ICCJ. Decizia nr. 5149/2004. Civil. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5149
Dosar nr. 7161/2004
Şedinţa din camera de consiliu de la 9 septembrie 2004
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
La data de 19 septembrie 2003, T.E. a chemat în judecată Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti cerând anularea deciziilor nr. 57 din 21 ianuarie 2002 şi nr. 1266 din 14 august 2003, emise de pârâtă, prin care a fost reîncadrată ca inspector principal, post aflat în structura Direcţiei Regionalei Vamale Timişoara, serviciul juridic contencios, urmărire şi încasare a creanţelor bugetare. Totodată, a solicitat reîncadrarea în postul de inspector vamal superior la Biroul Vamal Moraviţa.
Pentru opozabilitate, a chemat în judecată şi Direcţia Regională Vamală Timişoara.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea arătând că fără a exista consimţământul său, prin deciziile atacate a fost reîncadrată într-un post inferior, cu diminuarea salariului, schimbarea locului de muncă şi a felului muncii.
Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 44 din 2 februarie 2004, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 220 din 6 aprilie 2004, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Timiş, motivând că litigiul poartă asupra modificării şi nu încetării raportului de serviciu al unui funcţionar public. Ca atare, potrivit art. 89 din Legea nr. 188/1999, excede competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ şi, în baza dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b1 C. proc. civ., este dată competenţa secţiei civile a Tribunalului Timiş.
La rândul său, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 679 din 3 iunie 2004 şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ. Totodată, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă între cele două instanţe, în baza art. 21 C. proc. civ. a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa regulatorul de competenţă. A reţinut, ca temei de drept, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Tribunalului Timiş, pentru următoarele considerente:
Competenţa materială funcţională ( de atribuţiune) determinată, obiectiv, după natura litigiului ori după varii criterii subsidiare, este întotdeauna absolută. Nu mai puţin, atunci când este reglementată prin norme speciale, în virtutea lui est strictissimae interpretationis, nu este susceptibilă de extrapolare.
Cât priveşte conflictele de muncă, art. 284 alin. (1) C. muncii trimite la competenţa materială stabilită de Codul de procedură civilă. Acest lucru înseamnă că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
Este adevărat că în cazul funcţionarilor publici, prin excepţie, Legea nr. 188/1999 prevede competenţa funcţională a instanţei de contencios administrativ. Această competenţă nu-i este însă atribuită în plenitudine de jurisdicţie, printr-o normă generală, ci, limitativ, prin norme speciale, pentru conflictele de muncă având ca obiect contestarea sancţiunii disciplinare (art. 68), a ordinului sau dispoziţiei de imputare [art. 73 alin. (2)] ori a actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu [art. 89 alin. (1)]. Ca urmare, în virtutea caracterului absolut al normelor de competenţă materială funcţională şi a lui est strictissimae interpretationis, rezultă că orice alte litigii ce constituie conflicte de muncă (în înţelesul art. 281 C. muncii) sunt de competenţa instanţelor prevăzute de art. 284 alin. (1) C. muncii, iar nu a instanţelor de contencios administrativ.
În speţă, litigiul are ca obiect contestarea modificării raportului de serviciu al unui salariat din autoritatea vamală, considerat funcţionar public [art. 2, art. 5 lit. e) şi pct. II 3 al anexei, din Legea nr. 188/1999, republicată).
Întrucât Statutul personalului vamal (adoptat prin O.U.G. nr. 10/2004) nu derogă normelor de jurisdicţie (enunţate supra), se constată că, în sensul arătat, un asemenea litigiu excede categoriilor de conflicte de muncă date în competenţa instanţei de contencios administrativ. Ca atare, în primă instanţă, competenţa de soluţionare a acestui litigiu, revine, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., tribunalului competent teritorial conform art. 284 alin. (2) C. muncii.
Aşa fiind, potrivit acestor reglementări, urmează a fi stabilită competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5341/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3970/2004. Civil. Executare silita. Recurs → |
|---|
