7 septembrie 2000. Din această sumă, 4500 mărci germane au fost folosiţi ca avans pentru încheierea de către pârât a unui contract la data de 11 septembrie 2000, în numele reclamantului, cu SC S.N. SRL pentru achiziţionarea granitului, iar 4400 mărci germane au fost folosiţi pentru a acoperi o datorie de la un transport precedent. Materialele solicitate nu au fost însă achiziţionate, pârâtul neîndeplinindu-şi obligaţiile asumate prin convenţiile încheiate. De aceea, sunt incidente dispoziţiile art. 1020 şi art. 1021 C. civ., iar ca urmare a rezoluţiunii, conform art. 1082 C. civ. pârâtul trebuie să plătească reclamantului 4576 Euro cu titlu de daune interese compensatorii pentru neexecutarea obligaţiilor asumate.
Se mai reţine, că pârâtul a susţinut că suma de 4400 mărci germane a fost folosită pentru a acoperi datoria de la un transport precedent, însă acesta nu putea să schimbe destinaţia sumei fără acordul reclamantului, iar în lipsa unei cereri reconvenţionale nu poate opera compensarea.
Celelalte pretenţii ale reclamantului nu sunt întemeiate, deoarece nu s-a făcut dovada încheierii unei convenţii în nume personal, anterior datei de 4 august 2000, pentru transferarea sumei de 8.000 mărci germane, echivalentul a 4090 Euro, iar faptul plăţii unor sume suplimentare pentru achiziţionarea materialelor nu a fost dovedit.
Înscrisul aflat la fila 135 din dosarul nr. 6087/2002 nu constituie dovada clară a pretenţiilor reclamantului pentru suma de 6000 mărci germane, pentru că este un simplu înscris sub semnătură privată şi nu o factură fiscală. Nici pretenţia privind suma de 7302 mărci germane solicitată de reclamant cu titlu de cheltuieli provocate din culpa exclusivă a pârâtului nu este justificată, pentru că din actele depuse la dosar nu rezultă că pârâtul l-a chemat pe reclamant în România în vederea ridicării mărfurilor.
De asemenea, nu s-a făcut dovada faptului că motostivuitorul pentru care reclamantul pretinde suma de 6000 mărci germane a existat şi a fost vândut de pârât unei terţe persoane.
Prin Decizia civilă nr. 830 din 30 aprilie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins apelurile declarate de reclamant şi de pârât împotriva acestei sentinţe.
Instanţa de apel a reţinut că sentinţa apelată este legală şi temeinică şi că susţinerile apelantului-reclamant nu sunt întemeiate, pentru că:
- Nu s-a făcut dovada trimiterii sumei de 8000 mărci germane (echivalentul a 4090 Euro) prin transfer bancar, aşa cum s-a arătat în acţiune. S-a probat cu documente bancare doar transferul sumei de 9002 mărci germane, echivalentul a 4576 Euro. Anexele 7 şi 7 a şi faxurile din 30 august 2000 şi 7 decembrie 2000 nu sunt probe pertinente şi concludente pentru a se reţine transferul sumei de 8000 mărci germane.
- Întrucât din cuprinsul facturii BB H. + T.G. SRL, depusă la instanţa de apel nu rezultă că la această firmă germană s-ar fi comandat aceleaşi materiale, în aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate cu cele comandate pârâtului, nu se poate reţine că diferenţa de 6000 mărci germane achitată în plus de reclamant ar reprezenta prejudiciul cauzat acestuia.
- Chiar dacă în apel reclamantul a depus factura emisă de SC M.B.T. nu este întemeiată nici critica privitoare la suma de 7302 mărci germane, pretinsă cu titlu de cheltuieli de deplasare, pentru că nu s-a făcut dovada că pârâtul a determinat deplasarea reclamantului în România. De altfel, reclamantul-apelant a renunţat la audierea martorului K.K., propus în apel pentru dovedirea acestei împrejurări.
- Din conţinutul faxurilor trimise de pârât, aflate la filele 139 şi 140 din dosarul nr. 6087/2002 şi declaraţia martorului F.E. nu rezultă cu certitudine existenţa motostivuitorului şi înstrăinarea lui de către pârât.
În privinţa apelului declarat de pârât, instanţa de apel a reţinut că susţinerile acestuia privitoare la aprecierea eronată a probelor sunt lipsite de orice temei, deoarece din interpretarea extrasului de cont emis de C. Frankfurt, a extrasului de cont emis de B.T.R., a faxurilor trimise de pârât reclamantului, a contractului de vânzare-cumpărare aflat la fila 120 din dosarul nr. 6087/2002 şi a interogatoriului pârâtului, rezultă transferul sumei de 9002 mărci germane, echivalentul sumei de 4576 Euro, la plata căreia a fost obligat pârâtul prin sentinţa apelată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, ambele părţi.
Reclamantul, după ce arată la punctul 1 din declaraţia de recurs că raporturile juridice dintre părţi au fost corect stabilite de instanţa de fond şi apel, la pct. 2, invocând art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţine că în mod greşit s-a reţinut că suma de 8000 mărci germane, echivalentul a 4090 Euro, virată la data de 2 august 2000 a fost plătită în contul raporturilor comerciale anterioare, deşi din anexele 7 şi 7 a rezultă că această sumă a fost trimisă pentru achiziţionarea de mobilă şi parchet.
Invocând acelaşi motiv de recurs (304 pct. 8), la pct. 3, 4 şi 5 din declaraţia de recurs reclamantul formulează următoarele critici:
- Greşit instanţele au considerat ca nedovedit prejudiciul de 6000 mărci germane rezultat din neexecutarea contractului de către pârât, în condiţiile în care la instanţa de apel, în completarea probaţiunii, s-a depus o factură în care se precizează clar că factura din 15 decembrie 2000, pentru materialele comandate conform specificaţiei din 15 august 2000, are valoarea de 17.465,54 mărci germane, compusă dintr-un preţ pauşal de 15.056,50 mărci germane, plus TVA în valoare de 2409,04 mărci germane.
- Greşit s-au respins pretenţiile privind cheltuielile de deplasare în România, în sumă de 7032 mărci germane, pentru ridicarea materialelor comandate, care s-au făcut din vina pârâtului, deşi probele testimoniale confirmă că reclamantul a făcut aceste cheltuieli. Recurentul indică probele care, în opinia sa, atestă efectuarea cheltuielilor.
- Nejustificat s-au respins pretenţiile în valoare de 6000 mărci germane pentru motostivuitorul proprietatea sa. Arată recurentul că a depus la dosar înscrisul semnat de pârât, care cuprinde recunoaşterea primirii unor sume de bani pentru diferite utilaje, în care este menţionat motostivuitorul, înscris care se coroborează cu declaraţia martorului F.E.
Invocând şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamantul mai susţine că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, pentru că transferurile bancare considerate ca probe suficiente pentru admiterea pretenţiilor în valoare de 9002 mărci germane, echivalentul a 4576 Euro, nu mai sunt considerate probe suficiente pentru admiterea celui de-al doilea capăt de cerere şi că i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra motostivuitorului, drept consfinţit de art. 480 C. civ.
Pârâtul, invocând art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţine că s-a interpretat greşit actul de transfer bancar din 6 septembrie 2000 privitor la suma de 9002,60 mărci germane. Arată recurentul că beneficiara sumei a fost SC W.S.C. SRL, iar scopul pentru care s-a transferat suma este plata facturii nr. 4 din 16 mai 2000, emisă de societate, plătitorul făcând menţiunea expresă pe actul de transfer că suma reprezintă plata pentru factura 4/5. De aceea, greşit a fost obligat la plata sumei de 4576 Euro către reclamant.
Ambele recursuri vor fi respinse.
Deşi reclamantul-recurent invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., numai critica privitoare la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Dispoziţiile acestui text nu sunt însă incidente în cauză, deoarece hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt contradictorii aşa cum susţine recurentul.
Instanţa de apel a reţinut că pârâtul datorează reclamantului suma de 4576 Euro, deoarece din interpretarea actelor depuse la dosar şi a interogatoriului pârâtului rezultă că reclamantul a transferat suma de 9002 mărci germane către SC W.S.C. SRL, iar cu privire la suma de 8000 mărci germane s-a reţinut că nu s-a probat cu documente bancare transferul ei şi că anexele 7 şi 7 a şi faxurile din 30 august 2000 şi 7 decembrie 2000 nu sunt probe pertinente şi concludente pentru a se reţine că s-a efectuat transferul.
Întrucât din unele considerente rezultă temeinicia primului capăt de cerere, iar din altele netemeinicia pretenţiilor care fac obiectul celui de al doilea capăt de cerere, motivarea este clară şi precisă, considerentele nefiind contradictorii.
Declaraţia de recurs nu cuprinde critici care să facă posibilă încadrarea în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privitor la situaţiile în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurentul-reclamant precizează că raporturile juridice dintre părţi au fost corect stabilite de instanţă, fără să facă susţineri că instanţa ar fi modificat, înlocuit, schimbat natura actului încheiat de părţi sau că au fost stabilite pentru reclamant sarcini care nu au fost avute în vedere la încheierea contractului.
La pct. 1-5 din declaraţia de recurs se invocă art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă recurentul susţine că deşi probele administrate în cauză duc neîndoielnic la concluzia că toate pretenţiile acestuia sunt întemeiate, din eroare instanţa s-a oprit la o altă concluzie.
Or, pe calea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se poate invoca aprecierea greşită a probelor.
Prin urmare, criticile formulate la punctele menţionate, având semnificaţia unei erori în care s-a aflat instanţa datorită aprecierii greşite a probelor administrate în cauză, ca efect al abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ., nu se mai încadrează în vreunul din motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
De asemenea, nu sunt dezvoltate critici care să facă posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece se susţine că recurentului i-a fost încălcat dreptul de proprietate cu privire la motostivuitor, consfinţit de art. 480 C. civ., fără să se arate în ce mod s-a încălcat sau aplicat greşit legea.
De altfel, prin hotărârea atacată s-a reţinut că probele invocate de reclamant nu fac dovada existenţei utilajului şi a înstrăinării lui de către pârât, iar criticile referitoare la motostivuitor privesc tot modul de apreciere a probelor de către instanţă şi nu greşita aplicare a legii.
Pârâtul-recurent, invocă art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., însă formulează critici care fac posibilă încadrarea doar în art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Dispoziţiile acestui text nu sunt incidente în cauză, deoarece actul juridic dedus judecăţii a fost corect interpretat de instanţa de fond şi cea de apel.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, priveşte schimbarea naturii ori înţelesului contractului încheiat de părţi şi nu aprecierea greşită a conţinutului înscrisurilor folosite ca probă în dovedirea pretenţiilor.
Or, în cauză, în raport cu actele depuse la dosar, s-a stabilit corect natura juridică a convenţiei încheiată de părţi. Ampla corespondenţă purtată de acestea prin fax confirmă faptul că pârâtul şi-a asumat obligaţia să achiziţioneze pentru reclamant unele materiale (granit şi trepte din lemn).
Pârâtul a recunoscut la interogatoriul luat la instanţa de fond că a existat o asemenea înţelege şi că a încheiat un contract în numele reclamantului, iar la dosar a fost depus atât contractul încheiat de pârât pentru achiziţionarea de granit în valoare de 9546 mărci germane, plătind avans de 4500 mărci germane, cât şi faxul trimis de pârât reclamantului, care confirmă existenţa convenţiei şi modul în care a fost folosită suma primită pentru achiziţionarea materialelor.
Nu se poate reţine că prin modul de apreciere a conţinutului actului de transfer bancar invocat de recurent a fost schimbat conţinutul actului juridic dedus judecăţii, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece nota de transfer este o probă administrată pentru dovedirea modului în care a fost executată convenţia şi nu un act juridic în sens de negotium.
Pentru considerentele expuse, vor fi respinse recursurile declarate de ambele părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul K.M. şi de pârâtul F.R.G. împotriva deciziei civile nr. 830 din 30 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4460/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3179/2004. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
