ICCJ. Decizia nr. 4750/2004. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4750
Dosar nr. 20875/2004
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 388 din 12 februarie 2004 a Judecătoriei Deva a fost respinsă acţiunea formulată de P.G. împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect constatarea că acesta din urmă îi datorează livrarea unui autoturism Dacia 1300, achitat anticipat şi obligarea recunoaşterii sumei de 70.000 lei reactualiză în funcţie de noul curs al monedei naţionale, ca fiind datorie publică.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere că între Statul Român şi reclamant nu s-a încheiat nici un contract de vânzare cumpărare pentru autoturism, astfel că pârâtul nu poate fi obligat să livreze autoturismul. În privinţa celui de al doilea capăt de cerere s-a constatat că suma de 70.000 lei consemnată la CEC de reclamant nu îndeplineşte nici una din condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 91/1993 şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 81/1999 pentru a putea fi considerată datorie publică internă sau externă.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1309 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
S-a avut în vedere că în apel reclamantul a înţeles să-şi modifice obiectul acţiunii, solicitând obligarea pârâtului de a-i recunoaşte contractul de vânzare-cumpărare cu privire la autoturism, ceea ce nu este admisibil, potrivit art. 294 C. proc. civ.
Cu privire la acţiunea iniţială s-a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii, având în vedere că reclamantul nu a încheiat contractul de vânzare cumpărare a unui autoturism Dacia 1300 cu IDMS, care a încheiat astfel de contracte cu persoanele care au depus preţul la CEC până la data de 31 decembrie 1986, în timp ce reclamantul i-a depus ulterior. S-a reţinut şi că nu este legală preluarea sumei de 70.000 lei consemnată la CEC pe numele reclamantului, cu posibilitatea de retragere oricând, la datoria publică.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recursul de faţă, susţinând că a solicitat atât la fond cât şi în apel să se recunoască valabilitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat în condiţiile prevăzute de H.C.M. nr. 1187/1962 şi Ordinul M.C.I. şi M.F. nr. 87/1980. În legătură cu această solicitare face şi alte susţineri asupra realizării cerinţelor art. 1294 şi art. 1295, în condiţiile cărora vânzarea este perfectă. Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere consideră că are raport contractul cu statul şi implicit o răspundere contractuală în baza art. 46-50 din Decretul nr. 351/1954 şi nr. 31/1954 privind persoanele juridice.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare.
Examinând acţiunea introductivă cât şi concluziile scrise depuse de reclamant la instanţa de fond (fila 21) se constată că acesta a solicitat să se constate că Statul Român îi datorează livrarea unui autoturism Dacia 1300 plătit anticipat la CEC în anul 1987.
În aceste condiţii rezultă că în mod corect ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză au avut în vedere obiectul cererii menţionate mai sus, soluţia adoptată fiind în afara criticii.
Aşa fiind, recursul de faţă sub aspectul menţionat nu este de admis.
În această situaţie, în care instanţa a fost investită cu cererea de constatare a faptului că statul îi datorează reclamantului livrarea unui autoturism achitat anticipat, rezultă că celelalte motive de recurs, ce vizează valabilitatea actului de înstrăinare sunt neavenite şi nu pot forma obiect de analiză, fiind străin investirii instanţei.
De altfel, este de observat şi că acţiunea astfel cum a fost formulată este inadmisibilă, pentru că se solicită a se constata o stare de fapt şi existenţa unui drept, o atare solicitare având caracter subsidiar faţă de acţiunea în realizarea dreptului.
Tot astfel, celălalt motiv de recurs, ce vizează preluarea creanţei reclamantului la datoria publică nu este de primit, întrucât în cauză nu sunt întrunite nici una din condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale aplicabile, respectiv art. I din Legea nr. 91/1993 şi art. 16 alin. (I) din Legea nr. 81/1999, iar prevederile unor acte normative invocate în recurs sunt abrogate sau nu au incidenţă în cauză.
Aşa fiind recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva deciziei nr. 1309/A din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4812/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4729/2004. Civil → |
|---|
