ICCJ. Decizia nr. 4607/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4607/2004
Dosar nr. 2581/2004
Şedinţa publică de la 31 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 noiembrie 1998 la Tribunalul Constanţa, secţia civilă, reclamantele D.L., D.M.M., T.I. şi G.E. au chemat în judecată pe pârâţii: Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Bucureşti, D.G.F.P.S. Constanţa şi R.A.T.C. Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Direcţia pentru Sport a judeţului Constanţa şi S.C. Fortuna, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- Obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate si netulburată posesie terenul în suprafaţă totală de 96.692,50 mp, teren situat în Constanţa, pe latura de vest a străzii;
- În subsidiar, obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi netulburată posesie partea liberă din terenul susmenţionat, iar pentru partea ocupată în prezent, să li se atribuie teren echivalent cu aceleaşi caracteristici urbanistice, edilitare si funcţionale, în intravilanul municipiului Constanţa.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că sunt moştenitoarele foştilor proprietari A., A. şi A.D., care au fost proprietarii terenului revendicat, cumpărat în anul 1919 de la Primăria Constanţa conform actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 611/1919 teren în suprafaţă de 69.256,90 mp şi actul transcris sub nr. 1620 din 30 iulie 1920, teren în suprafaţa de 27.436 mp.
Reclamantele au arătat că întreaga suprafaţă de teren a trecut în proprietatea Statului, însă din actele depuse la dosar rezultă că suprafaţa de 5800 mp tern a fost naţionalizat conform Legii nr. 119/1948, pentru restul suprafeţei neexistand titlu valabil.
Din construcţiile iniţiale mai există doar una, celelalte fiind demolate, iar terenul este ocupat în cea mai mare parte de baza R.A.T.C. Constanţa, F.G.P.A.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1072/1999 a admis în parte acţiunea reclamantelor şi a obligat pârâţii să lase reclamantelor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 43.669 mp situată în intravilanul Municipiului Constanţa compusă din 29.731 mp în folosinţa R.A.T.C. Constanţa şi 13.938 mp în posesia Municipiului Constanţa şi a Direcţiei pentru Sport a judeţului Constanţa, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert G.L.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că pentru terenul de 5.800 mp aferent fostei fabrici de cărămida naţionalizată în 1948 în baza Legii nr. 119/1948, aceasta lege a constituit un mod de dobândire a dreptului de proprietate şi, deoarece nu s-a dovedit că s-a aplicat abuziv faţă de autorii reclamantelor, a operat transferul dreptului de proprietate la stat.
Suprafaţa de 90.892 mp teren s-a reţinut că a fost afectată de lucrări de sistematizare a căror beneficiară este R.A.T.C. Constanţa care are în folosinţă 78.786 mp şi care, potrivit înscrisurilor de la dosar îşi poate restrânge folosinţa terenului cu 29.731 mp, fără a afecta activitatea de exploatare a troleibuzelor.
S-a admis acţiunea în revendicare si pentru suprafaţa de 13.938 mp aflată în posesia Municipiului Constanţa şi a Direcţiei pentru Sport a judeţului Constanţa.
S-a constatat că suprafaţa de 49.055 mp este afectată de lucrări de interes public (clădiri, alei de acces, platforme betonate pentru parcarea troleibuzelor, canale subterane cu cabluri electrice de forţă, reţele de apă instalaţii telefonice, care potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi art. 135 alin. (5) din Constituţie nu pot fi restituite.
Cererea de acordare a unui teren în intravilanul Municipiului Constanţa în locul terenului inclus în domeniul public a fost respinsă, ca nefondată, deoarece aceasta ar echivala cu schimbarea obiectului acţiunii in revendicare, dintr-o acţiune reală, în una personală.
Curtea de Apel Constanţa prin decizia civila nr. 259 din 31 octombrie 2000 a admis apelurile declarate de reclamante şi pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, a schimbat în parte hotărârea Tribunalului Constanţa sensul că a obligat pârâţii la restituirea prin echivalent, către reclamante, a suprafeţei de 51.417 mp teren compus din diferenţa neatribuită de 47.223 mp plus 4149 mp P.C.E. Restul dispoziţiilor hotărârii de fond au fost menţinute.
S-a luat act de renunţarea reclamantelor la judecată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P.S. Constanţa şi s-a respins apelul acestuia.
Apelul declarat de R.A.T.C. Constanţa a fost respins ca nefondat.
Curtea de Apel a reţinut că, din suprafaţa de 13.938 mp teren, 4194 mp este ocupată de patinoar, care aparţine domeniului public şi care nu poate fi restituită decât prin acordarea unui echivalent bănesc sau prin atribuirea unei suprafeţe de teren echivalentă, în compensare. Diferenţa de teren de 51.417 mp este ocupată de diferite instalaţii publice.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele D.L., D.M.M., T.I. şi G.E. şi pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar si R.A.T.C. Constanţa.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin decizia civila nr. 4264/2001 a admis recursurile declarate şi a trimis cauza instanţei de apel spre rejudecare.
După casare, cauza a fost înregistrata la nr. 147/C/2002 la Curtea de Apel Constanţa, sectia civilă, şi s-au administrat probe cu înscrisuri, s-a efectuat o nouă expertiză şi au fost audiati martori.
Prin decizia nr. 33/C din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, s-au admis apelurile declarate de pârâţii Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar şi de reclamantele D.L., D.M.M., T.I. şi G.E. şi s-a schimbat, în parte, sentinţa nr. 1072 din 21 decembrie 1999 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, în sensul că au fost obligaţi pârâţii la restituirea unor suprafeţe de teren, potrivit anexelor raportului de expertiză efectuat de inginer C.C. astfel :
- R.A.T.C. Constanţa 78.786 mp, identificată din anexa II;
- Inspectoratul Şcolar judeţean Constanţa 4.194 mp, identificată în anexa II S3. 1 şi S3. 2 ( fostul patinoar);
SC M. SRL, SC F. SA prin lichidator 1.731 mp, identificată în anexa II S4;
Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa 1342 mp, identificată în anexa 2 S5;
Primăria Municipiului Constanţa 7.301, 56 mp, identificată în anexa 5 SR şi suprafaţa de 1.636 mp, identificată în anexa 2 S6.
S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 1.404 mp ce aparţine domeniului public, aflată în administrarea Primăriei Municipiului Constanţa şi s-a luat act de declaraţia reclamantelor privind renunţarea la judecată faţă de Statul Roman.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut că, în raport de probele administrate, respectiv, certificatele de moştenitor, reclamantele au dovedit calitatea procesual activă, în sensul că sunt moştenitoarele fam. D., proprietară a terenului în suprafaţă de 96.692,50 mp, în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la nr. 978 din 3 iulie 1919 şi respectiv nr. 2108 din 30 iulie 1920.
S-a mai reţinut că terenul revendicat a fost preluat de stat fără titlu, neidentificându-se nici un act normativ sau alt înscris care să servească drept titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de către pârâţi, motiv pentru care s-a apreciat că nu este cazul analizării folosirii terenului conform destinaţiei date printr-un decret de expropriere cum au susţinut pârâţii.
Prin încheierea nr. 99/C din 3 februarie 2004 Curtea a admis în parte, cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei, formulată de reclamante în temeiul art. 281 C. proc. civ., în sensul că s-a dispus a se trece SC F. SA prin lichidator SC M. SRL, în loc de SC M. SRL prin lichidator SC F. SA.
De asemenea, prin încheierea nr. 372/C din 14 aprilie 2004 s-a admis altă cerere de îndreptare a erorii materiale, formulată tot de reclamante, şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Deciziei nr. 33/C/2004 în sensul că:
La alin. (7) se va trece în mod corect: „ obligă pe pârâţi la restituirea suprafeţei de teren după cum urmează: Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar suprafaţa de 7.301,56 mp „în loc de „obligă pe pârâţi la restituirea suprafeţei de teren după cum urmează: Primăria Municipiului Constanţa, suprafaţa de 7.301,56 mp cum din eroare s-a trecut;
Alin. (8) din acelaşi dispozitiv va cuprinde: „respinge ca nefondat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 1.400 mp ce aparţine domeniului public aflat în administrarea Consiliului Local Constanţa si Municipiului Constanţa prin Primar”, în loc de „aflată în administrarea Primăriei Municipiului Constanţa” cum din eroare s-a trecut.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au declarat recurs pârâţii SC F. SA prin administrator unic Ş.A.C., R.A.T.C. Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Municipiului Constanţa prin Primar.
Pârâta SC F. SA prin administrator unic Ş.A.C., şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. susţinând nelegalitatea şi netemeinicia deciziei faţă de împrejurarea că este proprietara terenului în suprafaţă de 1.738 mp, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 2235 din 24 octombrie1998, eliberat de Ministerul Agriculturii şi că acest teren nu este liber fiind ocupat de construcţii, proprietatea SC C. SA, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului faţă de Fortuna.
Curtea constată că pârâta SC F. SA a declarat recurs la data de 2 martie 2004 deşi decizia atacată i-a fost comunicată la 11 februarie 2004 deci recursul a fost declarat cu depăşirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. şi, în consecinţă, se va dispune respingerea recursului, ca tardiv declarat.
Recurenta-pârâta R.A.T.C. Constanţa a invocat drept temei juridic al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele: faţă de considerentele deciziei de casare instanţa de apel avea obligaţia să lămurească o serie de probleme şi, în special, dacă exproprierea şi-a atins scopul de utilitate publică, adică foloseşte prin obiectul ei activităţii transportului public din Municipiul Constanţa. Expertiza efectuată în cauză a demonstrat că pe terenul administrat de pârâtă, s-au edificat construcţii, platforme şi alte utilităţi necesare autovehiculelor care asigură transportul de persoane în municipiul Constanţa.
În speţă, considerentele deciziei recurate dovedesc că aceasta fie nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fie că aceste motive sunt contradictorii, ori străine de natura pricinii (potrivit pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.); de asemenea, arată că pe parcursul procesului şi-a manifestat disponibilitatea de a-şi restrânge activitatea pe o suprafaţă de aproximativ 35.000 mp.
În raport de aceste motive solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.
Curtea analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, constată că instanţa de apel a dat o interpretare corectă actului dedus judecăţii, fără a schimba natura ori înţelesul acestuia (potrivit pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.); de asemenea, considerentele deciziei criticate permit să se constate că elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii se regăsesc în cauză, iar legea aplicabilă speţei nu a fost încălcată în litera şi spiritul ei , interpretată eronat sau aplicată greşit. De altfel, recurenta nici nu a criticat decizia prin prisma ipotezelor relevate, acestea fiind indicate circumstanţial, criticile formulate vizând în special temeinicia hotărârii cu referire la probatoriul administrat şi critica adusă expertizei în cauză, care în opinia acestei pârâte a denaturat realitatea, însă, în calea extraordinară de atac a recursului critica hotărârii poate viza numai aspecte de nelegalitate şi nu aspecte de netemeinicie. Cu toate acestea, trebuie observat că instanţa de apel s-a străduit şi a reuşit să lămurească problemele indicate prin decizia de casare, contrar susţinerilor pârâtei. În mod judicios s-a apreciat că nu este cazul analizării folosirii terenului, conform destinaţiei date printr-un act de expropriere, câtă vreme s-a constatat că întregul teren revendicat a fost preluat de stat, fără titlu, iar pârâtele deţinătoare ale terenului nu au produs nici un act care să reprezinte un titlu legal de proprietate pentru terenul în litigiu. Referitor la problema ridicată de pârâtă în legătură cu afectarea activităţii de transport în comun în Municipiul Constanţa, şi care reprezintă exclusiv motive de temeinicie este de observat că expertiza întocmită în apel a relevat că retrocedarea terenului nu afectează această activitate.
În concluzie, recursul declarat de R.A.T.C. Constanţa este nefondat şi urmează a se dispune respingerea lui.
Recursurile declarate de Consiliul Local Constanţa şi Munici- piul Constanţa, prin primar, critică, în esenţă, decizia pentru aplicarea greşită a legii. susţinându-se că instanţa de apel trebuia să aplice dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi a Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi chiar dacă părţile au optat pentru continuarea revendicării începute pe dreptul comun şi solicită admiterea recursului şi pe fond respingerea acţiunii, ca nefondată.
Reclamantele au învestit instanţa în anul 1998, cu o acţiune în revendicare imobiliară întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Chiar şi după apariţia Legii nr. 10/2001, potrivit principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, reclamantele au optat pentru continuarea acţiunii în revendicare, în baza temeiului de drept invocat iniţial.
Instanţa nu poate substitui voinţa procesuală a părţii decât prin încălcarea principiului disponibilităţii, precizat, ceea ce evident este nelegal.
De asemenea, trebuie observat că Legea nr. 10/2001 nu a exclus continuarea judecăţii acţiunilor întemeiate pe dreptul comun, introduse anterior apariţiei acestui act normativ, prin art. 47 prevăzându-se expres dreptul persoanei de a alege fie continuarea judecăţii, ca în cazul în speţă, fie suspendarea judecăţii acţiunii întemeiate pe dreptul comun şi utilizarea procedurii stipulată de Legea nr. 10/2001.
Se mai critică decizia şi cu privire la împrejurarea că terenurile sunt ocupate cu construcţii şi deci nu pot fi restituite în natură potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, însă nu se aplică în cauză aceste dispoziţii pentru considerentele arătate mai sus.
Problematica deţinerii diferitelor suprafeţe de teren în parte şi nelegalitatea măsurii de restituire a acestora, în opinia pârâţilor, a fost analizată detaliat în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel stabilind în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică ce a determinat soluţia adoptată şi în consecinţă recursurile sunt nefondate.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că recursurile declarate de Consiliul Local Constanţa, Primăria Constanţa şi R.A.T.C. Constanţa sunt nefondate şi urmează a dispune respingerea lor, potrivit art. 312 pct. 1 C. proc. civ., iar recursul declarat de SC F. va fi respins, ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind tardiv, recursul declarat de pârâta SC F. SA prin administrator unic S.A.C. împotriva deciziei nr. 33/C din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate împotriva aceleiaşi decizii de pârâţii R.A.T.C. Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Municipiului Constanţa prin primar, în contradictoriu cu reclamantele D.M.M., D.L., T.I. şi G.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4853/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3676/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
