ICCJ. Decizia nr. 5013/2004. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5013
Dosar nr. 1629/3/2004
Şedinţa publică din 19 iunie 2007
Deliberând asupra cauzei civile de faţă în condiţiile art. 256 C. proc. civ. reţine următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 1413 din 30 noiembrie 2005 a admis în parte cererea formulată de reclamanţii B.C.L. şi M.C.D. în contradictoriu cu pârâta SC D.R.B.A. I.E. SRL; a dispus rezilierea contractelor nr. 1121 din 11 aprilie 2002 şi nr. 1122 din 11 aprilie 2002 precum şi a actelor adiţionale ale acestora; a respins ca neîntemeiată cererea privind constatarea nulităţii absolute a documentului prin care reclamanţii au cedat dreptul de folosinţă exclusivă a denumirii „Autentic"; a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 395.088.690 ROL; reprezentând remuneraţia cuvenită acestora conform contractelor şi a respins ca neîntemeiată cererea conexă formulată de pârâtă în contradictoriu cu M.C.D.
În motivarea hotărârii se arată că reclamanţii au încheiat cu pârâta un contract al cărui obiect este, conform art. 1, „management, impresariat artistic, promotion şi mediatizare creaţie şi producţie artistică audio-video, distribuţie şi difuzare". Corelativ acestei obligaţii asumate de către pârâtă este dreptul reclamanţilor la remuneraţia consemnată în art. 21 din contract, în cuantum de 30%, termenul de plată, fiind stabilit a se calcula lunar la data de 10 ale lunii următoare, cash, conform art. 22 din contract.
În executarea acestor contracte au fost editate şi comercializate albumele „Aşa beu oamenii bunii", „Iar beu iar petrec" precum şi compilaţiile şi albumele de colinde. Deşi termenele fuseseră împlinite, câtă vreme primul album a fost pus pe piaţă la 20 iulie 2002, reclamanţii nu au beneficiat de remuneraţia consemnată în art. 21 din contract. Nu se poate reţine în favoarea pârâtei excepţia de neexecutare a contractului invocată în întâmpinare, câtă vreme, pentru a produse efecte, aceasta trebuie indicată imediat ulterior termenului de plată şi nu în cadrul litigiului, şi oricum, doar în situaţia în care reclamanţii la rândul lor nu îşi îndeplineau obligaţia corelativă de a desfăşura sub coordonarea pârâtei activitatea artistică. Privitor la cererea având drept obiect constatarea nulităţii documentului prin care reclamanţii au cedat dreptul la folosinţă al numelui „Autentic" s-a reţinut că înscrisul nu a fost depus la dosar şi că motivul este de nulitate relativă iar nu de nulitatea absolută.
Cererea conexă a fost respinsă întrucât reclamantului îi revenea sarcina probei referitoare la nerespectarea de către artist a clauzei de exclusivitate cuprinsă în contractul numărul 112 din 11 aprilie 2002 prin participarea de către artistul M.C.D. într-un recital la Serbările Zăpezii din 14 februarie 2004 la Vatra Dornei în sensul primirii unui onorariu, neputându-se determina procentul de 55% ce i s-a cuveni.
Investită cu soluţionarea apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei arătate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins calea de atac declarată prin Decizia civilă nr. 225/A din 3 noiembrie 2006 pentru considerentele ce urmează.
Din conţinutul definiţiei excepţiei de neexecutare a contractului rezultă că aceasta poate fi invocată cu succes până în momentul la care partea adversă şi-a executat propria obligaţie sau declară că doreşte să-şi execute propria obligaţie, fiind lipsită de relevanţă existenţa vreunui litigiu între părţi.
Pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor excepţiei de neexecutare trebuie să se examineze izvorul obligaţiilor reciproce, care sunt obligaţiile asumate de părţi prin contract, care sunt obligaţiile pretins neexecutate, importanţa lor în conţinutul contractului, cauza neexecutării şi existenţa sau nu a simultaneităţii obligaţiilor.
Obligaţiile reciproce îşi au izvorul în două contracte, cu conţinut identic. Obligaţiile asumate de manager sunt cuprinse la art. 2 din contract, iar obligaţiile asumate de artist sunt cele prevăzute la art. 7-17 din contract şi constau, în esenţă, în acceptare şi respectarea tuturor actelor şi activităţilor efectuate de manager în scopul îndeplinirii obiectului contractului.
Curtea constată că prin contract nu s-au impus repere calitative sau cantitative care să regleze conduita contractuală, astfel încât obligaţiile asumate de părţi sunt, în general, obligaţii de diligentă, acestea urmând a depune eforturi conjugate pentru a obţine avantaje financiare cât mai bune.
Singura obligaţie certă este cea a managerului de a plăti artistului suma de bani obţinută din activităţile şi/sau contractele derulate, inclusiv editările de casate, CD-uri etc, motiv pentru care se apreciază de către instanţă că o astfel de obligaţie are un caracter esenţial pentru continuarea şi derularea în condiţii fireşti a contractului încheiat între părţi.
Din probele administrate, inclusiv din raportul de expertiză, rezultă că în 2002 a fost lansat şi multiplicat albumul „Aşa beu oamenii buni" volumul vânzărilor pentru perioada 2002-2005 fiind de 8568 casete şi 961 CD-uri.
Cu toate acestea managerul nu a plătit artistului nicio remuneraţie cuvenită din exploatarea operei sale, şi anume din vânzările de casete şi CD-uri.
Susţinerile pârâtului referitoare la cheltuielile importante realizate cu promovarea nu au fost dovedite cu mijloace de probă.
Curtea reţine, referitor la participarea artistului în cursul anului 2003 la diverse manifestări artistice că participarea la spectacole a fost necesară în vederea asigurării resurselor financiare necesare activităţii artistice, în condiţiile în care managerul nu şi-a îndeplinit obligaţia esenţială de plată a artistului.
Referitor la conţinutul raportului de expertiză se arată că atâta timp cât apelanta nu şi-a manifestat intenţia de a prezenta expertului vreun document din care să rezulte cheltuielile efectuate pentru alte activităţi de promovare decât editarea albumelor şi cât timp nici prin obiecţiunile formulate nu s-a invocat o astfel de chestiune, criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate.
Critica referitoare la faptul că expertul nu a scăzut din profitul brut contravaloarea mărfii aflate în stoc şi nevândută în sumă de 117.000.000 lei nefondată deoarece artiştii sunt îndreptăţiţi să primească remuneraţie în funcţie de costurile aferente producţiei de albume vândute.
Nefondată a fost apreciată ca fiind şi critica referitoare la probele ce trebuiau administrate având în vedere în vedere „cota de piaţă" a artistului M.C.D. deoarece instanţa nu poate să exercite rol activ în sensul celor indicate de apelantă atât timp cât partea a fost reprezentată de avocată şi nu a cerut administrarea acestora.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de fond este întemeiată în totalitate pe expertiza administrată în cauză, profund eronată şi care nu a avut în vedere şi drepturile managerului; în mod eronat au fost calculate drepturile reclamanţilor la 30% din profitul obţinut fără a avea în vedere faptul că o parte din CD-uri erau compilaţii aparţinând mai multor artişti.
Cota de 30% cuvenită artiştilor a fost parţial achitată în marfă, CD-uri pe care le vindeau la concerte conform facturilor nr. 0288856 din 30 aprilie 2003 şi nr. 0694256 din 11 decembrie 2003.
Restul sumelor pe care reclamanţii le-au solicitat au fost compensate cu procentele cuvenite managerului din banii încasaţi de artişti la concerte şi nevirate acestuia în 7 zile.
Instanţa trebuia să scadă din suma datorată reclamanţilor sumele cheltuite cu videoclipurile filmate, campania publicitară precum şi sumele achitate prin chitanţele arătate.
Excepţia de neexecutare a contractului a fost greşit soluţionată deoarece reclamanţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a notifica încasarea oricăror sume reprezentând plăţi efectuate direct către artist şi să vizeze procentele cuvenite în contul managerilor şi să nu participe la varii activităţi fără acordul managerului.
Decizia instanţei de fond de a dispune rezilierea celor două contracte şi a actelor adiţionale este nelegală deoarece acţiunea în reziliere poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul ori intimaţii, încălcând obligaţiile contractuale, nu aveau dreptul să formuleze acţiunea în reziliere. Acţiunea nu era admisibilă deoarece debitorul obligaţiei neexecutate trebuia să fie pus în întârziere. Instanţa avea posibilitatea de a acorda părţii care nu şi-a executat obligaţiile un termen de graţie pentru a-şi executa obligaţiile.
Recurentul reiterează prin ultima critică lipsurile raportului de expertiză deoarece suma cuvenită trebuia calculată doar după scăderea cheltuielilor.
Instanţa trebuia, potrivit art. 164 C. proc. civ., să încuviinţeze cererea de conexare pentru o mai bună realizare a justiţiei.
Intimaţii, prin întâmpinarea formulată solicită respingerea recursului ca nefondată.
Analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a probatoriilor administrate în toate fazele procesuale Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru motivele de succed.
Temeiul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi îl constituie neîndeplinirea culpabilă de către pârâtă a obligaţiilor sale contractuale inserate în art. 2.3, art. 2,4 şi art. 22 din contract, conform cărora managerul avea obligaţia să asigure producerea materialelor audio şi video, comercializarea acestora şi remuneraţia artistului în condiţiile contractuale, aceasta din urmă fiind calculată la data de 10 ale lunii următoare, dată la care urma să se facă şi plata.
Pârâta nu contestă faptul neplăţii, invocând însă în apărarea sa excepţia de neexecutare a contractului de către artişti, în sensul că aceştia au participat la manifestări artistice neintermediate de manager şi pentru care nu au achitat cotele cuvenite acestuia.
Contractul încheiat între părţi are clauze contractate generale, fără a impune repere calitative sau cantitative în conduita contractuală. Singura obligaţie certă şi esenţială este aceea de plată către artişti la data de 10 a fiecărei luni, a sumei de bani obţinută din activităţile şi/sau contractele derulate, editări casete, CD-uri ş.a.
Chestiunea gravităţii neexecutării clauzelor contractuale de către reclamantă a fost bine reţinută de instanţele de fond cât timp conduita reclamanţilor, participarea la activităţi artistice neintermediate de manager a fost determinată de faptul neplăţii.
Dat fiind interdependenţa obligaţiilor reciproce din contract, fiecare dintre obligaţii constituind cauza juridică a obligaţiei corelative, apărarea formulată de recurent, excepţia de neexecutare a contractului, a fost respinsă corect, cât timp neexecutarea s-a datorat faptei înseşi a acestuia, faptă ce i-a împiedicat pe reclamanţi să-şi execute obligaţiile asumate.
Recurenta, a invocat, omisso medio, că reclamantelor nu li se cuvenea o cotă de 30% din încasări deoarece o parte din CD-uri erau compilaţii aparţinând mai multor artişti.
În aceste condiţii, neinvocarea criticii în calea devolutivă de atac, recurenta nu putea învederarea direct în recurs aspecte privind nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond sub acest aspect.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la conţinutul incomplet ori eronat al raportului de expertiză, întrucât singura obiecţiune la raportul de expertiză s-a referit exclusiv la calcularea sumei reprezentând stocurile de marfă nevândute.
Acesta a fost de altfel şi temeiul avut în vedere de instanţa de apel atunci când a respins proba cu efectuarea unei noi expertize solicitată în condiţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ.
Hotărârea pronunţată în apel, temeinic şi amplu motivată în fapt şi în drept, s-a întemeiat pe analizarea clauzelor contractuale existente între părţi, a tuturor probelor administrate în cauză, a îndeplinirii condiţiilor excepţiei de neexecutare şi a admisibilităţii cererii de reziliere a contractelor nr. 1121 din 11 aprilie 2002 şi nr. 1122 din 11 aprilie 2002 precum şi a actelor adiţionale ale acestora.
Drept urmare, afirmaţia recurentului în sensul că Decizia pronunţată a avut drept suport doar expertiza judiciară efectuată în cauză este vădit nefondată.
Referitor la criticile privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1020-1021 C. civ., instanţa, retine cele ce urmează.
În cazul rezilierii, desfiinţarea contractului depinde exclusiv de voinţa părţii faţă de care cealaltă parte nu şi-a executat culpabil obligaţia, deoarece creditorul acestei obligaţii are un drept de opţiune. El poate opta între executarea directă şi desfiinţarea contractului.
Acest drept de opţiune este un beneficiu creat în favoarea părţii care şi-a executat obligaţia asumată, în cauză editarea albumelor, „Aşa beu oamenii buni, Iar beu, iar petrec" precum şi compilaţiile şi albumele de colinde.
Acordarea termenului de graţie în vederea executării obligaţiilor, invocat de recurent, poate fi dispus de instanţa ori de câte ori apreciază asupra oportunităţii cererii formulate.
În cauză, instanţa, ţinând seama de forma neexecutării parţială dar esenţială pentru continuarea şi derularea contractelor încheiate între părţi şi de caracterul pozitiv al obligaţiilor asumate de debitor, a apreciat corect că se impune aplicarea sancţiunii rezilierii actelor juridice încheiate între părţi.
În fine, critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ., în sensul că instanţa trebuia să încuviinţeze cererea de conexare pentru o mai bună realizare a justiţiei, este lipsită de obiect.
Cererea de conexare a dosarului nr. 570/2004, având drept obiect obligarea pârâtului M.C.D. la plata către recurentă a unor sume de bani rezultate din încălcarea contractelor nr. 1122 din 11 aprilie 2002 şi nr. 136 din 19 iulie 2002, a fost încuviinţată de instanţă la 18 noiembrie 2004, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată.
Instanţa, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Dat fiind poziţia reclamanţilor de câştigătoare în proces, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Cheltuielile de judecată se acordă însă numai în măsura în care au fost dovedite.
Astfel, deşi reclamanţii au beneficiat de asistenţă juridică din partea unui avocat, astfel cum rezultă din împuternicirea avocaţială nr. 9901, cuantumul onorariului achitat nu este ataşat la dosarul cauzei.
Pentru considerentele arătate, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţi va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D.R.B.A. I.E. SRL împotriva deciziei nr. 225 A din 3 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5152/2004. Civil. Acţiune constatare +... | ICCJ. Decizia nr. 4732/2004. Civil. Contestaţie la titlu. Recurs → |
|---|
