ICCJ. Decizia nr. 4701/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta antecontract de vânzare-cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4701
Dosar nr. 9641/2004
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 24 februarie 2003 reclamanta D.L. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Galaţi, A.T. şi A.Z. solicitând întoarcerea executării sentinţei penale nr. 50 din 14 martie 1959 pronunţată de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 56405 din 22 ianuarie 2001 intervenit între vânzătorul Consiliul Local al municipiului Galaţi şi cumpărătorii soţi A.T. şi A.Z.
Reclamanta D.L. a decedat la data de 15 iulie 2003, iar locul său în proces a fost luat de moştenitorii I.P. şi I.M.
La data de 3 octombrie 2003 reclamanţii I.P. şi I.M. au renunţat la judecarea primului capăt de cerere al acţiunii iniţiale.
Acţiunea astfel restrânsă a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 5192 din 10 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Galaţi, iar apelul declarat de reclamanţii I.P. şi I.M. a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 162/A din 12 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Instanţele au confirmat în primă instanţă şi în apel susţinerile din motivarea acţiunii şi apelului în sensul că, prin sentinţa penală nr. 50 din 14 martie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară, numitul D.P.A., al cărei moştenitor a fost reclamanta iniţială D.L., a fost condamnat politic şi s-a dispus confiscarea averii acestuia, măsura confiscării averii fiind executată la 20 iulie 1959 prin trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în Galaţi, că măsura confiscării averii a fost înlăturată prin Decizia nr. 48 din 6 noiembrie 2000 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie şi că imobilul mai sus arătat a fost vândut pârâţilor A. de către pârâtul Consiliul local al municipiului Galaţi prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 56405 din 22 ianuarie 2001.
În drept însă instanţele au statuat că reclamanţii nu au făcut dovada încălcării de către pârâţi, cu prilejul vânzării-cumpărării imobilului, a dispoziţiilor art. 948 C. civ. şi ale art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel reţinând, în plus, că reclamanţii nu au dovedit reaua-credinţă a pârâţilor, a căror bună-credinţă este prezumată.
Reclamanţii I.P. şi I.M. au declarat recurs în termen susţinând în esenţă că instanţele au încălcat dispoziţiile constituţionale, ale art. 948 C. civ., ale Legilor nr. 112/1995 şi nr. 10/2001 şi ale normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Încadrând susţinerile în cazul de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii.
Recursul este întemeiat.
Aşa cum rezultă din conţinutul contractului a cărui nulitate absolută se cere a fi constatată, vânzarea-cumpărarea intervenită între părţi a avut ca temei de drept prevederile Legii nr. 112/1995.
Aceasta înseamnă că imobilul a fost privit ca având situaţia juridică reglementată prin art. 1 din Legea nr. 112/1995 de imobil cu destinaţia de locuinţă trecut ca atare cu titlu în proprietatea statului după 6 martie 1945, fiind considerat ca nerestituibil în natură fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia şi vandabil chiriaşilor titulari de contract potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din aceeaşi lege.
De altfel, prin hotărârea nr. 304 din 20 octombrie 1997, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1945 din cadrul Consiliului judeţului Galaţi a şi respins cererea de restituire în natură formulată de fostul proprietar D.P.A.
La momentul în care a fost dată hotărârea de mai sus era pe deplin legală, iar până la data de 6 noiembrie 2000 imobilul a avut într-adevăr regimul juridic descris, putând fi vândut chiriaşilor titulari de contract de până la acea dată, faţă de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, care considerau ca fiind preluate de stat cu titlu imobilele trecute în proprietatea statului prin hotărâri judecătoreşti penale, dispunând că în asemenea caz nu se aplică măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Dar, la 6 noiembrie 2000, consecinţă a deciziei nr. 48 din această dată a Curţii Supreme de Justiţie, regimul juridic al imobilului în litigiu a fost schimbat esenţial în sensul că, înlăturându-se pedeapsa complementară a confiscării averii fostului proprietar D.P.A., titlul statului a devenit ineficace şi imobilul a reintrat de drept în proprietatea privată, fiind restituibil în natură moştenitorilor fostului condamnat, ieşind astfel din categoria imobilelor a căror situaţie juridică făcea obiectul de reglementare a Legii nr. 112/1995.
Legea nr. 112/1995 fiind aplicabilă în egală măsură foştilor proprietari, cât şi chiriaşilor titulari de contract, este evident că în privinţa imobilului din cauză nu mai erau aplicabile prevederile art. 9 alin. (1) din lege, adică imobilul nu mai putea fi vândut în temeiul acestei legi după data de 6 noiembrie 2000.
Arătata situaţie juridică nouă a imobilului putea şi trebuia cunoscută prin depunerea de minime diligenţe de către părţile contractante la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare (22 ianuarie 2001), ceea ce înlătură prezumţia bunei credinţe şi demonstrează tocmai reaua-credinţă a pârâţilor.
Nu se poate imputa reclamantei iniţiale D.L., moştenitoarea fostului proprietar, că nu a adus la cunoştinţa pârâţilor noua situaţie juridică a imobilului, dat fiind că ea însăşi nu avea cunoştinţă de intenţia pârâţilor de a proceda la vânzarea-cumpărarea imobilului în contextul în care la data celei din urmă era de notorietate iminentă apariţie a unei legi reparatorii prin care urma a fi restituite şi imobilele preluate de stat ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, actul normativ, anume Legea nr. 10/2001, apărând la foarte scurt timp (14 februarie 2001).
În aceste împrejurări de fapt şi de drept, contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută prevăzută de art. 948 pct. 4 C. proc. civ. şi de art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, statuările contrare ale instanţelor fiind esenţial nelegale.
Ca urmare, pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(2) şi art. 314 C. proc. civ., instanţa supremă va admite recursul, va casa hotărârile date în primă instanţă şi în apel, iar pe fond va admite recursul şi va constata nul absolut contractul de vânzare-cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii I.P. şi I.M. împotriva deciziei civile nr. 162/A din 12 februarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 5192 din 10 octombrie 2003 a Judecătoriei Galaţi, iar pe fond, admite acţiunea civilă introdusă de D.L., continuată de I.P. şi I.M., împotriva pârâţilor A.T., A.Z. şi Consiliul Local al Municipiului Galaţi, şi constată nul absolut contractul de vânzare-cumpărare nr. 56405 din 22 ianuarie 2001 intervenit între părţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4738/2004. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4699/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
|---|
