ICCJ. Decizia nr. 5209/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5209
Dosar nr. 10880/2004
Şedinţa publică din 15 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 332/2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de reclamantul G.R.A. împotriva sentinţei civile nr. 3534/2003 pronunţată de Judecătoria Buftea în contradictoriu cu Primăria Dobroieşti şi pe cale de consecinţă, a respins ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut în esenţă că, acţiunea prin care, reclamantul a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra unui teren de 3.500 mp situaţi în extravilanul comunei Voluntari nu poate fi admis deoarece, dreptul de proprietate al aceluiaşi reclamant, a fost confirmat prin titlul de proprietate nr. 1388/1992 şi totodată, nu a fost contestat de pârât.
Pe cale de consecinţă, reclamantul nu are interes în a i se constata un drept care îi este asigurat şi cum cine nu are interes nu are nici dreptul la acţiune, rezultă că, soluţia de respingere a cererii introductive, se repune.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul G.R.A. criticând-o pentru următoarele motive:
În mod greşit s-a apreciat că, interesul în formularea acţiunii în constatare ar exista numai în cazul contestării de către pârât, a dreptului reclamantului deoarece el există şi în lipsa unei astfel de contestări cum ar fi cazul dobândirii proprietăţii ca efect al prescripţiei achizitive când, pârâtul nu se opune de regulă, pretenţiei reclamantului.
În afara acestui aspect, reclamantul a criticat însă şi omisiunea instanţei de apel de a constata însuşi faptul existenţei interesului în promovarea acţiunii. Acest interes, decurge din faptul că, o cotă din terenul de 5000 mp şi anume, suprafaţa de 2500 mp, fac parte din totalul suprafeţei de 6 ha pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. 1388/1992 şi care a fost oferit prin compensaţie reclamantului. Prin urmare, nevoia consolidării şi recunoaşterii unei situaţii juridice discutabile, printr-o hotărâre judecătorească, justifică în opinia recurentului, promovarea acţiunii introductive.
Examinând recursul reclamantului prin prisma criticilor invocate cât şi din oficiu, conform art. 306 C. proc. civ., se constată că, acesta este fondat.
Astfel, din susţinerile necontestate ale reclamantului coroborate cu probele de la dosar, rezultă că, prin titlul de proprietate nr. 1388/1992, s-a reconstituit atât reclamantului cât şi altor persoane în calitate de succesori după defunctul G.I.M., dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 6 ha teren.
Cu ocazia sistării indiviziunii, s-a constatat că suprafaţa de 5000 mp din cele 6 ha, era deţinută de o societate comercială motiv pentru care, Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991, a oferit în compensaţie, aceeaşi suprafaţă de 5000 mp teren, în spatele celui care a constituit proprietatea defunctului G.M.
Prin procesul verbal de punere în posesie asupra celor 5000 mp, atribuirea se face în folosul reclamantului care ulterior, a contestat atât dreptul său exclusiv asupra întregii suprafeţe, cât şi identitatea terenului atribuit conform planului aferent procesului verbal de punere în posesie şi planului general al terenului.
În aceste împrejurări, legitimitatea interesului reclamantului în promovarea acţiunii, trebuia verificată de către ambele instanţe, nu prin prisma dreptului de a exercita acţiunea, ci prin prisma temeiniciei pretenţiilor formulate. Aceasta deoarece, în condiţiile reclamării unei incertitudini asupra existenţei dreptului şi a întinderii lui, interesul şi deci dreptul la acţiune, era evident (art. 3 C. civ. şi art. 21 Constituţie).
Pe de altă parte, se va constata că, instanţa de apel admiţând apelul reclamantului, nu a făcut altceva decât să schimbe temeiul juridic al respingerii acţiunii acestuia. Dacă instanţa de fond a respins cererea ca nefondată, instanţa de apel, a considerat că, reclamantul nu are interes şi prin urmare, nu are drept la acţiune.
Prin urmare, menţinând soluţia de respingere a acţiunii, practic nu a admis apelul reclamantului iar schimbarea temeiului juridic al hotărârii prin constatarea inexistenţei dreptului de a exercita acţiunea, a înrăutăţit situaţia juridică a acestei părţi, fapt ce contravine prevederilor art. 296 C. proc. civ.
Pentru acest considerent ca şi pentru faptul greşitei reţineri a inexistenţei condiţiilor care justifică interesul reclamantului, urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. recursul să fie admis în sensul casării ambelor hotărâri şi trimiterii cauzei spre rejudecare.
Urmează ca instanţa de rejudecare, să verifice prin suplimentarea, probatoriului, susţinerile părţii reclamante atât cu privire la includerea sau nu, a celor 5000 mp daţi în compensaţie, în suprafaţa totală de 6 ha; existenţa sau nu a unui drept exclusiv al reclamantului asupra suprafeţei de 3500 mp din cei 5000 mp; la identificarea acestui teren atât în raport cu vecinătăţile reale, cât şi cu vecinătăţile avute în vedere prin titlul de proprietate şi procesul-verbal de punere în posesie.
De asemenea, va fi examinată oportunitatea efectuării raportului de expertiză topografică încuviinţat de către prima instanţă, atât prin prisma considerentelor expuse legate de nevoia dezlegării pricinii, cât şi prin prisma diligenţei reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G.R.A. împotriva deciziei civile nr. 332 A din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa nr. 3534 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Buftea şi trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5214/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5205/2004. Civil. Partaj bunuri comune. Recurs → |
---|