ICCJ. Decizia nr. 4808/2004. Civil. Pretentii. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4808
Dosar nr. 1987/2004
Şedinţa publică din 25 iunie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 martie 2001 pe rolul Judecătoriei Satu-Mare, reclamanta B.A. SA, sucursala Satu Mare, a chemat în judecată A.J.O.F.M. Satu Mare, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 43.494.372 lei reprezentând echivalentul plăţilor compensatorii achitate de reclamantă către fosta angajată M.F., în baza sentinţei civile nr. 8011 din 10 octombrie 2000 pronunţată de Judecătoria Satu Mare.
S-au invocat în drept dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ. şi împrejurarea că pârâta este cea care în final trebuie să suporte cuantumul plăţilor compensatorii, ca urmare a restructurării B. A. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 5257 din 17 mai 2001 Judecătoria Satu Mare a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, invocându-se în motivare incidenţa OUG nr. 98/1999 şi dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ.
După un prim ciclu procesual, recursul împotriva acestei sentinţe a fost soluţionat de Tribunalul Satu Mare, care prin Decizia civilă nr. 87 din 28 martie 2003 a respins recursul declarat de A.J.O.F.M. Satu Mare.
A reţinut instanţa în motivare că potrivit art. 54 alin. (2) din OUG nr. 98/1998 plăţile compensatorii acordate în temeiul acestui act normativ se suportă exclusiv din fondul pentru plata ajutorului de şomaj. Ca atare, conform art. 1108 pct. 3 C. civ., s-a considerat că operează de drept subrogarea, iar pârâta trebuie să suporte contravaloarea plăţilor compensatorii plătite salariatei supuse măsurii de concediere colectivă.
Împotriva ambelor hotărâri judecătoreşti procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recursul în anulare de faţă, susţinându-se că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, respectiv a art. 29 alin. (4), art. 50 alin. (1) şi art. 55 din OUG nr. 98/1999, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Prin întâmpinare, A.J.O.F.M. Satu Mare a solicitat admiterea recursului în anulare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis conform art. 312 C. proc. civ., cu consecinţa casării ambelor hotărâri iar pe fond a respingerii acţiunii, pentru următoarele considerente:
La data de 18 noiembrie 1999 B.A. SA (în prezent privatizată sub denumirea B.A.R. SA) a desfiinţat agenţia Satu-Mare, iar ulterior, la 2 februarie 2000, F.P.S. a hotărât restructurarea întregii bănci şi a aprobat disponibilizarea colectivă a unui număr de 1500 angajaţi, în două etape; respectiv, februarie – aprilie 2000 şi 15 mai – 17 mai 2000 – în conformitate cu prevederile OUG nr. 98/1999. În acest scop s-a încheiat Protocolul din 21 februarie 2000 între conducerea centrală a B.A. SA şi A.N.O.F.M.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 98/1999, sucursala Satu-Mare a B.A. a întocmit tabele nominale, cu salariaţii disponibilizaţi colectiv, pentru fiecare dintre cele două etape, şi le-a depus la A.J.O.F.M. Satu Mare, pentru ca aceştia să participe la serviciile de preconcediere colectivă, obligatorii, conform prevederilor art. 29 alin. (4) din ordonanţă, ca o condiţie prealabilă acordării plăţilor compensatorii.
Or, M.F., nu a fost cuprinsă în aceste tabele şi nu a participat la serviciile de preconcedire colectivă, deoarece se afla în incapacitate temporară de muncă, iar contractul său de muncă a fost desfăcut, după încetarea acestei incapacităţi, prin Decizia nr. 68 din 22 iunie 2000 a B.A., deci după disponibilizarea colectivă finalizată în luna mai 2000.
În aceste împrejurări, prin sentinţa civilă nr. 8011 din 10 octombrie 2000, Judecătoria Satu Mare a obligat B.A. SA, sucursala Satu Mare, să-i plătească fostei salariate plăţile compensatorii conform OUG nr. 98/1999, deoarece, prin Decizia de desfacere a contractului de muncă, nu a beneficiat de măsuri de protecţie, respectiv plăţi compensatorii.
În sensul OUG nr. 98/1999, măsurile de protecţie se aplică salariaţilor prin concedieri colective, efectuate conform programelor de restructurare aprobate de A.P.A.P.S., fost FPS.
Angajatorii care urmează să efectueze disponibilizări prin concedieri colective au obligaţia să acorde preaviz salariaţilor ce urmează a fi disponibilizaţi, conform art. 27 din OUG nr. 98/1999, iar în perioada preavizului, care este de 60 de zile, aceştia sunt obligaţi să participe la serviciile de preconcediere colectivă realizate prin intermediul A.J.O.F.P., potrivit art. 46 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.
Dreptul la plată compensatorie, care se naşte la data desfacerii contractului individual de muncă, se acordă numai persoanelor care fac dovada că au participat la serviciile de preconcediere colectivă, conform art. 29 alin. (4) din ordonanţă. Cheltuielile pentru plăţi compensatorii şi serviciile de preconcediere colectivă se suportă din fondul pentru plata ajutorului de şomaj, potrivit art. 50 alin. (1) şi art. 55 din ordonanţă.
În speţă, angajata B.A., M.F. nu a îndeplinit condiţiile legale pentru a beneficia de plăţi compensatorii din fondul pentru plata ajutorului de şomaj, astfel încât, în acest context, acţiunea în regres promovată de B.A. trebuia respinsă, deoarece plata compensatorie acordată fostei salariate se suportă din propriile fonduri, conform art. 42 şi art. 43 din Ordonanţă.
O atare soluţie se impune, întrucât dispoziţiile legale menţionate sunt imperative, iar absenţa angajatei de la programul de restructurare s-a datorat culpei angajatorului, care nu a inclus-o pe M.F. în tabelele înaintate A.J.O.F.M., aşa încât urmează să suporte costul disponibilizării din propriile fonduri.
Pentru aceste motive, recursul în anulare va fi admis astfel cum a fost formulat, hotărârile pronunţate fiind date cu încălcarea esenţială a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 87 R din 28 martie 2003 a Tribunalului Satu şi sentinţei civile nr. 5257 din 17 mai 2001 a Judecătoriei Satu Mare.
Casează ambele hotărâri şi rejudecând respinge acţiunea formulată de reclamanta Banca R., sucursala Satu Mare, (fostă B.A. SA), împotriva pârâtei A.J.O.F.M. Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1511/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 151/2004. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
