ICCJ. Decizia nr. 4842/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4842
Dosar nr. 21399/2004
Şedinţa publică din 3 iunie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 octombrie 2002, pe rolul Judecătoriei Sebeş, reclamantul L.G.D. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi, în solidar, pârâţii SC T. SRL Bucuresti, sucursala Târgu Mureş, D.A., G.A., R.V. şi V.C. la plata sumei de 400 milioane lei, reprezentând 200 milioane lei daune materiale şi 200 milioane lei daune morale, ca urmare a accidentului de muncă suferit de reclamant în data de 26.09.2000.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, aşa cum reiese din procesul-verbal încheiat la data de 5 octombrie 2000, culpa pentru producerea accidentului aparţine pârâţilor, care nu au semnalizat cu panglici grătarele demontate din planşeu, loc prin care reclamantul a căzut de la o înălţime de cca. 20 m, suferind leziuni corporale ce au necesitat îngrijiri medicale de 55 zile, conform certificatului medico-legal nr. 4012/F/173 din 8 octombrie 2000.
De asemenea, reclamantul a mai precizat că daunele materiale constau în cheltuielile ocazionate de internarea şi tratamentele medicale, cele de îngrijire ulterioară şi cele de alimentare suplimentară, iar acordarea daunelor morale se impune ca urmare a prejudiciului estetic şi locomotor suferit, reclamantul rămânând cu o infirmitate permanentă, motiv pentru care îi este foarte greu să se deplaseze.
Judecătoria Sebeş, prin sentinţa civilă nr. 144 din 12 martie 2003, a respins acţiunea, reţinând că pârâţii au depus la dosar declaraţia autentificată de B.N.P. B.O., sub nr. 1431 din 19 iunie 2002, prin care reclamantul a renunţat la dreptul pretins cu privire la despăgubirile materiale şi morale solicitate, pierzând astfel posibilitatea de a se mai adresa instanţei pentru valorificarea dreptului respectiv.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs reclamantul L.G.D., susţinând că, datorită suferinţelor cauzate de producerea accidentului, a fost constrâns şi a acceptat suma de 5 milioane lei de la pârâta SC T. SRL Bucureşti, sucursala Târgu Mureş, dar cheltuielile necesitate de producerea accidentului au fost mult mai mari decât aceasta sumă minimă încasată.
Tribunalul Alba, prin Decizia civilă nr. 204 din 21 mai 2003, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, reţinând că renunţarea reclamantului la drept a fost rezultatul unei erori materiale, partea revenind asupra acestei manifestări de voinţă, aşa cum reiese din conţinutul acţiunii şi din motivele de recurs.
Judecătoria Sebeş a reînregistrat dosarul şi, rejudecând cauza, a admis în parte acţiunea, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC T. SRL Bucureşti, sucursala Târgu Mureş, împotriva SC P.C. SRL Cluj-Napoca şi, prin sentinţa civila nr. 29 din 16 ianuarie 2004, a obligat în solidar pârâţii şi chemata în garanţie să plătească reclamantului suma de 200 milioane lei cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din actele dosarului rezultă că, pârâţii nu au respectat prevederile legale ce reglementează lucrul la înălţime, ceea ce a condus la producerea accidentului, în cauză fiind întrunite toate condiţiile cerute de art. 998-999 C. civ. şi de art. 1000 alin. (3) C. civ., iar cu privire la chemata în garanţie, instanţa a arătat că aceasta nu a efectuat reclamantului instructajul privind protecţia muncii şi, mai mult, i-a permis lucrul la înălţime, deşi reclamantul nu avea examenul neuro-psihiatric efectuat, acesta prezentând afecţiuni psihice, ce îi interziceau lucrul la înălţime, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar.
Cu privire la cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor materiale, s-a reţinut în motivarea sentinţei, că aceste daune nu au fost dovedite, reclamantul neproducând probe la dosar în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii SC T. SRL Bucureşti, sucursala Târgu Mureş, şi V.C. şi chemata în garanţie SC P.C. SRL Cluj-Napoca, solicitând desfiinţarea acesteia ca fiind netemeinică şi nelegală şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 1697/A din 5 noiembrie 2004, a respins ca nefondate apelurile, reţinând că, din procesul-verbal încheiat la 5 octombrie 2000 rezultă cauzele producerii accidentului, iar persoanele responsabile au fost nominalizate ca fiind pârâţii persoane fizice, SC T. SRL Bucureşti, sucursala Târgu Mureş, fiind responsabilă, de asemenea, pentru că a permis reclamantului să execute lucrări la înălţime, unde existau goluri nesemnalizate, ce prezentau pericol de cădere pentru lucrători, iar SC P.C. SRL Cluj-Napoca este persoana juridică ce avea obligaţia să înregistreze şi să raporteze accidentul de muncă.
Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului pârâta SC T. SRL Bucureşti, sucursala Târgu Mureş, şi chemata în garanţie SC P.C. SRL Cluj-Napoca.
Pârâta SC T. SRL Bucureşti, sucursala Târgu Mureş, a apreciat ca netemeinică hotărârea atacată, deoarece instanţa de apel a respins ca neconcludentă proba privind efectuarea unui raport de expertiză tehnică în protecţia muncii, care ar fi putut să dovedească împrejurările concrete care au determinat producerea accidentului, având în vedere şi înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că accidentatului nu i s-a facut instructajul de protecţie a muncii la angajare şi că acesta era o persoană handicapată neuro psihic, ce nu putea primi aviz de a lucra la înălţime.
În recursul său, chemata în garanţie SC P.C. SRL Cluj-Napoca a invocat faptul că: Decizia atacată a fost pronunţată fără citarea legală a pârâtului G.A., care a fost citat doar prin afişare la uşa instanţei, nu şi prin publicitate într-un ziar de circulaţie naţională, obligaţie dispusă de instanţă în sarcina pârâtei SC T. SRL Bucureşti, sucursala Târgu Mureş; în mod greşit s-au respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii de chemare în garanţie; pe fondul cauzei, din probatoriul administrat rezultă că instructajul de protecţia muncii a fost făcut reclamantului anterior producerii accidentului, iar solicitarea reclamantului de a lucra la înălţime a fost făcută de către reprezentanţii pârâtei SC T. SRL.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs invocat de pârâta SC T. SRL privind neefectuarea în cauză a unui raport de expertiză tehnică în protecţia muncii este neîntemeiat.
În acest sens, este de reţinut faptul că, din probatoriul administrat în cauză (procesul-vebal din 5 octombrie 2000, ce cuprinde cercetarea privind producerea accidentului şi declaraţiile de martori) rezultă cauzele producerii accidentului, respectiv, nesemnalizarea golurilor din planşeu şi nerespectarea prevederilor legale privind lucrul la înălţime, care este permis numai dacă locul de muncă este amenajat şi dotat din punct de vedere tehnic şi organizatoric, astfel incât să se prevină caderea de la înălţime a lucrătorilor. În acelaşi proces-verbal s-au stabilit şi persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor în vigoare şi, implicit, de producerea accidentului, respectiv pârâţii SC T. SRL Bucureşti, sucursala Târgu Mureş, D.A., G.A., R.V. şi V.C. Aceleaşi concluzii privind dinamica şi cauzele producerii accidentului de muncă se desprind şi din declaraţiile martorilor oculari, depuse la dosarul cauzei.
Faţă de situaţia de fapt, ce reiese din probatoriu şi care a fost pe deplin stabilită de către instanţe, rezultă că un raport de expertiză tehnică în protecţia muncii nu ar fi fost o dovadă pertinentă şi concludentă în cauza de faţă, deoarece această probă nu ar fi putut înlătura culpa pârâţilor în producerea accidentului, care nu au luat măsurile necesare şi legale pentru prevenirea accidentelor de muncă la înălţime.
Astfel, este evident faptul că posibilitatea ca reclamantul să cadă de la înălţime şi să se accidenteze la locul de muncă, ar fi fost extrem de mică, dacă nu inexistentă, în situaţia în care s-ar fi semnalizat cu panglică demontarea grătarelor din planşeu şi s-ar fi respectat condiţiile şi regulile privind lucrul la înălţime.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat de chemata în garanţie SC P.C. SRL Cluj-Napoca privind nelegala citare a pârâtului G.A., este de reţinut faptul că, în practicaua deciziei nr. 1697 din 5 noiembrie 2004 s-a consemnat că intimatul G.A. a fos citat la ultimul domiciliu şi prin afişare la uşa instanţei. Aşadar, procedura de citare cu această parte a fost legal îndeplinită şi raportat la dispoziţiile art. 98 C. proc. civ., potrivit cu care schimbarea domiciliului uneia dintre părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar.
Cererea de chemare în garanţie a SC P.C. SRL Cluj-Napoca a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 60 şi urm. C. proc. civ., dupa cum în mod corect au reţinut şi motivat instanţele de fond şi apel, motiv pentru care şi această critică adusă de recurentă este nefondată.
În fine, neîntemeiate sunt şi aspectele invocate în motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, deoarece, din ansamblul probator admnistrat în cauză, rezultă fără echivoc faptul că, SC P.C. SRL Cluj-Napoca nu a efectuat reclamantului la angajarea în muncă, instructajul de protecţia muncii, fişa privind protecţia muncii fiind semnată de acesta după producerea accidentului, la spital (conform răspunsului la interogatoriu) şi nici nu i s-a efectuat un examen medical complet, care ar fi evidenţiat afecţiunea psihică de care suferea reclamantul şi care nu îi permitea lucrul la înălţime (conform actelor medicale depuse la dosar).
Din considerentele ce preced, reiese că Decizia recurată se situează în afara oricăror critici, motiv pentru care recursurile se privesc ca nefondate si urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de de pârâta SC T. SRL Bucureşti, sucursala Târgu Mureş, şi de chemata în garanţie SC P.C. SRL Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 1697/A din 5 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4518/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
