ICCJ. Decizia nr. 5304/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 416 din 11 aprilie 2000, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.A.D. împotriva pârâților S.I.R. și S.T.; a sistat starea de indiviziune asupra imobilului din București; a atribuit reclamantului S.A.D. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, cu o valoare de circulație de 1.297.862.895 lei; a obligat pe reclamant la plata sumei de 588.094.124 lei către pârâtul S.T. conform cotei cuvenite de 29/64 și la plata unei sulte de 121.674.647 lei către pârâta S.I.R. conform cotei sale de 6/64.
S-a reținut, esențial, că reclamantul este îndreptățit la atribuirea imobilului, întrucât locuiește la țară, în timp ce pârâtul S.T. locuiește în străinătate, a efectuat la imobil lucrări de reparații și îmbunătățiri, iar potrivit expertizei tehnice, imobilul nu poate fi lotizat.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 333 din 30 iunie 2003, a admis apelul formulat de pârâtul S.T. împotriva sentinței civile nr. 416 din 11 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu reclamantul S.A.D. și pârâta S.I.R.; a validat raportul de expertiză tehnică din 5 martie 2003; a schimbat în parte sentința în sensul că s-a stabilit valoarea de circulație a imobilului la 246.539 dolari SUA, cotele valorice ale părților fiind, pentru reclamant-164.952 dolari SUA, iar pentru pârât-81.587 dolari SUA; a obligat pe reclamant la plata sultei către pârât în valoare de 81.587 dolari SUA, sumă calculată în lei corespunzător cursului valutar de la data executării; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
în ce privește competența de soluționare a cauzei, aceasta a revenit corect tribunalului, prin declinare de competență de la judecătorie, în raport de valoarea imobilului.
Potrivit probelor administrate, reclamantul a făcut lucrări de îmbunătățiri, necesare și oportune în valoare de 49.361 dolari, care au mărit valoarea imobilului.
Reclamantul a mai cumpărat și cota parte a mamei sale, având acum o cotă de 35/64, așa încât criteriile de atribuire a imobilului sunt corecte, iar imobilul nu este partajabil în natură.
Este întemeiat apelul, în raport de valoarea imobilului, stabilită în apel, pârâtului revenindu-i o sultă mai mare.
Cu privire la chiria încasată de reclamant pentru perioada cât imobilul a fost închiriat, apelantul are deschisă calea unei acțiuni separate (neexistând capăt de cerere în acest sens).
împotriva acestei decizii, precum și împotriva încheierii din 28 februarie 2003 a Curții de Apel București, și a încheierii de la termenul de fond din 12 iunie 2003, a formulat recurs pârâtul S.T., considerând hotărârea atacată ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii întrucât, imobilul nu a fost partajat conform cotelor deținute, instanța însușindu-și nemotivat concluziile expertizei, care sunt greșite de altfel în ce privește reparațiile și îmbunătățirile efectuate, evaluarea lor și a imobilului, faptul că imobilul nu este partajabil în natură.
în ce privește încheierile atacate prin același recurs, se susține că prin încheierea din 12 iunie 2003 s-a respins fără motivare obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, iar prin încheierea din 28 februarie 2003 instanța de apel a respins nejustificat cererea prin care s-a solicitat prezentarea contractului de închiriere.
Recursul nu este întemeiat.
Sub un prim aspect, potrivit art. 282 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 316 C. proc. civ., recursul împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare.
Așa fiind, în ce interesează, nu era necesar a se formula recurs, separat, distinct, pentru cele două încheieri, motivele invocate făcând parte din susținerea întregului recurs, promovat împotriva deciziei date în apel, nefiind necesară, deci cercetarea distinctă a acestora.
Așadar, referitor la recursul declarat, în întregul lui, este de reținut că, instanța de apel, în aplicarea desigur a prevederilor pct. 129 alin. (5) C. proc. civ. și cu respectarea art. 295 alin. (2) același cod, și tocmai în considerarea celor susținute prin exercitarea căii de atac respective a admis suplimentarea probatoriului administrat în cauză, esențial, prin efectuarea succesivă a două expertize tehnice, de către trei experți de specialitate, răspunzându-se și la obiecțiunile formulate de apelant.
în această situație, justificat, cu o motivare corespunzătoare, prin încheierea din 12 iunie 2003 instanța a respins cererea de refacere a expertizei sau de efectuare a unei noi expertize, procedând la judecarea pe fond a cauzei și întemeindu-și în consecință, legal, soluția pe concluziile raportului de expertiză sub toate aspectele invocate în recurs.
Astfel, corect au fost stabilite, valoare de circulație a întregului imobil, valoarea lucrărilor de îmbunătățiri, drepturile valorice ale părților raportate la cotele lor de coproprietate ca și împrejurarea că imobilul nu este partajabil în natură.
Apare deci ca nejustificate criticile aduse hotărârii ce vizează mai mult expertiza în sine și concluziile acesteia, corect fiind respinsă și cererea apelantului de obligare a intimatului la prezentarea contractului de închiriere încheiat cu ambasada SUA, câtă vreme așa cum se reține de către instanță, nu există formulat un capăt de cerere având ca obiect desocotiri cu acest titlu.
Față de cele arătate, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5325/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5294/2004. Civil → |
|---|
