ICCJ. Decizia nr. 4515/2004. Civil. Reziliere contract de închiriere, evacuare, actiune în pretentii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4515

 Dosar nr. 9970/2004

Şedinţa publică din 30 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 18 noiembrie 2003, la Judecătoria Timişoara, reclamanţii Primarul municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara au chemat în judecată pârâta C.E. solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată, să se dispună rezilierea contractului de închiriere încheiat între părţi, evacuarea pârâtei şi obligarea acesteia atât la plata chiriei restante, cu majorările de întârziere aferente cât şi la plata penalităţilor de întârziere.

În cuprinsul acţiunii s-a arătat că pârâta nu a achitat chiria pentru locuinţa ce o ocupă în calitate de chiriaş din luna septembrie 2000.

Soluţionând litigiul, Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 790 din 29 ianuarie 2004, a admis în parte acţiunea, a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat între fosta ICRAL şi pârâtă la 20 februarie 1982 şi evacuarea pârâtei la data rămânerii irevocabile a sentinţei. De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 9.623.600 lei reprezentând chirie restantă şi majorări de întârziere pentru perioada septembrie 2000–iulie 2003. Capătul de acţiune privitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 260.000 lei, cu titlu de penalităţi de întârzierea a fost respins ca nefondat.

Hotărând astfel, judecătoria a reţinut că, începând din septembrie 2000, pârâta nu a achitat chiria pentru locuinţa ce o ocupă într-un imobil proprietate de stat.

Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 863 din 5 mai 2004, a respins apelul declarat de reclamanţi cu privire la penalităţile de întârziere în sumă de 260.000 lei cu motivarea că acestea nu pot fi mai mari decât cuantumul chiriei.

Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanţii susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece instanţa trebuia să dispună obligarea pârâtei şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,5/lună, adică în total 260.000 lei, solicitate prin acţiune.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Reclamanţii şi-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Legii nr. 114/1996, Legea locuinţei.

Potrivit art. 24 lit. b) din Legea nr. 114/1996, rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la cererea proprietarului atunci când chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutiv.

Contractul de închiriere încheiat între părţi şi alăturat cererii de chemare în judecată cuprinde, printre alte clauze, şi pe aceea potrivit căreia neplata în termen atrage o majorare de 0,5% asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi lucrătoare care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăşi totalul chiriei restante.

Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Aceste dispoziţii legale au fost corect aplicate atât de către prima instanţă cât şi de către instanţa de recurs, prin obligarea pârâtei la plata chiriei restante şi la majorările de întârziere stabilite potrivit convenţiei părţilor. Această convenţie nu poate fi modificată unilateral de către vreuna dintre părţi.

Decizia criticată fiind dată cu aplicarea corectă a legii va fi respins ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Primarul municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 863 din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4515/2004. Civil. Reziliere contract de închiriere, evacuare, actiune în pretentii. Recurs