ICCJ. Decizia nr. 4794/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4794
Dosar nr. 9446/2004
Şedinţa publică din 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 octombrie 2000, G.X. şi G.I.N. au chemat în judecată Muzeul de Arheologie „Callatis" Mangalia pentru revendicarea imobilului din Mangalia, şi obligarea pârâtului să-i plătească contravaloarea lipsei de folosinţă a bunului începând de la 1 noiembrie 1997.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 624 din 10 noiembrie 2004 a admis în parte acţiunea, obligând pe pârât să le restituie reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu compus din construcţii şi 300 mp teren, iar, totodată, să le plătească suma de 139.950.000 lei reprezentând daune pentru lipsa de folosinţă a bunului în perioada 1 noiembrie 1997–30 noiembrie 2001.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 239 din 15 decembrie 2003 a admis apelul pârâtului şi, schimbând în întregime sentinţa, a respins, ce nefondată acţiunea. A respins, ca nefondat apelul reclamanţilor.
Soluţia în apel a fost motivată în sensul că imobilul în litigiu este un bun domenial inalienabil, iar titlul invocat de reclamanţi, sentinţa civilă nr. 668/1997 a Judecătoriei Mangalia, este insuficient pentru a justifica admiterea acţiunii.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia au arătat, în esenţă, că soluţia respingerii acţiunii a fost dată cu încălcarea dreptului lor de proprietate, stabilit prin sentinţa civilă nr. 668/1998 a Judecătoriei Mangalia, rămasă definitivă şi irevocabilă. Totodată, a fost ignorată împrejurarea că pârâtul n-a făcut dovada că bunul este apartenent domeniului public. Au cerut admiterea acţiunii şi majorarea cuantumului daunelor interese.
Recursul este întemeiat după cum urmează:
În sensul art. 6 alin. (6) din Legea nr. 213/1998, apartenenţa unui bun la domeniul public sau la domeniul privat are ca premisă calitatea acestuia de a fi bun domenial. Împrejurarea că bunul este folosit de către stat, creându-se astfel doar aparenţa că bunul este domenial, nu poate fi suficientă pentru a constitui un titlu de proprietate. Este necesar ca în afara criteriilor enunţate de textul menţionat pentru stabilirea apartenenţei bunului la domeniul public, să se facă dovada că el a fost dobândit de stat sau de către o unitate administrativ teritorială prin modurile prevăzute de lege.
Or, în speţă, pe lângă că n-a fost probată dobândirea bunului de către pârât prin modurile prevăzute de lege, dar nici afectaţiunea (destinaţia) acestuia de a servi unei utilităţi publice nu a fost dovedită că există (ca un criteriu esenţial şi elementar pentru stabilirea apartenenţei bunului la domeniul public). Dimpotrivă, probele dosarului relevă că bunul este un sediu administrativ şi nu o unitate muzeală şi că, în baza sentinţei civile nr. 668/1997 a Judecătoriei Mangalia, admisă definitiv şi irevocabilă, aparţine patrimoniului reclamanţilor.
Aşa fiind, soluţia în primă instanţă, de retrocedare a imobilului cu plata echivalentului lipsei de folosinţă în intervalul de timp de la 1 noiembrie 1997 la 30 iunie 2001, în limita cuantumului unor daune, just apreciat, se verifică a fi legală şi temeinică. Ca urmare, se impune admiterea recursului şi reformarea deciziei din apel în sensul păstrării celor hotărâte de către prima instanţă.
În baza art. 274 C. proc. civ., pârâtul urmează a fi obligat să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii G.X. şi G.I.N. împotriva deciziei nr. 239/C din 15 decembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Casează Decizia recurată şi pe fond menţine sentinţa nr. 624 din 10 septembrie 2001 a Tribunalului Constanţa.
Obligă pe pârât să plătească reclamanţilor suma de 12.050.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4827/2004. Civil. Radiere intabulare drept de... | ICCJ. Decizia nr. 4703/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
