ICCJ. Decizia nr. 4559/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4559
Dosar nr. 7626/2004
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. La data de 7 ianuarie 2003 s-a înregistrat acţiunea în revendicarea suprafeţei de 1391 mp teren în intravilan, situat în satul Hlăpeşti, comuna Dragomireşti, judeţul Neamţ(„tarlaua 11, parcela 657/1"), a cărui valoare de timbrare s-a apreciat la suma de 10 milioane lei.
Totodată reclamantul a cerut obligarea pârâţilor la 35 milioane lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a acestei suprafeţe de teren pe ultimii trei ani (contravaloarea recoltei).
Prin cererea reconvenţională din 21 februarie 2003 pârâţii au relevat că au dreptul de proprietate asupra construcţiilor lor executate pe acest teren şi solicită recunoaşterea dreptului de superficie pe terenul aflat sub construcţiile edificate.
Prin sentinţa civilă nr. 3450 din 25 septembrie 2003 a Judecătoriei Piatra Neamţ a fost respinsă acţiunea principală şi s-a admis cererea reconvenţională, instituindu-se dreptul de superficie pe suprafaţa de 1391 mp.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 195 din 3 martie 2004, a schimbat sentinţa:
- a obligat pârâţii să restituie 600 mp teren şi a respins acţiunea în revendicare pentru 791 mp;
- a instituit superficia pe suprafaţa de 791 mp teren afectat construcţiilor, compensând cheltuielile de judecată şi menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 2507/2002 s-a stabilit irevocabil că pârâţii au edificat construcţiile cu acordul tatălui reclamantului pe suprafaţa de 791 mp, astfel că diferenţa de 600 mp va fi restituită acestuia din urmă.
Relativ la despăgubirile pretinse de reclamant s-a reţinut că plantaţia de vie este a pârâţilor, care au stăpânit întreg lotul de teren ca „lot în folosinţă" atribuit de fostul C.A.P.
Contra deciziei a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că:
- acele construcţii sunt edificate, fără autorizaţie administrativă;
- nu are acces la suprafaţa de 600 mp;
- instituirea dreptului de superficie fără acordarea despăgubirii cuvenite titularului fondului, nefiind necesar ca acesta să formuleze separat o asemenea cerere, ci doar să se opereze cu o compensare, care este obligatorie.
2. Recursul este nefondat.
Ambele instanţe au confirmat existenţa şi validitatea titlului recurentului, deci a dreptului său de proprietate, dobândit legal de la autorul său, asupra terenului intravilan revendicat, asupra căruia, conform Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit acel drept.
De asemenea, în acord cu recurentul, instanţele cu mai reţinut că pârâţii au dobândit un drept de folosinţă asupra terenului de 1391 mp, ca „lot ajutător în folosinţă" de la fostul C.A.P., căci fusese cooperativizat, precum şi faptul că, edificând construcţiile pe acest teren, cu acordul autorului reclamantului, au dobândit dreptul de proprietate asupra acestora şi un drept de superficie pe terenul aferent, pe temeiul art. 494 C. civ.
În aceste condiţii, pentru soarta drepturilor în litigiu, este irelevant primul motiv relativ la lipsa autorizaţiei de construcţie, căci intimaţii au un drept de proprietate rezolubilă asupra construcţiilor şi un drept corelativ de superficie asupra terenului aferent de 791 mp al cărui proprietar este şi rămâne recurentul.
Problema accesului recurentului la suprafaţa de teren redobândită, de 600 mp, ridicată în motivele de recurs, nu face obiectul acţiunii, putând fi soluţionată, în raport de vecinătăţi, cu respectarea şi în limitele prevăzute de art. 923 şi urm. C. civ.
În sfârşit, instanţele au procedat corect, cu respectarea limitelor investirii şi a garanţiilor procesuale, respingând cererea de despăgubiri pentru instituirea dreptului de superficie, formulată în apel pentru prima dată.
O asemenea cerere nu poate opera de drept printr-o compensare, aşa cum susţine recurentul, ci ea poate fi făcută pe calea reconvenţională, fie printr-o acţiune separată, cercetându-se temeiurile şi întinderea despăgubirilor, fie pe baza probelor adecvate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul HGV. împotriva deciziei civile nr. 195 din 3 martie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4580/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4560/2004. Civil → |
|---|
