ICCJ. Decizia nr. 5280/2004. Civil. Contestatie în anulare. Recurs
Comentarii |
|
ROMANIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
SECTIA CIVILA SI DE PROPRIETATE INTELECTUALA
Decizia nr. 5280
Dosar nr. 7782/2004
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Decizia nr. 1021 din 27 mai 2003, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de B.S. şi Z.M. împotriva deciziei civile nr. 125 din 17 februarie 2003 pronunţată de Tribunalul Buzău.
Contestaţia în anulare introdusă de recurenţii de mai sus a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 99 din 26 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Contestatorii Z.M. şi B.S. au declarat recurs împotriva celei din urmă hotărâri.
Recursul este inadmisibil.
Hotărârea dată în recurs este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţia în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
In consecinţă, Decizia nr. 99 din 26 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, este irevocabilă, astfel încât împotriva ei nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursul declarat contestatorii Z.M. şi B.S. împotriva deciziei nr. 99 din 26 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 16 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5302/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5176/2004. Civil. Prestatie tabulara. Recurs → |
---|