ICCJ. Decizia nr. 4484/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMANIA
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
SECTIA CIVILA SI DE PROPRIETATE INTELECTUALA
Decizia nr. 4484
Dosar nr. 20742/2004
Şedinţa publică din 27 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, reclamantul A.P. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Galaţi, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10.000.000 lei prestaţii de reprezentare şi penalităţi.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, prin convenţia nr. 277 din 22 ianuarie 2000, încheiată cu pârâta, s-a convenit, ca reclamantul să o reprezinte în procese, pentru prestaţia efectuată urmând să fie plătit cu o sumă egală cu 5% din valoarea imobilului ce forma obiectul litigiului, iar în cazul obţinerii unei hotărâri definitive şi irevocabile favorabilă, să-i mai plătească încă un procent de 5% net pentru fiecare dosar. S-a mai arătat că, înţelegerile legate de convenţia încheiată, urmau a fi soluţionate de Arbitrajul de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi.
Prin hotărârea nr. 10 din 29 aprilie 2004, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Galaţi, reţinând că între părţi a existat o convenţie civilă de prestări servicii, raporturile stabilite fiind raporturi de muncă, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 67 şi art. 70 din Legea nr. 168/1999.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 609 din 9 iulie 2004, a admis excepţia invocată de reclamantul A.P. şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi.
S-a reţinut că potrivit convenţiei nr. 277 din 22 ianuarie 2000, neînţelegerile legate de aceasta care nu sunt rezolvate pe cale amiabilă, sunt de competenţa Arbitrajului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi.
Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă astfel ivit, Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 22 din 14 septembrie 2004 a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că:
Potrivit Legii nr. 130/1999 care reglementează unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, art. 3, şi pornind de la definiţia raporturilor juridice de muncă, ca fiind relaţii sociale reglementate prin lege, în cadrul cărora o persoană se obligă să presteze o muncă, în folosul alteia, în schimbul unei remuneraţii, pot fi considerate drept forme ale raporturilor juridice de muncă, raporturile izvorâte din contractul de muncă şi, ca excepţie, din convenţia civilă de prestări servicii.
Deci, logic, şi soluţionarea conflictelor determinate de executarea acestora, în cauză remuneraţia cuvenită pentru munca prestată, trebuie să intre tot sub jurisdicţia muncii.
În atare condiţii, Curtea de Arbitraj a reţinut corect că, clauza compensatorie din convenţie, este nelegală, întrucât în competenţa materială a acestor arbitraje nu pot intra litigii derivate din raporturile juridice de muncă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A.P., susţinând, în esenţă, că, întrucât izvorul pretenţiilor îl reprezintă convenţia civilă respectivă, litigiul nu poate fi încadrat în categoria litigiilor de muncă, care se atragă competenţa instanţei.
Recursul nu este întemeiat.
Aşa cum în mod corect, s-a apreciat prin hotărârea atacată, în temeiul Legii nr. 180/1999, art. 1 şi art. 3, potrivit căruia o persoană poate presta munca, fie în baza unui contract individual de muncă, fie în baza unei convenţii civile de prestări servicii, şi pornind de la faptul că raporturile juridice de muncă se definesc a fi relaţii sociale reglementate prin lege, în cadrul cărora o persoană se obligă să presteze o muncă în folosul alteia, care se obligă, la rândul său, să o remunereze şi raportul izvorât în speţă din convenţia civilă de prestări servicii, se consideră a fi o formă a raportului juridic de muncă.
Ca atare şi soluţionarea conflictelor determinate de executarea acestora, trebuie să intre tot sub jurisdicţia muncii, clauza compensatorie din convenţia nr. 27/2000 fiind deci nelegală.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.P. împotriva sentinţei nr. 22 din 14 septembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 27 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 461/2004. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4479/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
