ICCJ. Decizia nr. 5155/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5155

Dosar nr. 21540/2004

Şedinţa publică din 13 iunie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 august 2000, reclamanţii S.M., G.A., M.M. şi D.L. au chemat în judecată pârâţii SC S. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să-i oblige pe aceştia să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în comuna Bujoru, judeţul Teleorman, compus din construcţii: moară, presă de ulei, cu inventarul utilajelor şi instalaţiilor aferente şi teren în suprafaţă de 1425 mp.

Ulterior, la data de 23 octombrie 2001, reclamanţii au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul întemeierii acesteia pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că autorul acestora a dobândit imobilele menţionate prin act de vânzare-cumpărare autentic.

Imobilele care fac obiectul acţiunii în revendicare au fost naţionalizate în anul 1948, fără a se acorda nici o despăgubire.

La data de 6 noiembrie 2000, pârâta SC S. SA a formulat cerere de chemare în garanţie a Fondului Proprietăţii de Stat, solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri la valoarea de circulaţie a morii.

Ulterior, la data de 30 noiembrie 2000, arătând că a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la Fondul Proprietăţii de Stat, Asociaţia S.S. Alexandria, a formulat cerere de intervenţie şi cerere de chemare în garanţie a vânzătorului.

Prin sentinţa nr. 28 din 5 aprilie 2004, în rejudecare după anulare şi declinarea competenţei, Judecătoria Zimnicea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia prematurităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi a respins ca nefondată acţiunea şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a respins ca nefondată cererea de intervenţie şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientei şi ca fără obiect cererea de chemare în garanţie.

S-a reţinut că reclamanţii au dovedit calitatea de moştenitori ai titularului dreptului de proprietate, S.G.

Însă, ca efect al legilor de naţionalizare acesta a pierdut proprietatea bunurilor menţionate, aşa încât moştenitorii acestuia nu pot justifica titlul lor, condiţie de fond a acţiunii în revendicare.

Titlul statului este valabil, întrucât instanţele nu pot discuta legalitatea actului de naţionalizare, ci verifică doar legalitatea aplicării acestuia.

Împotriva hotărârii primei instanţe reclamanţii au declarat apel, criticile privind greşita aplicare a legii.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 2135 A din 11 octombrie 2004, a respins apelurile ca nefondate şi a menţinut sentinţa atacată, apreciind că soluţia este temeinică şi legală, pentru alte motive însă.

În motivarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut că litigiul a avut ca obiect revendicarea bunurilor imobile arătate.

În raport de succesiunea în timp a unor acte normative, în prezentul litigiu au devenit incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Imobilul revendicat a fost preluat prin Legea nr. 119/1948, preluare considerată ca una abuzivă şi fără titlu valabil, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Dat fiind caracterul special, reparatoriu al acestui act normativ, acţiunea în revendicare nu urmează regulile comune prevăzute în art. 480 C. civ. ci se soluţionează în raport de criteriile de preferabilitate prevăzute de art. 46 din Legea nr. 10/2001.

În cauză, imobilul revendicat a făcut obiectul contractului de privatizare, prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. TR 0015 din 13 martie 2003.

Până la încheierea dezbaterilor, reclamanţii nu au înţeles să investească instanţa cu o cerere de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni menţionat şi nici au făcut dovada sesizării instanţei cu o acţiune separată, având acest obiect.

Faţă de această împrejurare titlul pârâtei Asociaţia S.S. s-a consolidat, motiv pentru care acţiunea în revendicare apare ca neîntemeiată.

Legea nr. 10/2001 conferă preferabilitate, în cadrul analizei titlurilor de proprietate ale părţilor, titlului cumpărătorului al cărui act de vânzare-cumpărare nu a fost desfiinţat, potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (5).

În aceste condiţii, deşi imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlul valabil, acţiunea în revendicare a reclamanţilor nu poate avea succes.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta G.A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susţinut că în mod greşit a fost reţinută incidenţa în cauză a art. 46 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001, ca urmare a raportării greşite la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, deşi acesta nu a avut nici un efect asupra bunurilor existente în patrimoniul SC S. SA Alexandria.

În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelurilor declarate de reclamanţi şi schimbarea în tot a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii în revendicare.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia dispoziţiilor legii societăţilor comerciale rezultă că acţiunile reprezintă fracţiuni ale capitalului social, iar capitalul social reprezintă totalitatea c/valorilor în expresie bănească, aduse ca aport în patrimoniul societăţii comerciale de către asociaţi sau acţionari care, în principiu, rămâne invariabil, de la constituire până la lichidare ori până la adoptarea unei hotărâri a adunării generale de majorare sau reducere.

Vânzarea-cumpărarea de acţiuni ale societăţii comerciale nu afectează patrimoniul acesteia şi nici capitalul social, reprezentând doar o modificare a structurii acţionariatului.

În speţă, privatizarea societăţii comerciale pârâte a avut loc pe calea vânzării-cumpărării de acţiuni şi a dus exclusiv la o modificare a structurii acţionariatului.

Nu s-a invocat în cauză privatizarea societăţii comerciale prin vânzarea de active.

Ca atare, cum bunurile revendicate nu au făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, acţiunea în revendicare nu poate fi examinată în raport de dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, cu referirea la prevalenţa principiului ocrotirii bunei credinţe.

Or, pentru a respinge acţiunea în revendicare, deşi a constatat lipsa titlului statului, instanţa de control judiciar a făcut confuzie între categoriile economice menţionate, cu referire la capital social, acţiuni şi elemente de activ a patrimoniului, sub aspectul naturii şi efectele juridice a acestora, pronunţând din acest motiv o hotărâre nelegală, supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fine, străin cauzei apare considerentul privind culpa reclamanţilor, constând în aceea că nu au sesizat instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, atâta timp acest contract nu privea transmiterea dreptului de proprietate asupra unor active.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul şi va modifica Decizia atacată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe, pe care o va schimba în tot în sensul admiterii acţiunii, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta G.A. împotriva deciziei nr. 2135/A din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o modifică, în sensul că admite apelurile declarate de reclamanţii G.A., M.M., D.L. şi S.M. împotriva sentinţei civile nr. 28 din 5 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria Zimnicea.

Schimbă în parte sentinţa şi obligă pârâţii SC S. SA şi Ministerul de Finanţe să lase în deplină şi absolută proprietate şi posesie imobilul situat în comuna Bujoru, judeţ Teleorman, compus din teren în suprafaţă de 1.425 mp, moară 136 mp, predă ulei 60 mp, cu utilajele şi instalaţiile aferente.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5155/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs