ICCJ. Decizia nr. 527/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 527
Dosar nr. 38.520/1/2004
nr. vechi 15.931/2004
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 40 din 11 aprilie 2003 Primarul comunei Ştefan cel Mare, judeţul Bacău, a respins cererea formulată prin notificarea nr. 227 din 13 august 2001 de numita N.E., în calitate de moştenitoare legală a defunctei C.M.C., întrucât nu a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau actele din care să rezulte preluarea abuzivă de către stat (naţionalizare, rechiziţionare sau expropriere).
La data de 14 mai 2003 reclamanta N.E. a contestat dispoziţia emisă de pârâtul Primarul comunei Ştefan cel Mare, judeţul Bacău, solicitând restituirea unui imobil situat în comuna Ştefan cel Mare care a fost preluat abuziv.
Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin sentinţa nr. 652 din 3 decembrie 2003, a admis acţiunea formulată de reclamanta N.E., a anulat dispoziţia emisă de pârâtul Primarul comunei Ştefan cel Mare, judeţul Bacău, pe care l-a obligat să emită o dispoziţie privind restituirea către reclamantă a terenului în suprafaţă de 1148,28 mp şi a construcţiei situată pe acest teren, în suprafaţă de 154,228 mp, imobile situate în comuna Ştefan cel Mare, judeţul Bacău, la punctul numit „La han" şi identificate conform schiţei anexe nr. 1 la expertiza topo – cadastrală efectuată de expert T.M.
A fost obligat pârâtul la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut şi motivat că prin notificarea nr. 227 din 10 august 2001 (fila 29 dosar de fond), reclamanta, în calitate de moştenitoare (fiică) a defunctei C.M.C., a solicitat restituirea imobilului situat în comuna Ştefan cel Mare, sat Negoieşti (Gîrbovana), cunoscut sub denumirea de han, aflat în administrarea Primăriei Comunei Ştefan cel Mare şi trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 83/1949. Tribunalul a reţinut că susţinerile reclamantei sunt dovedite cu certificatul nr. 1217 din 25 noiembrie 1946 a fostei Comisii judeţene de îndrumare a aplicării reformei agrare din judeţul Bacău, procesul-verbal din 19 martie 1949 a fostei Comisii judeţene Bacău pentru aplicarea Decretului-lege nr. 83/1949, cu declaraţii de martori şi expertizele tehnice efectuate în cauză.
Din aceste dovezi prima instanţă a tras concluzia că autoarea reclamantei, C.M.C., a deţinut în comuna Ştefan cel Mare, judeţul Bacău, la punctul numit „La han", o construcţie cu această denumire, care se află pe o suprafaţă de 1 ha teren, ce făcea parte dintr-o suprafaţă mai mare, de 50 ha, ce iniţial a rămas în proprietatea autoarei reclamantei dar care, ulterior, prin aplicarea Decretului nr. 83/1949, a fost preluată de către stat.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 549 din 21 aprilie 2004, a admis apelul declarat de Primăria comunei Ştefan cel Mare, judeţul Bacău, a schimbat în tot sentinţa Tribunalului Bacău şi a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei N.E.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a motivat că reclamanta a depus procesul-verbal încheiat la 19 martie 1949 (fila 20 dosar de fond) din care rezultă că s-a preluat în proprietatea statului, de la autoarea reclamantei, suprafaţa de 50,67 ha teren şi un conac, compus din mai multe clădiri, nefiind însă evidenţiată şi clădirea în litigiu. În certificatul nr. 1217 din 25 noiembrie 1946 al Comisiei de îndrumare a reformei agrare din judeţul Bacău au fost evidenţiate, pe amplasamente, cele 50 ha, inclusiv terenul denumit „La han", în suprafaţă de 1 ha, însă nu se face nici o referire la construcţia ce se cere restituită.
În scopul identificării corecte a clădirii, expertul tehnic A.P. a arătat că sunt necesare acte care să ateste existenţa clădirii, ori identificarea acesteia prin declaraţia unui martor nu poate constitui dovada dreptului de proprietate în sensul dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi art. 22.1-22.4 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003. A mai reţinut instanţa de apel din conţinutul notificării aflată la fila 29 (dosar de fond), precum şi din acţiune că reclamanta a solicitat doar restituirea construcţiei, nu şi a terenului aferent, cum greşit s-a dispus de prima instanţă.
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta N.E., care a invocat următoarele critici: s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei cu certificatul nr. 1217 din 25 noiembrie 1946 şi procesul-verbal din 19 martie 1949; prin notificarea nr. 227 din 10 august 2001 nu a fost solicitată şi suprafaţa de 1 ha la punctul numit „La han", deoarece atare solicitare a făcut obiectul Legii nr. 169/1997 prin cererea înregistrată la Primăria Ştefan cel Mare sub nr. 29 din 8 ianuarie 1998; prin expertiza tehnică s-a identificat construcţia, care este cea solicitată, fapt dovedit şi cu declaraţii de martori.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Textul mai sus citat promovează câteva din cele mai importante forme de manifestare a principiului rolului activ al judecătorului şi a principiului adevărului. Aceste principii implică preocuparea şi obligaţia judecătorului de a pune, din oficiu, în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept care ar putea conduce la dezlegarea cauzei, chiar dacă acestea nu sunt menţionate în acţiune sau întâmpinare, de a ordona, chiar din oficiu, probele pe care le socoteşte necesare, precum şi dreptul de a cere părţilor explicaţii, orale sau în scris, cu privire la situaţia de fapt şi la motivarea în drept, pe care părţile o invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor.
Cercetând actele şi lucrările dosarului, se constată că în cauză instanţele au nesocotit aceste principii. Astfel, din dispoziţia nr. 40 din 11 aprilie 2003 emisă de Primarul comunei Ştefan cel Mare, judeţul Bacău (fila 3 dosar de fond) rezultă că această instituţie a fost sesizată de reclamantă cu notificarea nr. 227 din 13 august 2001 înaintată prin executor judecătoresc. Or, actul de la fila 29 dosar de fond, la care fac referire instanţele, nu este notificarea din data de 13 august 2001, ci o cerere adresată Primăriei Ştefan cel Mare de către reclamantă, prin mandatar, la data de 10 august 2001. Este necesară depunerea acestei notificări, precum şi a întregului dosar administrativ întocmit de Primăria comunei Ştefan cel Mare pentru a se putea stabili întinderea dreptului solicitat de reclamantă conform Legii nr. 10/2001.
Deasemenea, prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a cerut retrocedarea „unui imobil în comuna Ştefan cel Mare" fără a arăta ori detaila elementele de identificare ale acestuia, precum şi din ce este compus bunul solicitat, lipsuri şi omisiuni ce nu au fost înlăturate nicăieri în cursul procesului. Era de datoria instanţelor să ceară reclamantei explicaţii scrise cu privire la elementele de identificare ale imobilului, situarea bunului, componenţa lui, vecinătăţile, actul de dobândire în proprietate de către autoare, actul prin care a fost preluat de la aceasta, cine deţine în prezent bunul şi cu ce destinaţie, etc.
Neînlăturarea acestor lipsuri din cererea de chemare în judecată, pe care instanţele erau obligate să le observe, a creat dificultăţi şi asupra întocmirii rapoartelor de expertiză tehnică, neexistând certitudinea că nemişcătorul a fost exact identificat, cât timp însăşi reclamanta nu a indicat elementele de individualizare ale bunului.
Precizarea acestor elemente era cu atât mai necesară cu cât prin Ordinul nr. 169 din 10 mai 2001 a Prefecturii judeţului Bacău (filele 29-30 dosar de recurs), reclamantei i-au fost retrocedate în comuna Ştefan cel Mare mai multe construcţii (inclusiv conacul şi anexele acestuia), precum şi terenuri, astfel că nu este clar în proces ce clădiri şi terenuri sunt revendicate şi dacă sunt altele decât acelea restituite prin amintitul ordin.
Reclamanta a revendicat în prezentul proces o serie de bunuri pe care nu le-a dobândit în nume propriu, ci în calitate de moştenitoare a defunctei C.M.C. Este de neadmis să se purceadă la soluţionarea cauzei, fără a se pune în vedere reclamantei, care la instanţele anterioare nu a fost beneficiara unei apărări sau reprezentări calificate, să depună la dosar certificatul de deces al autoarei şi certificatul de naştere al petentei, pentru a se face măcar dovada filiaţiunii, dacă se socoteşte, în lipsa certificatului de moştenitor sau a calităţii de moştenitor, că prin notificare a operat o repunere în termenul de acceptare a succesiunii.
Întrucât în cauză împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, în baza art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea hotărârilor şi reluarea judecăţii la prima instanţă în scopul înlăturării amintitelor omisiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta N.E. împotriva deciziei civile nr. 549 din 21 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia, precum şi sentinţa civilă nr. 652 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Bacău şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5640/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5280/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
