ICCJ. Decizia nr. 151/2004. Civil. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 151
Dosar nr. 14431/2004
Şedinţa din camera de consiliu de la 13 ianuarie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea civilă din 12 august 2003 reclamanţii H.I., C.V., C.I. şi C.C. au chemat în judecată pe pârâţii I.C., C.S. şi M.L. solicitând să se constate că, prin titlul de proprietate nr. 1543 din 2 iulie 2002 emis de Comisia judeţeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit în favoarea pârâtului I.C. dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 2,1585 ha, că acest teren se identifică cu terenul înscris pe numele aceluiaşi pârât în C.F.145270 Cluj Napoca, că pârâtul I.C. a solicitat, în baza unei înţelegeri verbale, reconstituirea dreptului de proprietate în numele tuturor moştenitorilor autorului comun C.P., că acelaşi pârât s-a intabulat fraudulos cu întreg terenul ca unic moştenitor, că reclamanţii şi ceilalţi pârâţi au calitate de moştenitori alături de pârâtul I.C., să fie obligat pârâtul I.C. să predea fiecărei din celelalte părţi cotele succesorale cuvenite şi să se dispună intabularea tuturor în cartea funciară.
Acţiunea a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 522 din 23 ianuarie 2004 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca.
Apelul declarat de reclamanţi a fost înaintat de Judecătoria Cluj Napoca la Curtea de Apel Cluj, unde a fost primit la data de 20 aprilie 2004, făcând obiectul dosarului nr. 8923/2003.
Prin Decizia civilă nr. 1551/A din 16 iunie 2004, adoptată cu majoritate de voturi, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, şi-a declinat competenţa soluţionării apelului în favoarea Tribunalului Cluj.
Prin Decizia civilă nr. 283/A din 19 octombrie 2004, Tribunalul Cluj, secţia civilă, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Cluj, a constatat ivirea conflictului negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca regulator de competenţă.
Motivându-şi Decizia, curtea de apel a reţinut că în principal acţiunea are ca obiect aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991, capătul de cerere privind drepturile succesorale având caracter de cerere accesorie, fiind astfel incidente dispoziţiile art. III din Legea nr. 195/2004, în raport de care competenţa soluţionării apelului revine tribunalului.
La rândul său, tribunalul a statuat că, indiferent de faptul că litigiul decurge dintr-un titlu de proprietate eliberat în baza Legii nr. 18/1991, prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanţii urmăresc reglementarea situaţiei proprietăţii asupra terenului obiect al titlului de proprietate prin stabilirea calităţii lor de succesori ai defunctului C.P. şi a drepturilor succesorale ce li se cuvin, asemenea acţiune aparţinând dreptului comun şi nu materiei fondului funciar, competenţa soluţionării apelului aparţinând curţii de apel.
Examinând, potrivit art. 22 C. proc. civ., conflictul dedus soluţionării sale, Înalta Curte constată că judecarea apelului de faţă este de competenţa materială a Curţii de Apel Cluj, pentru cele ce succed.
Potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ. în forma modificată prin OUG nr. 58/2003, curţile de apel, ca instanţe de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii şi tribunale în primă instanţă.
Prin art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 intrată în vigoare la 30 mai 2004, s-a dispus că hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel.
În fine, prin OUG nr. 65 din 9 septembrie 2004 aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, regulile de competenţă materială în privinţa soluţionării apelurilor au fost modificate, tribunalele soluţionând apeluri în cereri de divorţ, de împărţeală judiciară, în raporturile personale dintre părinţi şi copiii minori, în ce priveşte filiaţia, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege, în timp ce curţile de apel soluţionează apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii şi tribunale în primă instanţă, dacă prin lege nu se prevede altfel.
În sfera materiei fondului funciar enunţată prin art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2005 intră numai acele litigii pentru soluţionarea cărora s-a prevăzut calea plângerii prin art. 53 alin. (2), art. 54 alin. (1), art. 55, art. 56 şi art. 64 alin. (1) din Legea nr.18/1991 republicată, precum şi prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, adică acele litigii care sunt consecinţa încălcării procedurii speciale de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate.
În speţă, reclamanţii solicită să se constate existenţa unui drept de proprietate stabilit în aplicarea Legii nr. 18/1991, fără a supune controlului judecătoresc legalitatea acestuia, solicitând doar a li se conferi parte din dreptul de proprietate recunoscut unuia dintre pârâţi, invocând calitatea lor de comoştenitori, alături de acel pârât, al autorului lor comun.
Asemenea acţiune aparţine dreptului comun şi nu materiei fondului funciar, competenţa soluţionării apelului revenind curţii de apel, iar nu tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Curţii de Apel Cluj competenţa soluţionării apelului declarat de reclamanţii H.I. , C.V., C.I. şi C.C. împotriva sentinţei civile nr. 522 din 23 ianuarie 2004 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4808/2004. Civil. Pretentii. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 4279/2004. Civil. Revendicare; constatare... → |
|---|
