ICCJ. Decizia nr. 5225/2004. Civil. Anulare certificat mostenitor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5225
Dosar nr. 6934/2004
Şedinţa publică din 21 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 14 aprilie 2003, reclamanta C.D. a chemat în judecată pe pârâtul O.D., pentru a se constata, că este unica moştenitoare a defunctului O.N., decedat la 5 ianuarie 2003 în Mannheim, conform certificatului de moştenitor eliberat sub nr. 9 G RN 6/2003 din 24 februarie 2003 de notariatul IX Mannheim şi, a se anula certificatul de calitate de moştenitor nr. 40 din 17 martie 2003 eliberat de Biroul Notarial „Expert" Bucureşti prin care s-a stabilit că pârâtul O.D. este unic moştenitor al defunctului O.N.
În susţinerea acţiunii reclamanta a arătat, că prin testament olograf întocmit la 16 decembrie 2002, pe baza căruia s-a eliberat certificatul de moştenitor nr. 9 GRN 6/2003, defunctul a dispus în favoarea sa de întreaga avere şi că, pârâtul, fratele defunctului deşi avea cunoştinţă despre testament, s-a prezentat la Biroul Notarial „Expert" Bucureşti unde a dat declaraţie pe propria răspundere că nu există alţi moştenitori legali sau testamentari ai defunctului obţinând certificatul de calitate de moştenitor a cărui anulare o solicită.
Investită cu acţiunea reclamantei, Judecătoria sectorului 4, după ce a suspendat judecata pentru nedepunerea certificatului de moştenitor invocat, supralegalizat conform art. 2 din OG nr. 66/1999 prin încheierea din 30 iunie 2003, împotriva căreia s-a declarat recurs, admis prin Decizia nr. 882/R din 30 iulie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 5275 din 15 octombrie 2003 prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, art. 14 şi art. 19 C. proc. civ. şi de faptul că defunctul a avut ultimul domiciliu în Germania.
Soluţionând cauza Judecătoria sectorului 1 prin sentinţa civilă nr. 8166 din 19 decembrie 2003, a admis acţiunea reclamantei, a constatat că aceasta este unica moştenitoare a defunctului O.N. decedat la 5 ianuarie 2003 şi a anulat certificatul de calitate de moştenitor nr. 40 din 17 martie 2003, eliberat de B.N. „Expert" Bucureşti.
La pronunţarea sentinţei judecătoria a reţinut în esenţă, că testamentul îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale legii naţionale a testatorului, precum şi condiţiile legii germane şi a considerat că defunctul neavând moştenitori rezervatari, transmiterea patrimoniului succesoral nu poate avea loc pe calea devoluţiunii legale, care intervine doar, în măsura în care acesta nu a dispus prin testament de patrimoniul său pentru cauză de moarte sau manifestarea sa de voinţă nu poate produce efecte. A conchis că, certificatul de moştenitor eliberat în Germania produce efecte în România fiind scutit de orice alte formalităţi, şi pe cale de consecinţă că certificatul de moştenitor eliberat pârâtului este lovit de nulitate absolută.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 622 din 15 aprilie 2004, fiind respins ca nefondat, apelul pârâtului O.D., analizat conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ. în baza mijloacelor de apărare invocate de acesta în faţa primei instanţe, întrucât nu a fost motivat în fapt şi în drept.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâtul a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în susţinerea cărora a arătat că: apelul a fost soluţionat cu lipsă de procedură, acesta nefiind legal citat; instanţa nu a analizat cauza sub toate aspectele şi a ignorat certificatul de moştenitor emis de România, unde, la dezbaterea succesiunii reclamanta nu s-a prezentat cu testamentul, deşi ştia că recurentul se va deplasa şi va solicita stabilirea drepturilor succesorale de pe urma părinţilor şi a fratelui; certificatul de calitate de moştenitor a fost emis de notarul român înlăuntrul termenului de opţiune succesorală.
Recursul este nefondat.
Din înscrisurile aflate în dosarul de apel rezultă că procedura cu pârâtul pentru termenul când s-a judecat cauza a fost efectuată la adresa indicată de acesta, str. G.I. cu respectarea întocmai a prevederilor art. 92 alin. (4) C. proc. civ.
Aşa după cum a reţinut instanţa de apel confirmând soluţia instanţei de fond, testamentul olograf întocmit de defunctul O.N., cetăţean german cu ultimul domiciliu în Mannheim este supus condiţiilor de formă şi fond ale legii germane, îndeplinind însă şi pe cele ale legii române.
Este de reţinut, că acest testament nu a fost contestat de către recurentul-pârât, iar susţinerile acestuia în sensul că dispoziţiile Codului civil german nu se aplică pe teritoriul României şi că Notariatul din Mannheim nu are competenţă de a identifica bunurile din România ale defunctului, nu au suport legal.
Certificatul de moştenitor eliberat de Notariatul IX Mannheim sub nr. 9 GRN 6/2003, tradus şi legalizat purtând apostila, produce efecte juridice în România fiind scutit de formalitatea supralegalizării conform Convenţiei de la Haga din 1961 ratificată prin OG nr. 66/1999.
Prin urmare, în mod corect prin Decizia recurată, curtea de apel a menţinut sentinţa instanţei de fond, prin care s-a admis acţiunea reclamantei, s-a constatat calitatea acesteia de unică moştenitoare de pe urma defunctului O.N. şi pe cale de consecinţă s-a anulat certificatul de moştenitor nr. 40/2003 emis pe numele recurentului, care nefiind moştenitor rezervatar, este străin de succesiune.
Motivele invocate de recurent fiind neîntemeiate, nu pot fi reţinute.
Faţă de aceste considerente, recursul urmează să fie respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul O.D. împotriva deciziei nr. 622 din 15 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5253/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5220/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
