ICCJ. Decizia nr. 5142/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5142
Dosar nr. 40980/1/2004
Nr. vechi 18276/200.
Şedinţa publică din 26 mai 2006
Asupra cauzei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 martie 2003 reclamanta M.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Silvică Suceava anularea dispoziţiei nr. 977 din 23 octombrie 2003 emisă de pârâtă, restituirea în natură a terenului aferent construcţiilor de 50 de ari, precum şi a suprafeţei de aproximativ 2 ha teren fânaţ situat la locul numit „Hrobi" de pe teritoriul comunei Moldova Suliţa şi obligarea pârâtei la plata sumei de 200 milioane lei pentru imobilele casă şi grajd ce i-au fost demolate abuziv de H.L.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că tatăl său, M.A., a dobândit prin actul de veşnică vânzare încheiat la data de 8 iunie 1940 cu numita I.A., suprafaţa de 8 fălci de teren în cătunul Hrobi pe care a construit o casă şi anexe gospodăreşti. După apariţia Decretului nr. 115/1959 terenul şi construcţiile amplasate pe acesta au intrat în perimetrul fostei CAS Lucina care le-a demolat, în schimbul acestora primind o casă şi suprafaţa de 1,43 ha teren pe care le-a folosit până după apariţia Legii nr. 18/1991 când au fost revendicate şi redobândite de foştii proprietari.
Prin urmare, faţă de împrejurarea invocată, este îndreptăţită să i se restituie diferenţa de teren pe care a fost nevoită să o predea statului în temeiul Decretului nr. 115/1959.
Prin sentinţa nr. 190 din 12 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Suceava a fost respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată, sens în care s-a reţinut că, în ceea ce priveşte terenurile în litigiu sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, astfel încât, cu referire la aceste terenuri nu sunt aplicabile dispoziţiile actului normativ indicat ca temei al cererii.
În ceea ce priveşte construcţiile s-a constatat, faţă de înscrisurile depuse în probaţiune că pretenţiile reclamantei sunt nejustificate, întrucât nu s-a dovedit edificarea acestora de către autorul reclamantei, preluarea lor abuzivă şi, ulterior, de valoarea acestora.
Dimpotrivă, din declaraţia reclamantei luată de instanţă a rezultat că pentru locuinţa proprietatea tatălui său, aceasta a primit în anul 1960, în schimb, o altă gospodărie în vatra satului Benia pe care a folosit-o până în anii 1990.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 2166 din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Suceava, instanţa care a reţinut că bunurile indicate ca fiind preluate în temeiul Decretului nr. 115/1959, nu au făcut obiectul actului normativ de reparaţiune. Pentru recuperarea proprietăţilor preluate de stat, constând în terenuri, reclamanta se putea adresa cu cerere, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, modificată şi republicată. Comasarea invocată de reclamantă se referă la dispoziţiile art. 6/1 din Legea nr. 1/2000 pentru nerestituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.
Ori, prin sentinţa civilă nr. 129/1993 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren primită în compensare pentru suprafaţa de teren comasată pentru H.L.
În ceea ce priveşte construcţiile, din înscrisurile dosarului, rezultă că reclamantei i s-a dat în schimb o altă locuinţă în comuna Moldova Suliţa, sat Benia, de care nu rezultă că ar fi fost deposedată, astfel încât reclamanta nu este îndreptăţită să primească măsurile reparatorii solicitate în baza Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susţinut că instanţele nu au stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, făcând astfel o greşită aplicare a legii.
A arătat că bunurile proprietatea antecesorului său, M.A., teren şi construcţii, au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 115/1959, intrând în perimetrul fostei Gospodăriei Agricole de Stat Lucina. Casa şi anexele gospodăreşti au fost demolate abuziv de cei care au preluat bunurile proprietate sa, terenuri evaluate la suma de 200.000.000 lei.
În schimbul acestor terenuri a primit o altă casă şi suprafaţa de 1,43 ha pe care le-a folosit până după apariţia Legii nr. 18/1991, când au fost revendicate şi redobândite de foştii proprietari.
A invocat astfel dispoziţiile deciziei civile nr. 466 din 10 martie 1994 a Tribunalului Suceava prin care a fost admis apelul proprietarilor şi modificată sentinţa civilă menţionată în considerentele deciziei atacate, în sensul respingerii capătului cererii sale privind restituirea terenului şi construcţiei aflate pe acesta, bunuri primite în schimb.
Prin evacuare nu a primit o justă şi echitabilă despăgubire pentru bunurile preluate de stat, astfel cum greşit s-a reţinut în considerentele hotărârilor atacate, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 25/2002/M din 4 februarie 2002 la Biroul Executorului Judecătoresc I.S., reclamanta M.R. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru construcţiile, casă şi grajd, ca şi suprafeţele de 0,50 ha teren aferent acestei construcţii şi 1,70 ha teren fânaţ, bunuri situate în comuna Moldova Suliţa şi preluate de stat în baza Decretului nr. 115/1959.
Cu adresa nr. 977 din 27 ianuarie 2003 pârâta Direcţia Naţională a Pădurilor a comunicat reclamantei că pretenţiile sale nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât construcţiile pentru care s-au solicitat despăgubiri au fost demolate de persoane fizice, iar pentru suprafeţele de teren menţionate în notificare i-a fost consfinţit dreptul de proprietate prin sentinţa civilă nr. 129/1993 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, astfel încât nu poate beneficia de o dublă reparaţiune pentru bunurile ce au făcut obiectul actului de preluare.
Însuşindu-şi argumentele sus reţinute de persoana juridică notificată, instanţele judecătoreşti s-au rezumat să constate că pretenţiile reclamantei nu fac obiectul actului de reparaţiune invocat ca temei al acestora, fără ca, în acord cu prevederile art. 129 C. proc. civ., să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În acest sens, se reţine, din ansamblul materialului probatoriu administrat până la prezenta judecată în recurs că este dovedită împrejurarea că antecesorul reclamantei, M.A. a fost proprietarul unei suprafeţe de 8 fălci teren = 11,456 ha teren situat în cătunul Hrobi, dobândit prin actul de veşnică vânzare încheiat la data de 8 iunie 1940,. Din această bucată de teren, suprafaţa de 2,87 ha situat în punctul numit Hrobi a fost restituită reclamantei, astfel cum rezultă din adeverinţa nr. 357 din 23 februarie 2001 a Primăriei comunei Moldova Suliţa.
Restul suprafeţelor de teren proprietatea antecesorului său, mai puţin suprafaţa de 14.283 mp situat în acelaşi punct, au fost redobândite de reclamantă prin demersurile anterioare, formulate în baza Legii nr. 18/1991, aspect necontestat de aceasta.
Cât priveşte terenul menţionat şi care, prin comasare a fost preluat de Gospodăria Agricolă de Stat Lucina (Ferma Lucina) preluat în baza Decretului nr. 115/1959 dovedit că reclamantei i s-a dat în schimb un teren echivalent situat în punctul „Cocoşel", teren care însă a fost revendicat şi redobândit de moştenitorii proprietarului imobilului, P.D.
Cu referire la acest aspect se constată că ambele instanţe, în considerentele hotărârilor pronunţate au invocat şi reţinut o greşită situaţie de fapt, întrucât dispoziţiile sentinţei civile nr. 129 din 15 ianuarie 1993 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, privind terenul menţionat şi în legătură cu care s-a susţinut că pretenţiile reclamantei au fost satisfăcute în temeiul Legii nr. 18/1991, au fost desfiinţate prin Decizia nr. 466 din 10 martie 1994 a Tribunalului Suceava, hotărâre definitivă şi irevocabilă.
De asemenea, din aceleaşi probe administrate la judecata în primă instanţă (f. 6 adeverinţa nr. 240/R din 5 ianuarie 1961 eliberat de Sfatul Popular al Raionului Câmpulung) rezultă că obiectul comasării l-a constituit şi casa aflată pe terenul reclamantei şi cu privire la care s-a arătat că i s-a dat în schimb o locuinţă în comuna Moldova Suliţa, satul Benia.
Cercetarea judecătorească efectuată în cauză s-a limitat la a verifica susţinerile reclamantei privind situaţia bunului până în anul 1991, dată până la care, într-adevăr reclamanta a ocupat imobilul dat în schimb. Însă probele administrate în cauză relevă că, după perioada menţionată (raport de expertiză tehnică, declaraţia reclamantei) imobilul menţionat a fost, de asemenea, revendicat şi redobândit de moştenitorii proprietarului bunului.
Se mai reţine că bunurile (construcţii) preluate în temeiul actului normativ menţionat, au fost demolate, astfel cum rezultă din datele cauzei şi că pe teren s-a identificat temelia fostei gospodării, fără însă a exista elemente şi a se stabili astfel cu certitudine dacă bunul a fost demolat de beneficiarul actului de preluare sau de persoane fizice, cum se susţine în răspunsul la notificare.
În atare situaţie, considerentele instanţelor privind incidenţa prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi, respectiv, acordarea unei satisfacţii echitabile reclamantei prin schimbul efectuat în anii 1959-1960 nu au corespondent în materialul probatoriu administrat în cauză, elementele de fapt ale speţei nefiind pe deplin stabilite pentru ca instanţa de recurs să facă aplicarea corectă a legii incidentă pricinii.
În atare situaţie, pentru administrarea tuturor probelor necesare în scopul lămuririi pe deplin a elementelor de fapt ale cauzei cu consecinţe directe asupra dispoziţiilor legale aplicabile raportului juridic litigios, în temeiul art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis iar hotărârile casate şi cauza trimisă spre rejudecare la tribunal.
Cu prilejul rejudecării pricinii se vor administra probe pentru a se stabili dacă imobilul teren se încadrează în vreuna dintre ipotezele art. 8 din Legea nr. 10/2001 de exceptare a bunului de la dispoziţiile acestui act normativ precum şi dacă construcţiile au fost desfiinţate de persoane fizice, caz în care răspunderea se plasează pe tărâmul dreptului comun sau bunurile solicitate se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, situaţie în care sunt incidente măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ iar cererea reclamantei urmează să fie soluţionată potrivit acestor dispoziţii legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.R.A. împotriva deciziei nr. 2166 din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Casează Decizia nr. 2166 din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Suceava precum şi sentinţa nr. 190 din 12 martie 2004 a Tribunalului Suceava şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 541/2004. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 514/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
