ICCJ. Decizia nr. 4562/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4562

Dosar nr. 26422/1/2004

nr. vechi 8025/2004

Şedinţa publică din 11 mai 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 297 din 28 martie 2003, Tribunalul Prahova a respins excepţiile privind prescrierea dreptului la acţiune pentru obţinerea măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta SC M. SA Galaţi, a netimbrării cererii, a prescripţiei dreptului la acţiune şi a lipsei de interes a reclamanţilor în cererea de constatare a nulităţii absolute a actului de înstrăinare a imobilului şi pe fond a respins ca neîntemeiată acţiunea în revendicare imobiliară şi constatare nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, formulată de reclamanţii S.S., G.M., S.J. şi C.C. în contradictoriu cu pârâţii SC M. SA Galaţi, sucursala Ploieşti, A.P.A.P.S. Bucureşti, SC W. SA Bucureşti, SIF Muntenia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, că sunt neîntemeiate excepţiile invocate de pârâta SC M. SA Galaţi, iar pe fondul cauzei, imobilul revendicat de reclamanţi a fost preluat de stat cu respingerea dispoziţiilor prevăzute de lege, în baza unui titlu legal constituit.

În privinţa contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.P.A.P.S. şi SC M. SA Galaţi având ca obiect înstrăinarea imobilului, a reţinut că actul fiind încheiat cu bună credinţă, nu se poate constata nulitatea absolută a acestuia.

Împotriva sentinţei civile nr. 297 din 28 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Prahova, au declarat apel reclamanţii susţinând că este nelegală şi netemeinică, întrucât în cauză au fost aplicate dispoziţii străine de pricina ce se judecă, anume prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, raportate la Legea nr. 119/1948 cu privire la capătul de cerere în revendicare, care, pe cale de interpretare conduc la nerealizarea condiţiilor prevăzute de art. 480 C. civ.

Printr-un alt motiv de apel, reclamanţii au invocat nelegalitatea hotărârii decurgând din lipsa de rol activ a primei instanţe, care a încălcat prevederile art. 129 alin. (5) teza I-a C. proc. civ., în cauză, imobilul fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.

Au mai învederat reclamanţii, că sentinţa este nelegală întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 480 C. civ., iar instanţa a omis să verifice legalitatea titlului de preluare al statului, în raport de Decretul nr. 92/1950.

De asemenea, reclamanţii au mai susţinut că, hotărârea primei instanţe nu este motivată în privinţa celui de al doilea capăt de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi că a încălcat dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv de art. 948 pct. 4 C. proc. civ.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 210 din 8 octombrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii S.S., G.M., S.J. şi C.C.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut că, potrivit art. 1 C. civ., legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă, rezultând că legea nouă este de imediată aplicare şi se extinde exclusiv asupra situaţiilor juridice pentinde şi efectelor viitoare ale raportărilor juridice trecute.

Cu privire la imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aflate sub incidenţa Legii nr. 10/2001, ca lege nouă, de imediată aplicare, acestea formează obiectul situaţiei juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate de ineficacitatea actelor de preluare.

Anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, restituirea acestor imobile către foştii proprietari se putea face ca urmare a formulării unei acţiuni de drept comun de către foştii proprietari, în revendicare întemeiate pe dispoziţiile art. 480-481 C. civ., ori responsabilităţii civile, dedus din art. 998 C. civ., ambele aparţinând legii vechi.

Legea nr. 10/2001, ca lege nouă, supremă practic acţiunea dreptului comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare la care se referă şi, fără a elimina accesul la justiţie, perfecţionează sistemul reparator, iar prin normele procedurale speciale îl subordonează contractului judecătoresc.

Întrucât reglementările cuprinse în Legea nr. 10/2001, interesează substanţial şi procedural, ordinea publică, rezultă că sunt de imediată aplicare.

De altfel, chiar art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietarii sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legii speciale de reparaţie.

Rezultă că ulterior datei de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, ca lege nouă, acţiunea în revendicare a imobilelor la care se referă, nu mai este posibilă o acţiune fondată pe dispoziţiile noii legi este condiţionată de parcurgerea procedurii administrative, obligatorie, prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti, prin legea nouă, accesul la justiţie, printr-un proces echitabil nefiind deci limitat.

În cauza dedusă judecăţii, acţiunea reclamanţilor a fost introdusă la 15 august 2002, sub importul legii noi şi deci nu mai poate fi caracterizată şi primită ca o acţiune în revendicare supusă dreptului comun, deci legii vechi, acţiunea fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii reclamanţii S.S., G.M., S.J. şi C.C., au declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzută de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, amplu argumentate, reclamanţii au arătat, în esenţă, că „instanţa de apel a nesocotit în mod grav principiul contradictorialităţii dezbaterilor reglementat imperativ de art. 129 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuţie părţilor problema inadmisibilităţii cererii introductive de instanţă, invocată din oficiu; nerespectarea principiului nou reformaţio in pejus, reglementat de dispoziţiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ. şi a încălcat dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind accesul liber şi necondiţionat la justiţie.

Faţă de motivele de recurs formulată şi considerentele evocate, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa a cărei hotărâri va casată.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce succed:

Din lecturarea considerentelor hotărârii recurate rezultă că, instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia de respingere a apelului, invocând drept motiv, exclusiv, inadmisibilitatea acţiunii de revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Verificând practicaua hotărârii cât şi încheierile de şedinţă premergătoare, rezultă că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea acţiunii.

Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel era obligată să se pronunţe înainte de a intra în fondul dezbaterilor, asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Or, instanţa de apel, în baza art. 295 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., avea posibilitatea să invoce din oficiu, inadmisibilitatea acţiunii, ca motiv de ordine publică şi să pună în discuţia părţilor problema inadmisibilităţii acţiunii în revendicare.

Neprocedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii în procesul civil în baza căruia are obligaţia să dea cuvântul părţilor din proces şi să pună în discuţie orice împrejurare de fapt sau de drept care duce la dezlegarea cauzei.

Pe de altă parte, atâta vreme cât nu a invocat din oficiu, ca motiv de ordine, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în condiţiile art. 295 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanţa de apel, avea obligaţia de a soluţiona toate motivele de apel invocate de către apelanţi.

Soluţionând calea de atac a apelului în afara limitelor în care cauza i-a fost devoluată, echivalează cu o nesoluţionare a cauzei pe fond, fiind de natură a le cauza recurenţilor o vătămare de ordin procesual, constând în lipsirea de un grad de jurisdicţie, ci nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Aşa fiind, în temeiul art. 304 pct. 5, art. 312 alin. (5) şi art. 313 C. proc. civ. impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii G.M., S.J., C.C., M.D. împotriva deciziei nr. 210 din 8 octombrie 2003 pronunţată de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4562/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs