ICCJ. Decizia nr. 4699/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta contract de vânzare-cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4699
Dosar nr. 9611/2004
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 19 martie 2003 reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâtele SC M. SA Vaslui şi SC B. SRL Vaslui solicitând constatarea nulităţii absolute, în partea referitoare la terenul intravilan în suprafaţă de 20 mp înscris în C.F. nr. 1250 Vaslui la nr. cadastral 134/3;0;5 , a contractului de vânzare–cumpărare autentificat sub nr. 2144 din 14 noiembrie 2002 la Biroul notarului public S.M. din Vaslui şi radierea dreptului de proprietate înscris în aceeaşi carte funciară asupra terenului de mai sus.
Motivând acţiunea, reclamantul a susţinut că, prin contractul arătat, prima pârâtă a vândut şi secunda pârâtă a cumpărat terenul proprietatea reclamantului dobândită în anul 1990 prin factură şi aviz de expediere de la fosta unitate economică IJPIPS Vaslui atestată prin titlul de proprietate nr. 7542 din 05 decembrie 1990 emis de Administraţia Financiară Vaslui, astfel că vânzarea–cumpărarea intervenită între părţi s-a făcut în frauda dreptului său de proprietate.
Investită cu soluţionarea acţiunii, Judecătoria Vaslui a constatat că prin hotărâre judecătorească anterioară rămasă definitivă şi irevocabilă, anume sentinţa civilă nr. 3312 din 7 iunie 2001 pronunţată de Judecătoria Vaslui, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 7542 din 5 decembrie 1990 eliberat de Administraţia Financiară a municipiului Vaslui şi s-a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului B.C. asupra terenului construit în suprafaţă de 30,01 mp, astfel că reclamantul, neavând vreun drept asupra terenului în litigiu, nu justifică interes legitim pentru a cere constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare–cumpărare intervenit între părţi.
Aceeaşi instanţă a mai statuat că interesul reclamantului în promovarea acţiunii de faţă nu este dat nici de faptul că, prin alt proces aflat în curs de judecată, pârâta SC B. SRL a revendicat de la reclamant terenul în litigiu.
Ca urmare, acţiunea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 2763 din 14 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Vaslui.
Prin apel reclamantul a susţinut că justifică interesul de a-şi apăra dreptul de proprietate prin mijloace de drept civil, cum este şi acţiunea formulată, întrucât pe de o parte calitatea sa de proprietar al spaţiului comercial situat pe teren subzistă în temeiul facturii şi avizului de livrare, chiar dacă titlul de proprietate emis ulterior acestora a fost constatat nul pe cale judecătorească, având beneficiul art. 46 C. com., iar pe de altă parte interesul este dat şi de faptul că numai prin constatarea nulităţii contractului exhibat drept titlu de proprietate de către SC B. SRL poate împiedica admiterea acţiunii în revendicare a părţii adverse.
Apelul astfel motivat a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 181 din 24 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Instanţa de apel a statuat că factura şi dispoziţia de livrare nu fac dovada dreptului de proprietate pretins de către reclamant, iar în condiţiile în care titlul de proprietate obţinut la un moment dat de către reclamant a fost declarat nul absolut prin hotărâre judecătorească irevocabilă, acesta nu deţine un drept de proprietate, neavând nici beneficiul art. 46 C. com. pentru că nulitatea titlului său a fost atrasă de lipsa calităţii de proprietar a emitentului acelui titlu, astfel că reclamantul nu mai justifică nici un interes în promovarea acţiunii şi, ca atare, nici propria calitate procesuală activă.
Reclamantul B.C. a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor date în cauză şi trimiterea dosarului la Judecătoria Vaslui în vederea judecării pricinii în fond.
Printr-un prim motiv de recurs, încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se susţine că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au încălcat competenţa materială de primă instanţă în materie comercială a Tribunalului Vaslui dată de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. şi art. 4 C. com., dat fiind că litigiul dedus judecăţii are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui act de vânzare–cumpărare intervenit între doi comercianţi (pârâtele), iar dacă vânzarea–cumpărarea este un act de comerţ, atunci şi acţiunea în constatarea nulităţii acestuia este de natură comercială.
Prin al doilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că, deşi titlul de proprietate asupra terenului şi atelierului de producţie a fost constatat nul prin hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamantul nu a pierdut dreptul de proprietate asupra acelor bunuri, drept care izvorăşte din factura şi avizul de expediţie prin care le-a cumpărat, acte care nu au fost anulate şi care sunt perfect legale prin prisma prevederilor art. 46 C. com., astfel că justifică pe deplin interesul de a obţine constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare–cumpărare intervenit între pârâte, ceea ce îi conferă calitate procesuală de reclamant.
Totodată, mai arată reclamantul, interesul său legitim este consolidat şi de faptul că s-a încuviinţat executarea silită în contra sa cerută de pârâta SC B. SRL având ca obiect revendicarea terenului pe care este amplasat spaţiul comercial dobândit prin factura şi avizul de expediţie enunţate.
Recursul nu este întemeiat.
Deşi formulat omisso medio, neconstituind şi motiv de apel, primul motiv de recurs va fi examinat ca excepţie de ordine publică, invocabilă pentru prima dată chiar şi în recurs.
Excepţia este însă nefondată.
Din analiza contractului de vânzare–cumpărare atacat rezultă că între pârâţii comercianţi s-au vândut şi cumpărat mai multe construcţii cu destinaţie comercială, precum şi terenul în litigiu aferent unei terase, nerezultând că terenul face parte din fondul comercial al vânzătoarei sau că urma a fi înglobat în fondul de comerţ al cumpărătoarei, fiind definit distinct de celelalte imobile obiect al contractului, ca fiind aferent unei terase cu destinaţie comercială.
Nefiind deci definit în mod expres de către părţile contractante ca fond de comerţ, terenului în cauză îi sunt aplicabile, sub aspectul operaţiunilor juridice, prevederile art. 1 C. com., potrivit cărora legile comerciale se aplică numai în comerţ, iar acolo unde ele nu dispun se aplică legislaţia civilă.
Aşadar, litigiul dedus judecăţii a fost calificat în mod corect ca fiind de natură civilă, ceea ce a atras competenţa materială a instanţelor care l-au judecat.
Neîntemeiate sunt şi criticile din cel de al doilea motiv de recurs, cauza fiind legal soluţionată pe cale de excepţie.
Pentru a fi parte în proces trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, care sunt în acelaşi timp şi condiţii de exerciţiu ale acţiunii civile, între care se află şi aceea a existenţei unui interes legitim, ocrotit juridiceşte, născut, actual, personal şi direct.
Aceasta presupune că, în cazul concret, reclamantul trebuie să justifice existenţa dreptului său de proprietate pretins a fi lezat prin contractul intervenit între pârâte.
Ori, indiferent de înscrisurile pe care le invocă în sprijinul dreptului său de proprietate asupra terenului (factură şi aviz de expediţie), este incontestabil că, prin hotărâre judecătorească anterioară, definitivă, irevocabilă şi opozabilă, s-a constatat nu numai nulitatea absolută a titlului de proprietate emis în beneficiul reclamantului pe baza şi ulterior facturii şi avizului de expediţie, ci însăşi inexistenţa transmisiunii dreptului de proprietate către reclamant, aşa cum se arată în considerentele acelei hotărâri judecătoreşti prin care este explicitat dispozitivul ei, ceea ce a avut drept consecinţă dispoziţia de radiere din cartea funciară a dreptului de proprietate cu care reclamantul a fost intabulat.
Ca urmare, pretinsul drept de proprietate invocat de reclamant a fost negat prin hotărâre judecătorească, astfel că acesta nu există şi nu poate fi ocrotit juridiceşte pe calea acţiunii civile de faţă, care astfel este lipsită de una din esenţialele condiţii de exerciţiu.
Soluţionând pricina pe calea excepţiei analizate, instanţele au procedat legal, recursul nefiind întemeiat.
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Căzând astfel în pretenţii, reclamantul va fi obligat potrivit art. 274 C. proc. civ. la plata către pârâta SC B. SRL a sumelor cheltuite de aceasta în recurs, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva deciziei civile nr. 181 din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă reclamantul B.C. să plătească pârâtei SC B. SRL suma de 5.885.400 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4701/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta... | ICCJ. Decizia nr. 4683/2004. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
