ICCJ. Decizia nr. 5344/2004. Civil. Conflict negativ de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia civilă
Decizia nr. 5344
Dosar nr. 6781/2004
Şedinţa de la 28 septembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2003 sub nr. 2679 pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanta B.E.A. a chemat în judecată pe pârâţii I.H., SC A.M. SRL şi SC C.H. A.O.O.L. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul concubinajului şi a căsătoriei sale cu pârâtul I.H., corespunzător cotei sale de contribuţie la achiziţionarea acestora de 80%;
- să se constate că este coproprietara imobilului situat în sector 1, achiziţionat în timpul concubinajului cu pârâtul, având o cotă de 80%, cotă care este aceeaşi şi pentru bunurile dobândite în timpul căsătoriei.
Pârâtul I.H. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională arătând în esenţă că nu a existat o perioadă de concubinaj, că bunurile ce urmează a fi partajate sunt acelea pe care le enumera el în cererea reconvenţională, iar cota de contribuţie este de 80%, dar în favoarea sa.
În ceea ce priveşte pârâtele persoane juridice, arată că acestea nu au calitate procesuală pasivă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a, prin sentinţa civilă nr. 1042 din 11 noiembrie 2003, admite excepţia de necompetenţă materială şi îşi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
S-a reţinut în esenţă că în cauză nu-şi au aplicaţiunea prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., care se referă la procese şi cereri ce au ca obiect drepturi şi obligaţii rezultând din raporturi juridice civile şi nu din raporturi juridice de dreptul familiei.
În consecinţă cererea de partaj a bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei întemeiată pe dispoziţiile art. 36 C. fam. are caracterul unei cereri accesorii acţiunii de divorţ, atât în cazul în care a fost introdusă concomitent cu acţiunea principală de desfacere a căsătoriei, cât şi atunci când s-a formulat separat, competenţa revenind instanţei care judecă cererea principală, respectiv judecătoriei.
Judecătoria sectorului 1 prin sentinţa civilă nr. 1724 din 9 martie 2004, la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Constatând ivirea unui conflict negativ de competenţă, a trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru rezolvarea acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că valoarea bunurilor ce urmează a fi partajate este de 12.500.000.000 lei şi ca atare, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare revine tribunalului.
S-a mai reţinut că nu poate fi făcută o distincţie între procesele în materie civilă şi procesele în materia dreptului familiei cu privire la competenţa materială după valoare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a, investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 16 din 16 aprilie 2004, a stabilit competenţa în favoarea Judecătoriei sector 1.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt de competenţa de soluţionare a instanţei care soluţionează acţiunea principală şi, ca atare, are loc o prorogare legală de competenţă.
Se reţine deasemenea că prevederile art. 17 C. proc. civ. se află sub titlul „Dispoziţii speciale” şi derogă de la regulile de competenţă generale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs I.H. în nume propriu şi în calitate de reprezentant al SC A.M. SRL, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că faţă de valoarea bunurilor de împărţit în cauză, îşi fac aplicaţiune prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. nefiind permisă nici-o derogare, iar prevederile art. 17 C. proc. civ. nu-şi au aplicare în cauză.
Recursul este nefondat.
Astfel este adevărat că potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste un miliard de lei, însă această dispoziţie se referă strict la procesele şi cererile ce au ca obiect drepturi şi obligaţii civile şi nu la raporturile juridice de dreptul familiei.
Codul familiei constituie sediul materiei în ceea ce priveşte încheierea căsătoriei precum şi drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor, regimul comunităţii de bunuri constituind singurul regim legal obligatoriu.
În consecinţă, cererea de partajare a bunurilor comune, întemeiată pe dispoziţiile art. 36 C. fam. este o cerere accesorie acţiunii de divorţ, indiferent dacă a fost formulată odată cu acţiunea de divorţ sau separat.
În acest sens, sunt şi dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., conform cărora cazurile accesorii şi incidentale sunt de competenţa de soluţionare a instanţei care judecă acţiunea principală.
De reţinut deasemenea că prevederile art. 17 C. proc. civ. sunt înscrise în Titlul III – Dispoziţii speciale – ale Codului de procedură civilă, deci ele sunt dispoziţii care derogă de la regula generală privind competenţa.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, urmează a constata că motivul de recurs este neîntemeiat şi recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâţii I.H. şi SC A.M. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile 16 din 16 aprilie 2004 pronunţată în camera de consiliu de Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5612/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5291/2004. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
