ICCJ. Decizia nr. 53/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 53.
Dosar nr. 42879/1/2004
nr. vechi 20178/200.
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 13127 din 17 octombrie 2003, la Tribunalul Iaşi, reclamanta C.C. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Heleşteni, judeţul Iaşi şi Prefectura judeţului Iaşi, pentru a fi obligaţi la despăgubiri în sumă de 1 miliard lei, pentru imobilele rechiziţionate şi distruse în perioada aprilie-august 1944.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, că împreună cu părinţii săi şi întreaga populaţie a satului şi comunei Movileni, au fost evacuaţi forţat în baza Legii 139/1940 şi a Ordinului nr. 1101 emis de Prefectura Roman, fără a li se înmâna bonul de rechiziţie.
Evacuarea a avut loc, în condiţiile în care Regimentul 6 al Armatei Române se afla în satul Movileni, la o distanţă de 2 km de frontul sovietic.
Ulterior evacuării locuitorilor casele au fost distruse prin incendiere.
Pentru casele de locuit evacuate, nu s-au eliberat bonuri de rechiziţie.
Reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei nr. 447 din 29 septembrie 2003, emisă de Consiliul Local Heleşteni, judeţul Iaşi, prin care s-a respins notificarea privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile rechiziţionate în baza Legii nr. 139/1940.
Prin sentinţa civilă nr. 351 din 14 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta C.D.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut, că în speţă nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 139/1940.
În speţă, nu a avut loc o rechiziţie în baza Legii nr. 139/1940 şi nici o evacuare forţată cum susţine reclamanta prin acţiune, locuitorii satului Movileni, printre care şi autorii reclamantei, au fost refugiaţi din calea războiului, neexistând nici o dovadă a preluării imobilelor.
Împotriva sentinţei civile nr. 351 din 14 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a declarat apel reclamanta C.C., susţinând că s-a reţinut greşit starea de fapt şi ca urmare, prevederile Legii nr. 139/1940 au fost necorespunzător aplicate.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 1439 din 29 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.C., cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că imobilul proprietatea autorilor săi a fost rechiziţionat, neprezentând bonul de rechiziţie sau chitanţa provizorie.
A mai reţinut că situaţia frontului a impus refugierea locuitorilor satului Movileni, casele de locuit nefiind preluate de stat ci au fost distruse urmare a bombardamentelor, când linia frontului se afla în imediata apropiere a satului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.C. reiterând motivele de apel, susţinând în esenţă, că soluţia atacată se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, determinată de faptul că satul nu a fost bombardat, ci a fost vorba de o rechiziţie făcută în timp de război.
Recursul nu este întemeiat.
Considerentele avute în vedere de ambele instanţe în raport de materialul probator aflat la dosar justifică neîndoielnic soluţia de respingere a acţiunii.
Sub acest aspect, potrivit art. 1 din Legea nr. 139/1940, „în caz de concentrări, manevre, călătorii de instrucţie, mobilizare parţială sau generală, precum şi în orice alte împrejurări în care pregătirea armatei, interesele generale ale apărării naţionale ori ale linişti şi siguranţei Statului, reclamă, şi pot face rechiziţii de orice natură şi sub orice formă".
Prin urmare, imobilele rechiziţionate în temeiul Legii nr. 139/1940 se făcea în toate cazurile numai cu titlu de folosinţă.
Art. 6 dispunea că: „Rechiziţiile se fac în timp de pace sub formă de închiriere sau sub formă definitivă. Rechiziţiile temporale în timp de pace se vor face cu plata imediată sau contra unui bon de folosinţă. Rechiziţiile sub formă definitivă se vor face contra unui bon de rechiziţie".
În cauză, reclamanta recurenta nu a făcut dovada că imobilul proprietatea părinţilor săi a fost rechiziţionat, neprezentând bonul de folosinţă sau cel de rechiziţie, aşa cum prevăd Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
Prin urmare, recursul este nefondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de C.D.C. împotriva deciziei civile nr. 1439 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5351/2004. Civil. Obligare încheiere... | ICCJ. Decizia nr. 5328/2004. Civil → |
|---|
