ICCJ. Decizia nr. 4738/2004. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4738
Dosar nr. 9262/2004
Şedinţa din 2 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4111 din 20 mai 1999, Judecătoria Piteşti a respins acţiunea formulată de reclamanţii A.L. şi C.F., în contradictoriu cu Asociaţia de locatari Piteşti, instanţa de fond reţinând că cererea prin care reclamantul a solicitat să fie anulată hotărârea adunării generale a asociaţiei de locatari, consemnată în procesul verbal din data de 13 februarie 1999, este tardiv formulată, deoarece, potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 387/1977, reclamanţii puteau să formuleze contestaţie în termen de 15 zile.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 3155 din 21 decembrie 1999 a Tribunalului Argeş, iar recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a fost respins prin Decizia civilă nr. 1475 din 2 mai 2000 a Curţii de Apel Piteşti.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de recurs a formulat contestaţie în anulare A.L., contestaţie respinsă prin Decizia civilă nr. 2479 din 18 septembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti.
Ulterior, la data de 19 septembrie 2000, A.L. a formulat cerere pentru revizuirea deciziei civile nr. 3155 din 21 decembrie 1999 a Tribunalului Argeş şi a sentinţei civile nr. 4111 din 20 mai 1999 a Judecătoriei Piteşti. Tribunalul Argeş, prin Decizia civilă nr. 3000 din 28 noiembrie 2000, a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei pronunţate de tribunal, iar pentru cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 4111/1999 a Judecătoriei Piteşti a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Piteşti.
Soluţionând cererea de revizuire, Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 734 din 25 ianuarie 2002, a respins-o ca inadmisibilă, reţinând că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Apelul declarat de revizuent împotriva acestei hotărâri a fost admis de Tribunalul Argeş, prin Decizia civilă nr. 1407 din 4 octombrie 2002. A fost schimbată hotărârea apelată, s-a admis cererea de revizuire, s-a desfiinţat sentinţa civilă nr. 4111 din 20 mai 1999 a Judecătoriei Piteşti şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe, pentru a se pronunţa asupra fondului.
Instanţa de apel a reţinut că actele prezentate de revizuent îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Rejudecând cauza, Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 3375 din 29 septembrie 2003 a respins acţiunea şi l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată, reţinând că reclamantul a cerut să se anuleze procesul verbal din data de 13 februarie1999, motivat de faptul că adunarea generală nu a fost legal constituită.
Reţine instanţa de fond că, potrivit art. 6 din Decretul nr. 387/1977, convocarea adunării generale se face cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată, prin afişare ori comunicare individuală, cu luare de semnătură. Adunarea generală este valabil constituită prin prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din totalul membrilor asociaţiei şi hotărăşte cu ⅔ din numărul voturilor celor prezenţi.
Legea nr. 114/1996 cuprinde, în art. 22, prevederi privind cvorumul necesar pentru ca asociaţia să poată adopta decizii în mod legal, iar, în speţă, o primă convocare a adunării generale a asociaţiei de locatari a avut loc pe data de 3 decembrie 1998, însă, din cauza neîntrunirii cvorumului legal, adunarea generală a fost reconvocată pentru data de 13 februarie 1999, orele 1600.
Se reţine că, existând 2 convocări pentru participarea locatarilor la adunarea generală, au fost respectate atât dispoziţiile art. 6 din Decretul nr. 387/1977, cât şi cele ale art. 22 din Legea nr. 114/1996, iar la adunarea generală din 13 februarie 1999, reconvocată în mod legal, puteau fi adoptate decizii cu majoritatea de voturi a celor prezenţi.
Prin Decizia civilă nr. 325/A, din 24 decembrie 2003, Curtea de Apel Piteşti a respins apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri, iar apelantul-reclamant a fost obligat să plătească intimatei-pârâte suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că adunarea generală din data de 13 februarie 1999 a fost legal constituită, deşi au participat doar 14 persoane, deoarece actele depuse la dosar atestă faptul că a existat o primă convocare a adunării generale pentru data de 3 decembrie 1998, iar pentru neîntruirea cvorumului legal, adunarea generală a fost reconvocată la data de 13 februarie 1999.
Reţine instanţa, că s-au respectat dispoziţiile înscrise în art. 6 din Decretul nr. 387/1977 şi art. 22 din Legea nr. 114/1996 şi că instanţa de fond îşi putea întemeia soluţia pe declaraţia martorei C.D. şi pe înscrisurile depuse la dosar, deoarece martora nu a fost condamnată pentru mărturie mincinoasă, iar înscrisurile nu au fost declarate false.
Se mai reţine, că excepţia lipsei de interes poate fi invocată oricând în cursul procesului, că soluţia respingerii cererii de recuzare a judecătorului care a pronunţat hotărârea apelată este legală, pentru că nu sunt motive de recuzare în sensul art. 27 C. proc. civ. şi că în mod corect instanţa de fond a reţinut că „interesul promovării acţiunii nu are caracter actual faţă de faptul transformării asociaţiei de locatari în asociaţie de proprietari şi neadoptarea de către această din urmă asociaţie a unei decizii de desemnare a reclamantului ca preşedinte".
Prin cererea formulată la data de 20 februarie 2004, întemeiată pe art. 281 şi art. 2811 C. proc. civ., apelantul reclamant a solicitat îndreptarea, lămurirea şi completarea acestei hotărâri, iar, prin încheierea dată la 12 martie 2004, Curtea de Apel Piteşti a admis cererea şi a îndreptat hotărârea în privinţa datei introducerii acţiunii, în sensul că, în loc de data de 4 martie 1999 se trece data de 25 februarie 1999. Pentru soluţionarea criticilor care privesc Decizia civilă nr. 325 din 24 decembrie 2003, s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2004 (ulterior datei când s-a înregistrat cererea de îndreptare a hotărârii) reclamantul A.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 325/A/2003 a Curţii de Apel Piteşti şi a încheierii din 19 decembrie 2003, dată în dosarul nr. 5450/2003, fără să formuleze motive de recurs, iar prin cererea înregistrată la 22 aprilie 2004 a declarat recurs şi împotriva încheierii de îndreptare din 12 martie 2004 şi a formulat motivele de recurs.
În această cerere, se invocă prevederile art. 304, art. 3041 şi art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. şi se susţine că prin rectificarea hotărârii cu privire la data depunerii cererii, instanţa şi-a însuşit eroarea materială săvârşită. In esenţă, recurentul formulează următoarele critici.
- Hotărârile atacate sunt nelegale, deoarece unul din membrii completului de judecată a pronunţat şi Decizia civilă nr. 3155 din 21 decembrie 1999, prin care s-a menţinut sentinţa civilă nr. 4111 din 20 mai 1999 a Judecătoriei Piteşti.
- Prin Decizia atacată nu s-a respectat art. 6 alin. (3) din Decretul nr. 387/1977, care prevedea că adunarea generală este valabil constituită prin prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din totalul membrilor asociaţiei şi hotărăşte cu ⅔ din numărul voturilor celor prezenţi. În raport cu acest text, adunarea generală la care au participat numai 14 persoane nu a fost legal constituită, iar instanţa de apel greşit invocă art. 22 din Legea nr. 114/1996.
- În mod ilegal instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe declaraţia martorei C.D., deşi sunt acte care atestă mărturia mincinoasă a acesteia. A defăimat şi dovedit faptul că procesul verbal întocmit de B.M. şi C.D. la data de 24 februarie 1999 este fals, însă instanţa nu a luat în considerare dovezile depuse la dosar, cu scopul de a nu constata falsul în condiţiile art.183 C. proc. civ. şi nu a fost interesată să se efectueze expertiză grafică.
- Greşit s-a reţinut că excepţia lipsei de interes a putut fi invocată de apărătorul pârâtei oricând şi nu numai până la prima zi de înfăţişare.
- Greşit s-a reţinut că cererea de recuzare a fost respinsă legal, deşi a invocat prevederile art. 27 pct. 5, ale art. 1141 pct. 2, art. 118 pct. 2, art. 136 şi art. 138 C. proc. civ. A depus la dosarul sentinţa penală nr. 1435 din 21 iunie 2001, dată de judecătoarea care a soluţionat cauza în fond şi a invocat sentinţa penală nr. 119 din 18 ianuarie 2001 care atestă faptul că s-a judecat cu B.M. şi C.D. De aceea, sunt aplicabile prevederile art. 27 pct. 5 şi 34 pct. 3 C. proc. civ.
Recurentul face referiri şi la nelegalitatea încheierii prin care s-a respins cererea de reexaminare a amenzii de 3.000.000 lei şi a sentinţei civile nr. 4111 din 20 mai 1999 şi indică dosarele şi filele unde se află această sentinţă şi Decizia civilă nr. 1407/2002.
Mai susţine recurentul, că în mod greşit a fost înlăturată declaraţia martorului S.P. şi arată că aspectele consemnate în încheierea din data de 19 decembrie 2003, privitoare la motivul pentru care s-a amânat pronunţarea, nu corespund realităţii.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.
În cererea de îndreptare, întemeiată pe dispoziţiile art. 281 şi art. 2811 C. proc. civ., formulată anterior datei când s-a înregistrat cererea de recurs, petentul se referă şi la unele greşeli de judecată ale instanţei, însă, în raport cu dispoziţiile art. 302 C. proc. civ. şi cu precizarea făcută chiar de apelantul petent, consemnată în practicaua încheierii de îndreptare, că cererea înregistrată la data de 20 februarie 2004 nu este o cerere de recurs ci una de îndreptare a erorilor materiale, motivele înscrise în cererea de îndreptare nu pot fi privite ca motive de recurs. Recurentul a invocat şi art. 3041 C. proc. civ., text care nu este aplicabil în cauză, deoarece priveşte numai hotărârile care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel.
De aceea, recursul declarat de reclamant va fi analizat numai în raport cu susţinerile din declaraţia de recurs şi motivele formulate prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2004, care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Apelantul-reclamant, căruia hotărârea instanţei de apel i-a fost comunicată la data de 11 februarie 2004, a declarat recurs împotriva acestei hotărâri şi a încheierii în care s-au consemnat dezbaterile, în termen legal, la data de 23 februarie 2004.
În declaraţia de recurs arată că nu a primit hotărârea şi nici citaţie pentru termenul când s-a judecat procesul şi că motivele de recurs prin care va dovedi nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii le va depune la dosar.
La data de 22 aprilie 2004 s-a înregistrat cererea prin care reclamantul a declarat recurs şi împotriva încheierii de îndreptare din 12 martie 2004, comunicată acestuia la data de 19 aprilie 2004, iar în această cerere formulează motivele de recurs, făcând precizarea că aceste motive privesc şi recursul declarat anterior împotriva deciziei şi a încheierii din 19 decembrie 2003.
La dosarul instanţei de apel se află procesul-verbal care atestă faptul că pentru termenul din 19 decembrie 2003, reclamantul-apelant A.L. a fost legal citat, iar la fila 108 din acelaşi dosar se află procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare, care constituie dovada faptului că Decizia atacată a fost comunicată recurentului la data de 11 februarie 2004.
Raportat la data comunicării, motivele de recurs care privesc Decizia civilă nr. 325/A din 24 decembrie 2003 au fost formulate cu depăşirea termenului prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
De aceea, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., legalitatea hotărârii atacate va fi analizată numai în raport cu motivele de ordine publică.
Recurentul a susţinut că alcătuirea şi compunerea completelor de judecată care au soluţionat procesul la instanţele de fond şi apel s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, invocând excepţiile de incompatibilitate şi recuzare, susţineri care fac posibilă încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Excepţia de incompatibilitate priveşte Decizia pronunţată de instanţa de apel, încheierea de dezbateri, care face parte integrantă din decizie şi încheierea de îndreptare, deoarece toate au fost pronunţate de acelaşi complet.
Dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. nu sunt însă incidente în cauză, pentru că nu există incompatibilitate în cazul soluţionării căilor extraordinare de retractare.
În prezenta cauză, rejudecarea pricinii a fost hotărâtă de Tribunalul Argeş, care prin Decizia civilă nr. 1407 din 4 octombrie 2002 a admis cererea de revizuire (cale extraordinară de atac de retractare), iar judecătorul în privinţa căruia se invocă incompatibilitatea a soluţionat apelul declarat împotriva hotărârii pronunţate de instanţa care a rejudecat cauza în fond, după desfiinţarea hotărârii prin admiterea cererii de revizuire.
Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., privitoare la incompatibilitate, care sunt de strictă interpretare, judecătorul nu este incompatibil, pentru că nici o dispoziţie legală nu îi interzice să participe la soluţionarea căilor de atac formulate împotriva hotărârii pronunţate după desfiinţarea primei hotărâri, pentru situaţii ce nu au fost avute în vedere cu prilejul judecării procesului.
De altfel, judecătorul la care se referă excepţia de incompatibilitate, prin Decizia civilă nr. 3155 din 21 decembrie 1999 a Tribunalului Argeş nu s-a pronunţat asupra fondului pricinii. Prin această hotărâre s-a păstrat soluţia respingerii acţiunii pronunţată prin sentinţa civilă nr. 4111 din 20 mai 1999 a Judecătoriei Piteşti, pe motiv că nu a fost formulată în termenul legal.
Referitor la cererea de recuzare, recurentul susţine că s-a întemeiat pe art. 27 pct. 5 C. proc. civ.
Acest text priveşte situaţiile în care între judecător sau rudele acestuia până la gradul al patrulea inclusiv şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării.
Recurentul însă, în cererea de recuzare a invocat aspecte privitoare la modul în care s-a desfăşurat procesul, iar prin încheierea din data de 25 septembrie 2003 cererea a fost respinsă, cu motivarea că nu s-a invocat vreun motiv de recuzare din cele prevăzute de art. 27 C. proc. civ.
Excepţia lipsei de interes, care este absolută, poate fi invocată în orice stare a pricinii, împotriva încheierii de îndreptare nu s-au formulat şi alte critici care să facă posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ., iar în privinţa încheierii din data de 19 decembrie 2003, în care au fost consemnate dezbaterile asupra fondului (necomunicată odată cu Decizia) recurentul susţine că motivul pentru care s-a amânat pronunţarea este altul decât cel consemnat de instanţă. Se constată însă că susţinerea privitoare la motivul amânării pronunţării nu face posibilă încadrarea în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. şi că nu există vătămare produsă recurentului prin amânarea pronunţării de la 19 decembrie 2004, la 24 decembrie 2004.
Celelalte critici, neformulate în termenul legal, nu vor fi analizate.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins, iar, conform art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei Asociaţia de proprietari Piteşti cheltuielile de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul A.L. împotriva deciziei civile nr. 325/A din 24 decembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, încheierii din 19 decembrie 2003 dată în dosarul nr. 5450/2003 a Curţii de Apel Piteşti şi încheierii din 12 martie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, dată în acelaşi dosar.
Obligă recurentul să plătească intimatei pârâte Asociaţia de Proprietari Piteşti suma de 1.249.985 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4711/2004. Civil. Iesire din indiviziune.... | ICCJ. Decizia nr. 4701/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
|---|
