ICCJ. Decizia nr. 6445/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6445
Dosar nr. 9268/200.
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul G.D. a chemat în judecată pârâţii A.C., A.I. şi A.G. şi a solicitat revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3531 din 6 decembrie 2000, cu privire la imobilul situat în Municipiul Constanţa.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este creditor al pârâtului A.C. pentru suma de 450.000.000 lei şi că acesta ştiindu-se urmărit a înstrăinat celorlalţi doi pârâţi, fiu şi noră, imobilul proprietatea sa, provocându-şi astfel o stare de insolvabilitate. În drept au fost invocate prevederile art. 975 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 12633 din 22 septembrie 2003, Judecătoria Constanţa a admis acţiunea şi a dispus revocarea contractului de vânzare-cumpărare. S-a constatat inopozabil reclamantului acest contract. S-a respins cererea de readucere a imobilului în patrimoniul debitorului-vânzător.
Instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada condiţiilor impuse de art. 975 C. civ.: existenţa creanţei creditorului-reclamant, scoaterea din patrimoniu a singurului bun asupra căruia debitorul putea fi urmărit, frauda debitorului care cunoştea rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor, complicitatea la fraudă a pârâţilor A.I. şi G. (fiu, respectiv noră) care nu aveau nevoie de o locuinţă ei locuind într-o vilă din care nu s-au mutat, imobilul vândut lor fiind locuit în continuare de pârâtul-debitor.
Apelurile declarate separat de pârâtul-debitor şi de pârâţii-cumpărători au fost respinse de Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 342 din 6 aprilie 2004.
Instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt reală, în concordanţă cu probele administrate şi a aplicat corect textul de lege incident în speţă, respectiv art. 975 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recursuri pârâtul-debitor A.C. care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., precum şi pârâţii-cumpărători A.I. şi A.G., care au invocat aceleaşi texte de lege ca motive de casare.
Cu privire la primul recurs.
Se susţine, în esenţă, că instanţele nu s-au pronunţat asupra unui mijloc de apărare şi implicit asupra dovezilor administrate; nu a fost respectat art. 44 din Constituţie şi art. 475 C. civ.; apartamentul era grevat de o ipotecă în favoarea Băncii Agricole pentru un credit de 392.000.000 lei astfel că debitorul nu şi-a mărit starea de insolvabilitate; nu a făcut dovada fraudei; nu s-a făcut dovada punerii în executare a sentinţei civile nr. 428/1995 a Judecătoriei Babadag, instanţele pronunţând în final hotărâri cu aplicarea greşită a legii.
Recursul nu este fondat.
Instanţele s-au pronunţat asupra tuturor mijloacelor de apărare şi asupra dovezilor administrate, astfel că nu poate fi primit motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Recurentul este de fapt nemulţumit de modul în care s-au pronunţat instanţele care pe baza probelor administrate au stabilit o situaţie de fapt neconvenabilă pârâtului-debitor.
Instanţa pe baza probelor administrate a aplicat corect prevederea legală în materie şi anume dispoziţiile art. 975 C. civ.
Potrivit acestui text de lege, care se referă la „efectul convenţiilor în privinţa persoanelor a treia, permite creditorilor ca în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor".
Aceasta înseamnă că acţiunea deschisă de textul citat, acţiune pauliană sau revocatorie, permite creditorilor să atace actele săvârşite de debitor, sau mai exact raporturile încheiate de debitor cu terţii, când acele raporturi sunt încheiate în frauda şi prejudiciul creditorilor, şi să obţină, întrucât îi priveşte, ca acele raporturi să nu le fie opozabile şi să nu micşoreze gajul său de creditor chirografar.
Reclamantul trebuie să dovedească cele trei condiţii principale ale acţiunii pauliene: calitatea de creditor, cu creanţă anterioară datei actului atacat, prejudiciul şi frauda. Acestea au fost dovedite astfel cum corect au reţinut instanţa de fond şi de apel.
Faptul că pârâtul-debitor ipotecase imobilul pentru o altă creanţă nu are relevanţă, creditorul chirografar putând să-i opună dreptul său prin acţiunea pauliană.
Este adevărat că art. 44 din Constituţia României garantează dreptul de proprietate dar aceasta nu înseamnă că diverse categorii de persoane, cum sunt şi creditorii chirografari, nu îşi pot apăra drepturile lor prin care tind să-şi realizeze creanţele prin urmărirea elementelor active ale patrimoniului debitorului.
Nici faptul că imobilul înainte de a fi vândut era proprietate devălmaşe a soţilor A.C. şi E. aceasta din urmă nefiind debitoare nu poate duce la imposibilitatea declanşării acţiunii pauliene, partajul imobilului în cadrul eventualei proceduri de executare silită fiind o problemă ce nu interesează în prezenta cauză.
Astfel că nici motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit.
Pentru motivele expuse în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de pârâtul A.C. urmează a fi respins.
Cu privire la al doilea recurs.
Se susţine, în esenţă, că imobilul a fost vândut pentru că au fost plătite rate la un alt împrumut şi deci nu s-a creat voit o stare de insolvabilitate a tatălui său; nu s-a făcut dovada existenţei creanţei reclamantului; nu s-a dovedit frauda debitorului şi nici complicitatea la fraudă a cumpărătorilor.
Recursul nu este fondat.
Cum s-a arătat în examinarea primului recurs condiţiile cerute de art. 975 C. civ. au fost îndeplinite.
Reclamantul-creditor a făcut dovada existenţei creanţei sale anterior încheierii actului atacat 3531 din 6 decembrie 2000 şi anume sentinţa civilă nr. 428/1995 a Judecătoriei Babadag, urmată de actualizări ale sumei, şi deci a calităţii sale de creditor-chirografar. A fost dovedit prejudiciul prin scoaterea unui bun din patrimoniu ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat de reclamant pe calea acţiunii pauliene.
Intenţia de a frauda creditorul de către debitor precum şi complicitatea cumpărătorilor rezultă din însăşi desfăşurarea operaţiunilor, a probelor administrate în acest sens şi care au condus la situaţia de fapt corect reţinută de instanţa fondului şi apelului.
Cele arătate cu ocazia examinării primului recurs în legătură cu consideraţiile de drept ale acţiunii pauliene se susţin şi în examinarea acestui recurs.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri urmează a fi respinse ca nefondate.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenţii vor fi obligaţi să plătească intimatului-reclamant cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâţii A.I., A.G. şi A.C. împotriva deciziei civile nr. 342/C din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondate.
Obligă recurenţii să plătească intimatului-reclamant G.D. suma de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6442/2004. Civil. închere suspendare... | ICCJ. Decizia nr. 6461/2004. Civil → |
|---|
