ICCJ. Decizia nr. 5/2004. Civil. Pretenţii. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5
Dosar nr. 12440/2004
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul Primarul Municipiului Buzău a chemat în judecată SC T.C. SRL pentru a fi obligată la plata sumei de 210.490.800 lei, reprezentând echivalentul sumei de 7800 dolari SUA, redevenţă datorată pe perioada decembrie 1998 – ianuarie 2001, la majorările de întârziere şi rezilierea contractului de concesiune nr. 11019/1991 intervenit între părţi.
Prin sentinţa nr. 237 din 6 aprilie 2001 Tribunalul Buzău, secţia comercială, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâta SC T.C. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, având în vedere natura civilă a contractului.
Aceiaşi instanţă, prin sentinţa civilă nr. 10745 pronunţată la 30 octombrie 2001 a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei 9.900 dolari SUA, cu titlul de redevenţă şi 9.405 dolari SUA, plătibili în lei la data executării hotărârii.
A constatat reziliat contractul de concesiune nr. 11019 din 22 iunie 1998.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC T.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 82 din 8 februarie 2002, Tribunalul Buzău a admis apelul, a schimbat în totalitate hotărârea instanţei de fond şi a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a avut o atitudine culpabilă, atât în derularea contractului, prin blocarea contului în care urma să se facă plata redevenţei, iar pe de altă parte, prin nepredarea efectivă a locurilor de parcare prevăzute în anexa 1 la contract.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul Municipiului Buzău, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 1142 din 23 mai 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, care a casat Decizia pronunţată în apel de Tribunalul Buzău şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
În rejudecarea apelului, după casare, prin Decizia civilă nr. 900 din 25 noiembrie 2002, Tribunalul Buzău a admis apelul declarat de pârâta SC T.C. SRL, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 10745 din 30 octombrie 2001 a Judecătoriei Buzău, în sensul că a înlăturat obligaţia pârâtei de a plăti reclamantului penalităţile de întârziere, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
În considerente, instanţa de trimitere a păstrat motivarea instanţei de fond, referitoare la culpa reţinută în neplata redevenţei (ignorând considerentele deciziei de casare, care stabileşte în mod indubitabil că pârâtei nu i se poate reţine nici o atitudine culpabilă şi cea ce priveşte plata redevenţei).
S-a reţinut că pârâta a folosit efectiv 441 locuri de parcare din 496 contracte, aşa încât datorează redevenţă lunară de 300 dolari SUA, indiferent de profitul realizat, conform clauzei cuprinse la art. 2 din contractul de concesiune.
Au fost menţinute considerentele potrivit cu care prima instanţă a apreciat rezilierea de drept a contractului de concesiune, întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia plăţii redevenţei în termenul prevăzut în contract, precum şi cele referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., potrivit cu care, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Soluţia Tribunalului Buzău a fost confirmată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 605 din 27 martie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.C. SRL.
Pârâta a exercitat contestaţie în anulare, iar prin Decizia nr. 19813 din 23 aprilie 2003, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a admis contestaţia în contradictoriu cu SC T.C. SRL, a anulat Decizia civilă nr. 605/2003 şi a fixat termen pentru judecarea recursului.
Ulterior Curtea de Apel Braşov (sesizată după strămutare) a respins recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 900 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 300 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 10745 din 30 octombrie 2001 a Judecătoriei Buzău, Decizia civilă nr. 900 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău şi deciziei civile nr. 1154/R din 9 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Recursul în anulare este inadmisibil.
Este de reţinut în primul rând că recursul în anulare are ca temei de drept prevederile art. 330 C. proc. civ., în conformitate cu care, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, din oficiu, sau la cererea Ministerului Justiţie, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiţie „hotărârile irevocabile".
Conform textului citat, recursul în anulare este o cale extraordinară de atac care are ca obiect numai hotărârile judecătoreşti irevocabile.
Prin art. 1 pct. 17 din OUG nr. 58/2003 au fost abrogate art. 330-3304, dispoziţii procedurale care reglementează calea de atac a recursului în anulare.
De aceea, începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 58/2003 (28 august 2003) această cale de atac nu mai există.
În consecinţă, ca urmare a desfiinţării căii de atac mai sus menţionate, pentru situaţiile de conflict între normele procesuale în timp se aplică art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003 care dispun că, hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
În cazul concret dedus judecăţii, interpretarea textului citat este că această prevedere se aplică numai dacă la data pronunţării hotărârii judecătoreşti irevocabile, exista această cale de atac.
Concluzionând, hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate după data în vigoare a OUG nr. 58/2003 nu mai pot fi atacate cu recurs în anulare, deoarece această cale de atac a fost desfiinţată.
Astfel fiind, recursul în anulare declarat împotriva hotărârii irevocabile a instanţei de recurs pronunţată la 9 octombrie 2003, deci după data intrării în vigoare la 28 august 2003, a OUG nr. 58/2003 este inadmisibil şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 10745 din 30 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bacău deciziei civile nr. 900 din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Buzău precum şi deciziei nr. 1154/R din 9 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5663/2004. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 4952/2004. Civil – → |
|---|
