ICCJ. Decizia nr. 4853/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4853
Dosar nr. 21667/2004
Şedinţa publică de la 3 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta S.V. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Deva şi Municipiului Deva prin primar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună retrocedarea suprafeţei de 187 mp teren, ce a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 252 din 8 iunie 1983, din terenul proprietatea sa şi a soţului său, decedat, în suprafaţă totală de 800 mp, înscris în C.F. nr. 275 Deva.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că foloseşte neîntrerupt această suprafaţă de teren încă din anul 1962, de când l-a cumpărat şi că, deşi prin respectivul decret s-a dispus exproprierea unei suprafeţe de teren de 187 mp, în scopul construirii a 92 de apartamente şi a dotărilor comerciale aferente, în realitate pentru aceste obiective nu au demarat lucrările şi nu au fost niciodată construite, în fapt nefiind deposedată de teren.
De asemenea, reclamanta a arătat că, în ultima perioadă, vecinul din partea de SV a proprietăţii sale pretinde că ar folosi necuvenit o suprafaţă de 153 mp din terenul ce i-ar fi fost atribuit lui printr-un ordin al prefectului de Hunedoara, invocând ca argument al pretenţiei sale decretul de expropriere pentru cauză de utilitate publică nr. 252/1983, act normativ ce nu a fost pus în executare.
În cauză au fost depuse cereri de intervenţie în interes propriu de către P.C. şi S.H.V., invocându-se faptul că, prin ordinul prefectului de Hunedoara nr. 107/1993, familiei P. i-a fost atribuită în proprietate o suprafaţă de teren intravilan de 253 mp, pe care s-a început edificarea unei construcţii, ulterior acest teren fiind vândut intervenientului S.H.V., care este actualul proprietar. De asemenea, s-a mai arătat că, în urma exproprierii survenite în anul 1983 reclamanta S.V. a fost despăgubită, la cererea sa.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 721 din 11 septembrie 2003 a respins atât acţiunea principală formulată de reclamantă, cât şi cererile de intervenţie în interes propriu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta nu a dovedit faptul că scopul exproprierii nu s-a realizat şi că, legea specială care reglementează situaţia imobilelor expropriate este Legea nr. 10/2001, prin dispoziţiile art. 11, iar reclamanta nu a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 21 din lege, pierzând astfel dreptul de a mai solicita în justiţie restituirea imobilului. Respingerea cererilor de intervenţie a fost motivată de faptul că acestea au avut mai mult caracterul unor apărări, intervenienţii neformulând nici o pretenţie care să fie dedusă judecăţii.
Împotriva acestei hotărârii au declarat apel reclamanta S.V. şi intervenienţii P.C. şi S.H.V.
În apelul său, reclamanta a arătat că decretul de expropriere nu a fost pus în aplicare niciodată, aşa încât a folosit în mod continuu şi neîntrerupt terenul şi că, în mod greşit, prima instanţă a motivat respingerea acţiunii pe argumentul că nu a urmat procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, când, în realitate, pentru acest imobil nu sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale menţionate, întrucât, prin acţiune, nu a urmărit restituirea terenului, ce se află în posesia sa, ci să se constate nulitatea titlului statului şi că, după intrarea în vigoare a actualei Constituţii, dreptul său de proprietate, cuprins în Decretul nr. 252/1983, nu mai putea fi transferat în favoarea statului, nemaiexistând temei legal, actul normativ de expropriere devenind caduc.
Intervenienţii P.C .şi S.H.V. au solicitat admiterea apelurilor formulate, cu consecinţa admiterii cererilor de intervenţie, şi respingerea apelului reclamantei. În plus, intervenientul S.H.V. a justificat interesul legitim pe care îl are deoarece a cumpărat terenul de la P.C. şi, fără intervenţia în cauză, exista riscul ca un drept să fi fost pierdut sau ignorat.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 1520 din 14 octombrie 2004, a respins apelurile ca nefondate, reţinând, cu privire la apelul reclamantei că, acţiunea sa a fost legal respinsă faţă de prevederile art. 6 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar în ceea ce priveşte apelurile intervenienţilor, s-a reţinut în motivarea soluţiei că, de asemenea, în mod legal au fost respinse cererile de intervenţie deoarece nu justifică nici un interes în promovarea lor, întrunind doar caracterul unor apărări faţă de acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamanta S.V., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi reiterând faptul că, scopul exproprierii nu s-a realizat şi că terenul în litigiu a rămas în continuare în posesia şi folosinţa sa, aşa cum a dovedit cu probatoriul administrat în cauză.
De asemenea, reclamanta a susţinut, prin motivele de recurs, faptul că imobilului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cum greşit au reţinut instanţele în cauză, şi că, din cuprinsul acţiunii introductive reiese scopul urmărit, şi anume, să se constate că decretul de expropriere a devenit caduc, şi nu să îi fie restituită în natură suprafaţa de teren, deoarece aceasta nu a fost preluată de stat niciodată.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente :
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că foloseşte neîntrerupt suprafaţa de teren încă din anul 1962, de când l-a cumpărat, şi că, deşi acest imobil a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, ansamblul de locuinţe ce trebuia realizat în zonă nu a fost construit şi, prin urmare, scopul exproprierii nu a fost atins, nefăcându-se nici ulterior o altă declaraţie de utilitate publică pentru teren.
Ulterior, în toate fazele procesuale ale litigiului, prin cererile formulate, reclamanta a reiterat faptul că terenul în litigiu se află în posesia şi folosinţa sa şi că nu a fost niciodată preluat de stat.
De asemenea, reclamanta a învederat constant că, prin acţiunea promovată urmăreşte anularea decretului de expropriere nr. 252/1983, act normativ care, de altfel, a devenit caduc.
Aceste susţineri au fost pe deplin dovedite de reclamantă cu probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri (extras de carte funciara, certificat fiscal, decretul de expropriere cu anexele sale) şi raportul de expertiză tehnică de specialitate topografică, din care rezultă că suprafaţa de teren în litigiu se află în posesia şi folosinţa reclamantei, iar pe terenul expropriat prin Decretul nr. 252/1983 nu se află nici o construcţie.
În acest sens, este de reţinut că, instanţa de fond a arătat în motivarea sentinţei că, potrivit extrasului de C.F. nr. 275 Deva, nr. top 3092/2/2/b/3, terenul în suprafaţă de 735 mp este proprietatea reclamantei S.V., iar instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei pronunţate că, prin expertiza topografică efectuată în cauză se demonstrează că acţiunea reclamantei viza exclusiv suprafaţa de 187 mp, ce nu se regăseşte la intervenienţi, ci dimpotrivă, într-adevăr, este în posesia reclamantei, delimitată clar prin îngrădirea gospodăriei acesteia. Cu toate acestea, instanţele nu au avut în vedere dovezile administrate în cauză ce probau susţinerile reclamantei din acţiunea introductivă, reiterate ulterior în toate fazele procesuale, şi, în mod greşit, au respins cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, este evident că, în raport de situaţia de fapt reţinută, dovedită prin probatoriul administrat şi, faţă de cauza acţiunii, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, este întemeiată.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, decizia atacată va fi casată şi apelul reclamantei va fi admis, cu consecinţa desfiinţării sentinţei, admiterii acţiunii şi respingerii cererilor de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii P.C. şi S.H.V. în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.V. împotriva deciziei civile nr. 1520 din 14 octombrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, pe care o casează şi admite apelul reclamantei.
Schimbă în tot sentinţa, în sensul că admite acţiunea şi obligă pe pârâţii Consiliul Local Deva şi Municipiului Deva prin primar să retrocedeze reclamantei suprafaţa de 187 mp, situată în municipiul Deva, înmatriculată în C.F. nr. 275 Deva, identificată în anexele la Decretul nr. 252/1983.
Respinge cererile de intervenţie în interes propriu introduse de intervenienţii S.H.V. şi P.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5005/2004. Civil. încuviintare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4607/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
