ICCJ. Decizia nr. 5004/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5004
Dosar nr. 11765/2004
Şedinţa publică din 8 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 27 iunie 2003 D.R. prin procurator D.I. a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, Oraşul Eforie prin Primar şi Consiliul local Eforie solicitând obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi posesie un număr de 5 terenuri cu dimensiunile şi vecinătăţile specificate în acţiune situate în Eforie, judeţul Constanţa, achiziţionate cu acte autentice de părinţii reclamantei M.S. şi S.M. şi preluate de stat în mod abuziv în baza Decretului nr. 111/1951 ca bunuri fără stăpân, sens în care au fost pronunţate cinci hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, care însă nu pot constitui titlu valabil pentru stat.
A mai precizat reclamanta că autorii săi au decedat; M.S. la 5 august 1953 şi S.M. la 23 august 1973 şi că potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 180 din 31 august 1999 este unica succesoare a defuncţilor. Totodată a preţuit valoarea imobilelor la 2.500.000.000 lei şi şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 C. civ., art. 41 din Constituţie, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1153 din 2 octombrie 2003 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de pârâţii Consiliul local Eforie şi Oraşul Eforie prin Primar şi a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei prin procurator D.I., soluţie menţinută de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 152/C din 18 februarie 2004 prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta D.R. prin procurator D.I.
Ambele instanţe au reţinut că potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bunurile preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fără un titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau moştenitorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Or, la 14 februarie 2001 a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 care instituie o procedură specială potrivit căreia persoanele îndreptăţite pot cere restituirea în natură în compensare sau în contraechivalent a bunurilor preluate abuziv în intervalul menţionat.
Ca atare, existând o lege specială de reparaţie intrată în vigoare anterior promovării acţiunii de către reclamantă (27 iunie 2003) revendicarea imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cum este şi cazul celor din speţă, nu se mai putea face printr-o acţiunea de drept comun, precum cea iniţiată de reclamantă, aceasta având obligaţia să recurgă la procedura specială în două etape, prevăzută de noua lege, prima prealabilă şi obligatorie, iar cea de a doua facultativă şi eventuală întrucât priveşte controlul judecătoresc al actelor emise în cadrul etapei administrative.
Astfel fiind şi întrucât reclamanta nu a parcurs etapa administrativă obligatorie a procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, acţiunea sa adresată direct instanţei judecătoreşti conform dreptului comun nu putea fi primită.
În contra deciziei nr. 152 din 18 februarie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, a declarat recurs reclamanta D.R. prin procurator D.I. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că soluţia instanţelor de a considera inadmisibilă acţiunea în revendicare de drept comun după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 era de natură a crea o diferenţă de tratament pe de o parte, între foştii proprietari care nu au aşteptat legea specială de reparaţie şi au reuşit să-şi redobândească proprietăţile prin promovarea acţiunii în revendicare de drept comun, iar pe de altă parte între acei proprietari care nu au folosit nici calea judecătorească şi nici procedura Legii nr. 10/2001. Pe de altă parte exista şi o a treia categorie de proprietari cărora deşi prin hotărâri judecătoreşti irevocabile nu le-a fost recunoscut dreptul de proprietate pot totuşi uza de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 (art. 48).
În aceste condiţii, nu se poate susţine că acţiunea de drept comun în revendicare ar fi paralizată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 întrucât ar însemna ca respectivilor proprietari să li se refuze accesul la justiţie şi să fie deposedaţi abuziv de proprietăţile pe care le-au avut. În acest context cuvântul revendicare trebuie înţeles în sensul de retrocedare pentru că altfel ar însemna să se intre în contradicţie cu principiile constituţionale care ocrotesc proprietatea, inclusiv cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea civilă dispune numai pentru viitor, o prevedere asemănătoare fiind cuprinsă în art. 1 C. civ., conform căreia legea civilă nu are putere retroactivă.
Aceste texte consacră teza potrivit căreia legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, aşa încât legea nouă nu poate nimici sau modifica trecutul juridic şi invers, legea veche trebuie să respecte suveranitatea legii noi, ceea ce înseamnă că se recunoaşte fără rezerve aplicarea imediată a legii noi, potrivit căreia acţiunea noii legi civile se întinde atât asupra faptelor pendinte, cât şi asupra efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.
În ceea ce priveşte imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, este de observat că normele legale în conflict respectiv Codul civil şi Legea nr. 10/2001 vizează situaţii juridice născute sub imperiul legii vechi, valabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate uneori de ineficacitatea actelor de preluare.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restitutio in integrum, ca efect al ineficacităţii actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării întemeiat pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ.
Deşi avantajos prin accesul direct la instanţele judecătoreşti dar conservator şi rigid, prin câmpul său de aplicare, dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr. 10/2001 ce cuprinde norme speciale de drept substanţial şi cu o procedură administrativă-obligatorie prealabilă sesizării instanţei.
Legea nouă suprimă practic acţiunea dreptului comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare la care se referă, cum se solicită a se constata în speţă şi fără a diminua accesul la justiţie, perfecţionează sistemul reparator, iar prin norme de procedură speciale, îl subordonează controlului judecătoresc.
În acest context, Legea nr. 10/2001 este de imediată aplicare, soluţie consacrată legislativ şi prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Ca atare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 rămân fără aplicare dispoziţiile dreptului comun referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi. În consecinţă accesul la un proces echitabil cu privire la asemenea imobile, poate fi exercitat, cum este cazul în speţă, numai în condiţiile şi pe căile prevăzute de legea nouă.
Aşa fiind rezultă că, în raport de data introducerii acţiunii, 27 iunie 2003 şi, în condiţiile legii, că nu mai este admisibilă acţiunea în revendicare întemeiată pe prevederile Codului civil, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.R. împotriva deciziei nr. 152/C din 18 februarie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5089/2004. Civil. Reziliere contract... | ICCJ. Decizia nr. 4877/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
|---|
