ICCJ. Decizia nr. 4868/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4868
Dosar nr. 16392/3/2004
Şedinţa publică din 14 iunie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, contestatoarea B.N.V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.C.F. C.F.R. SA anularea deciziei nr. 1/8457 din 22 noiembrie 2004 emisă de intimată, obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 540 mp situat în Bucureşti aflat în posesia sa.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că este unica moştenitoare a părinţilor săi C.N. şi C.A., proprietarii imobilului indicat, preluat abuziv în baza Decretului nr. 111/1951. Mai susţine că odată cu notificarea a depus toate actele care atestă calitatea sa de moştenitor, dreptul de proprietate asupra terenului şi acte care justifică încadrarea preluării ca fiind abuzivă.
Prin sentinţa civilă nr. 1284 din 11 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis contestaţia formulată de contestatoare şi s-a anulat Decizia nr. 1/8457/2004 emisă de intimată. De asemeni, a fost obligată intimata să restituie contestatoarei în natură terenul în suprafaţă de 411,49 mp situat în sector 1, identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert P.P.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin actele depuse, contestatoarea a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, fiind unica moştenitoare a autorilor săi care au fost proprietarii imobilului indicat, dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6723 din 13 martie 1942 de Secţia notariat a Tribunalului Ilfov. S-a mai reţinut că în baza cărţii de judecată civilă nr. 51 din 15 ianuarie 1952 pronunţată de Judecătoria Populară a VIII-a Bucureşti, în temeiul Decretului nr. 111/1951 terenul a fost predat Sfatului Popular al Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej, în prezent acesta având o suprafaţă de 411,49 mp şi aflându-se în folosinţa intimatei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata care a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a considerat ca act de preluare abuzivă cartea de judecată civilă nr. 51 din 15 ianuarie 1952 întrucât contestatoarea nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în conformitate cu pct. 22.1 lit. c) şi d) din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte că instanţa de fond nu a ţinut seama că pe latura de N-E a terenului ce face obiectul notificării, între punctele 24-50, clădirea parter a C.F.R. SA intră în terenul solicitat cu 0,95 mp pe o lăţime de 6,10 m şi în consecinţă parcela în suprafaţă de 5,795 mp şi suprafaţa de teren ocupată de construcţii nu pot fi restituite în natură.
În această fază procesuală s-a dispus şi s-a efectuat o expertiză topografică având ca obiect identificarea diferitelor construcţii pe terenul în litigiu, împrejurarea dacă aceste construcţii sunt uşor demontabile şi identificarea terenului liber ce poate fi restituit.
Prin Decizia civilă nr. 87/A din 13 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că imobilul în cauză a fost preluat fără titlu valabil de către stat întrucât Decretul nr. 111/1951 care a reglementat, în principal, situaţia bunurilor supuse confiscării, confiscate fără moştenitor sau fără stăpân, este un act normativ apreciat ca neconstituţional în raport cu Constituţia din anul 1948 care, în art. 8, garanta proprietatea particulară şi, pe cale de consecinţă, hotărârile pronunţate în temeiul său nu pot constitui un titlu valabil pentru ca statul să fi dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil.
Referitor la situaţia construcţiilor, instanţa de apel a reţinut că majoritatea acestora sunt uşor demontabile, iar două construcţii ce nu au fost considerate uşor demontabile sunt inadecvate utilizării şi în fapt sunt dezafectate, astfel că în cauză nu se regăseşte vreunul din cazurile de restituire în natură prevăzut de art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Intimata C.N.C.F. C.F.R. SA a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţin, în esenţă, următoarele critici:
-imobilul teren în suprafaţa de 411,49 mp nu a fost preluat abuziv de către C.N.C.F. C.F.R. SA de la ascendenţii intimatei-reclamante ci a intrat în proprietatea societăţii prin Decizia Consiliului Popular a Municipiului Bucureşti nr. 579/1972 şi că nu se poate considera că terenul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 111/1951 şi nu se putea cunoaşte modalitatea de preluare de către stat având în vedere că reclamanţii şi-a manifestat dreptul de proprietate şi după anul 1951 şi în consecinţă nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. a)-i) din Legea nr. 10/2001.
-faţă de situaţia construcţiilor aflate pe terenul în litigiu instanţa de apel nu a luat în considerare obiectiunile formulate la raportul de expertiză şi nu s-a pronunţat asupra lor.
Recurenta apreciază că terenul în cauză este ocupat de construcţii care, în mare parte, nu sunt provizorii, nu sunt demontabile sau uşor demontabile, astfel că nu este posibilă restituirea în natură a acestuia.
Intimata contestatoare a depus la dosar întâmpinare, în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care contestă motivele de recurs, solicitând respingerea acestuia.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor invocate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în prezenta cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Împrejurarea susţinută de recurentă cum că imobilul în litigiu nu a fost preluat abuziv de către aceasta de la ascendenţi intimatei reclamante este irelevantă, în cauză interesând modalitatea de preluare a bunului de către stat, recurenta având doar calitatea de unitate deţinătoare a bunului în litigiile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Contrar susţinerilor recurentei, bunul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin cartea de judecată civilă nr. 51 din 15 ianuarie 1952 pronunţată de Judecătoria Populară a VIII-a Bucureşti, ca bun fără stăpân, reţinându-se că „proprietarii nu şi-au manifestat dreptul de proprietate din anul 1948-1950 când au achitat ultimul impozit, iar domiciliile acestor proprietari sunt necunoscute".
Din probe administrate în cauză a reieşit că sus-menţionatele constatări nu corespund adevărului, făcându-se dovada achitării taxelor şi impozitelor aferente şi ulterior, pentru anii 1952-1959, cât şi împrejurarea că în anul 1955 autorii reclamantei au încheiat un contract de închiriere a bunului respectiv.
Această stare de fapt este recunoscută chiar de recurentă, care însă dă o altă interpretare.
Cazului în speţă îi sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, atât în varianta primară cât şi în cele ulterioare, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 prevăzându-se că prin imobilele preluate în mod abuziv se înţeleg imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat.
Instanţa de apel s-a preocupat de lămurirea situaţiei construcţiilor aflate pe terenul în cauză, în acest sens efectuându-se o nouă expertiză topografică.
În raport de concluziile raportului de expertiză, instanţa a apreciat în mod corect că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat... construcţiile uşoare sau demontabile", iar în materia Legii nr. 10/2001 este prioritar principiului restituirii în natură.
Pe de altă parte, este de menţionat că dezvoltarea acestui motiv de recurs de către recurentă vizează mai mult temeinicia şi nu legalitatea deciziei recurate.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., făcând şi aplicaţia dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată şi reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA împotriva deciziei nr. 87/A din 13 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă pe recurenta C.N.C.F.C.F.R. SA să plătească intimatei B.N.V. suma de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6445/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1972/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
