ICCJ. Decizia nr. 461/2004. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 461.
Dosar nr. 21809/2004
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Prin acţiunea înregistrată la 27 iunie 2003 pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamanta SC E. SA a chemat în judecată Consiliul local Timişoara şi primarul municipiului, solicitând instanţei să.
- constate existenţa pe terenul înscris în C.F. Timişoara, top nr. 9510 a unei clădiri de locuit „Copertina" şi a unei clădiri „Club";
- constate existenţa pe terenul înscris în C.F. Timişoara, top nr. 9513 a unei case şi a unui „loc sportiv";
- constate existenţa pe terenul înscris în C.F. Timişoara a construcţiilor: popicărie, grup sanitar, cabine, magazie, bazin de înot;
- constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcţiilor menţionate
- dispună intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiilor în cărţile funciare menţionate, în favoarea reclamantei.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că în anul 1977 întreprinderea socialistă de stat E. a primit în administrare operativă mai multe construcţii („mijloace fixe"), care au fost inventariate, iar în urma transformării în societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat, în aplicarea Legii nr. 31/1990, bunurile enumerate au fost incluse în capitalul social al SC E. SA.
Ca urmare, prin efectul art. 20 din Legea nr. 15/1990 dreptul de administrare operativă a fost convertit în drept de proprietate, a cărui recunoaştere şi opozabilitate prin înscrierea în cartea funciară se impune.
S-au depus înscrisuri care dovedeau plata de către reclamantă a impozitului pe clădiri, raport de expertiză tehnică, extrasul de carte funciară, alte înscrisuri.
S-a dispus efectuarea a două expertize tehnice judiciare, topografică şi contabilă, în urma cărora reclamanta a renunţat (fila 156) la pretenţiile privind clădirea de locuit individuală, copertina şi clădirea „Club".
Prin sentinţa civilă nr. 2736 din 29 martie 2004, Judecătoria Timişoara a admis în parte acţiunea precizată, a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcţiilor popicărie, grup sanitar, clădire vestiare, bazin mare de înot.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate astfel recunoscut.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în temeiul legii, HG nr. 70/1991 şi Legea nr. 15/1990, bunurile evidenţiate în scriptele unităţilor de stat au fost preluate în patrimoniul societăţilor comerciale nou înfiinţate, ceea ce s-a întâmplat şi în speţă, astfel încât conform art. 22 din Legea nr. 7/1996 a publicităţii imobiliare se poate dispune intabularea în cartea funciară conform expertizei ing. A.C.
Apelul declarat de pârâţi a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 2157 din 8 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
S-a reţinut în motivare că acţiunea iniţiată a fost precizată în sensul că este în realizare, fiind şi timbrată corespunzător, iar dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcţiilor rezultă cu prisosinţă din toate probatoriile administrate, astfel încât se impune consacrarea în registrele de publicitate a situaţiei reale a acestor construcţii.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâţii, care au invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut în esenţă că acţiunea astfel cum a fost formulată nu era admisibilă, fiind una în realizare, iar nu în constatare, că reclamanta nu a făcut dovada existenţei autorizaţiei de construcţie, că nu are acordul autorităţii locale, proprietară a terenului, pentru constituirea dreptului de superficie, că în sfârşit, bazele sportive aparţin domeniului public al municipiului Timişoara.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins conform art. 312 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Din C.F. Timişoara rezultă că pe parcela nr.top.9514 se află parcul din Bd. F. iar în foaia de proprietate figurează pârâta Primăria Timişoara, ca „posesor la localizare".
Reclamanta a solicitat instanţei să constate prin hotărâre că pe parcela menţionată există mai multe clădiri, care se găsesc în patrimoniul său din anul 1977, fiindu-i date în administrare operativă prin Decizia nr. 89/1977 a grupului Întreprinderilor de Industrie Locală a judeţului Timiş.
În ciuda existenţei lor necontestate şi a plăţii impozitului pentru ele de către reclamantă, din cartea funciară lipseşte menţiunea acestor construcţii pe teren. Prin precizarea aflată la fila 67 dosar fond, reclamanta a menţionat natura acţiunii formulate, acţiune în realizare, astfel încât motivul invocat de recurenţi, interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii (304 pct. 8 C. proc. civ.) este nefondat, instanţa de apel interpretând exact apelul cu care fusese învestită.
Nici celelalte motive invocate nu sunt întemeiate, nefiind incidente în cauză ipotezele vizate de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, referirea la lipsa autorizaţiei de construcţie nu este pertinentă. De vreme ce temeiul cererii reclamantei de intabulare nu a fost edificarea, ci legea, mai precis art. 20 din Legea nr. 15/1990, fiind dovedit modul legal în care reclamanta a intrat în stăpânirea construcţiilor.
În condiţiile în care pârâta însăşi nu pretinde şi nu are vreun drept propriu de proprietate asupra construcţiilor în discuţie, opunerea sa la recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantei se situează la limita exercitării cu bună credinţă a drepturilor, în sensul art. 723 alin. (1) C. proc. civ.
Simplele afirmaţii din recurs privind apartenenţa tuturor bazelor sportive din Timişoara domeniului public al municipiului nu este probată în mod convingător, fiind contrazisă de probele administrate în cauză, asupra cărora ambele instanţe s-au pronunţat în mod exhaustiv.
Pentru aceste considerente, văzând că nici unul dintre motivele invocate nu este fondat, recursul va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de primarul municipiului Timişoara şi Consiliul local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 2157 din 8 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 464/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4484/2004. Civil → |
|---|
