ICCJ. Decizia nr. 5336/2004. Civil. Servitute de trecere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5336
Dosar nr. 21469/2004
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii S.A., D.M. şi C.G.T. au chemat în judecată pe pârâtul C.A.I. şi au solicitat obligarea acestuia la a deschide drumul de acces la proprietatea din punctul „Măgurele" drum vechi lăsat moştenire.
Judecătoria Focşani, prin sentinţa civilă nr. 594 din 17 februarie 2004 a admis acţiunea, a stabilit calea de acces traseul A-B conform raportului de expertiză V.M., în suprafaţă de 270 mp rezultată din lungimea de 90 m şi lăţimea de 3 m.
Instanţa a reţinut că reclamantul C.G.T. deţine o fâneaţă şi o „târlă" în punctul „Măgurele" şi că între părţi există neînţelegeri cu privire la drumul de acces. Acest drum trece prin proprietatea pârâtului, identificat de expert pe traseul A-B ca fiind cel mai scurt.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 1327 din 21 octombrie 2004 a admis recursul declarat de pârâtul C.A.I. A schimbat în tot sentinţa atacată; a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul C.T. şi pentru lipsa calităţii procesuale active acţiunea formulată de reclamanţii S.A. şi D.M.
Instanţa a reţinut că reclamantul D.M. nu a prezentat vreun act, titlu de proprietate, care să-i legitimeze calitatea procesuală pentru a solicita stabilirea unui drept de trecere pe proprietatea pârâtului. În ce priveşte pe reclamanta S.A., aceasta a dobândit nuda proprietate prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager, încheiat cu reclamantul C.G.T. la data de 14 mai 2004, deci după introducerea acţiunii (6 iunie 2003). Reclamantul C.T., singurul titular al dreptului dedus judecăţii, nu a dovedit imposibilitatea absolută în care s-ar afla în sensul că efectiv nu au nici o cale de acces la drumul comunal. Simpla dorinţă de a trece numai prin livada pârâtului la proprietatea sa din punctul „Măgurele" nu justifică aplicarea art. 616 C. civ., reclamantul neinvocând lipsa căii de acces la drumul comunal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanţii, fără a invoca însă vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că reclamantul C.G.T. deţine proprietatea din anul 1964 ca fiind moştenire de la părinţi şi că „drumul" solicitat exista; reclamanta S.A. deţine act de cumpărare de la C.G.T.; reclamanta are un teren de 1200 mp în punctul „Măgurele".
Recursul se priveşte ca nefondat.
Conform prevederilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Instanţa de apel a aplicat corect prevederile legale în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă pentru reclamanţii S.A. şi D.M. şi în materia servituţii, pentru reclamantul C.G.T., raportat la starea de fapt stabilită pe baza probelor administrate.
Primii doi reclamanţi nu au dovedit că la data introducerii acţiunii deţineau în proprietate un teren fără acces la calea publică.
În ce îl priveşte pe al treilea reclamant, acesta nu a pretins şi nici nu a dovedit că la terenul său din punctul Măgurele nu poate ajunge de la calea publică decât prin livada pârâtului. Existenţa şi a unei alte posibilităţi fiind recunoscută şi în raportul de expertiză. Astfel, instanţa de apel a apreciat corect că în speţă nu se impune aplicarea art. 616 C. civ., nefiind întrunite condiţiile textului de lege citat, în sensul că „proprietarul unui loc înfundat (reclamantul) nu are nici o ieşire la calea publică.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarate de reclamanţii C.G.T., S.A., D.M., împotriva deciziei civile nr. 1327 din 21 octombrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5372/2004. Civil. Pretenţii + reziliere... | ICCJ. Decizia nr. 5318/2004. Civil. Evacuare. Recurs → |
---|