ICCJ. Decizia nr. 4571/2004. Civil. încuviintare executare silita. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4571
Dosar nr. 9969/2004
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii în cauză îl constituie încuviinţarea executării silite a titlului executoriu constituit prin sentinţa civilă nr. 753 din 18 decembrie 2002 a Judecătoriei Ineu.
Cererea formulată de creditoarea B.L.V., a fost admisă prin încheierea din 12 martie 2004 a Judecătoriei Ineu, iar apelul debitoarei A.F. a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 891 din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, debitoarea A.F. pe temeiurile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aspecte de fond de natura celor examinate în apel.
Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce succed legate de competenţa în căile de atac.
Încheierea primei instanţe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părţilor, conform dispoziţiilor art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviinţării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.
Conform art. 721 C. proc. civ. „Dispoziţiile codului de faţă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă...", iar în Cartea a III-a (art. 331–339 C. proc. civ.) sunt „Dispoziţiile generale privitoare la procedurile necontencioase", astfel că norma din art. 3731 C. proc. civ. se interpretează celei din art. 331–339 C. proc. civ.
Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „Apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal ...", iar dispoziţia art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanţa de executare este judecătoria ...", care „încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor" [art. 3731 alin. (2)].
Norma imperativă relativă la compunerea instanţei de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în primă instanţă şi în apel.
Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceeaşi lege atribuie şi judecătorului stagiar competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite şi a celei de investire cu formulă executorie.
Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului civil şi faza executării silite, sunt necontencioase şi caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.
Aşadar, soluţionarea cererii de către un judecător (chiar şi stagiar) nu poate să atribuie competenţa judecării apelului curţii de apel, iar când cererea se soluţionează de preşedintele instanţei apelul să rămână de competenţa tribunalului [art. 339 alin. (3) teza I C. proc. civ.].
O asemenea divizare a competenţei judecării apelului în aceeaşi cerere nu poate fi primită, fiind în contradicţie cu principiul unicităţii căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ. „apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei" trebuie interpretată nu exclusivist literal, ci, în primul rând, sistematic şi teleologic.
În consecinţă, apelul a fost judecat de o instanţă necompetentă, ceea ce atrage casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei Tribunalului Timiş, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., în vederea soluţionării apelului declarat împotriva încheierii din 12 martie 2004 a Judecătoriei Ineu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea A.F. împotriva deciziei nr. 891 din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, pe care o casează şi trimite cauza Tribunalului Timiş pentru soluţionarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4560/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4477/2004. Civil. Actiune în constatare drept... → |
|---|
