ICCJ. Decizia nr. 5612/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Decizia nr. 5612
Dosar nr. 7440/2004
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 13 decembrie 1999 reclamantul P.D.D. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA Bucureşti şi R.C. solicitând să se constate inaplicabilitatea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950 pe baza căruia a fost trecut în proprietatea statului apartamentul nr. 3, etajul 2 din imobilul situat în Bucureşti, precum şi nulitatea actului de vânzare-cumpărare între pârâţii societatea comercială şi fostul chiriaş R.C., iar, pe cale de consecinţă, pârâţii să fie obligaţi la retrocedarea apartamentului.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că imobilul revendicat, proprietatea bunicii materne G.A., a fost naţionalizat cu încălcarea dispoziţiilor art. II din Decretul nr. 92/1950, autoarea făcând parte din categoriile de persoane exceptate de la măsura naţionalizării în calitate de pensionară.
Sesizat cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1017 din 6 octombrie 2000, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, invocată de acesta, cu motivarea că este parte în contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului, iar pe fond a respins acţiunea reţinând că reclamantul nu a făcut dovada că este moştenitorul A.G., întrucât nu a prezentat certificat de moştenitor sau o hotărâre judecătorească prin care să i se ateste această calitate, actele existente la dosar făcând dovada doar a legăturii de rudenie cu defuncta proprietară a imobilului. A mai reţinut instanţa că nu s-a făcut dovada exceptării pretinsei autoare de la măsura naţionalizării şi nici a existenţei vreunei cauze de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare.
Apelul reclamantului a fost admis prin decizia nr. 196/A din 10 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, iar sentinţa a fost schimbată în parte în sensul că s-a admis în parte acţiunea, pârâţii fiind obligaţi să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul revendicat, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pe baza înscrisurilor prezentate în apel instanţa a reţinut că reclamantul este succesorul A.G. (nepot), fostă soţie a defunctului G.D., funcţionar la Ministerul Afacerilor Externe cu grad de ministru plenipotenţiar, că titlul în baza căruia imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului nu este valabil, că pârâtul C.G.M.B. a vândut imobilul pârâtului R.C. la data de 26 februarie 1997, că atât reclamantul cât şi pârâtul cumpărător posedă titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra imobilului şi, comparându-se aceste titluri, s-a considerat preferabil acela al autorului reclamantului, întrucât vânzătorul către pârâtul R.C. a dobândit dreptul său prin aplicarea unei legi neconstituţionale la data apariţiei acesteia.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs pârâţii R.C. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Prin decizia nr. 582 din 18 februarie 2003 Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis recursurile, a casat decizia instanţei de apel şi a trimis cauza aceleaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantul P.D.D.
Instanţa de recurs a constatat că, deşi acţiunea introductivă are capete de cerere (anume constatarea inaplicabilităţii Decretului nr. 92/1950 cu consecinţa revendicării imobilului naţionalizat şi constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare), instanţa de apel a examinat doar primul capăt de cerere, omiţând să se pronunţe şi cu privire la secundul, să analizeze buna sau reaua credinţă a dobânditorului în temeiul art. 1898 ;i art. 1899 C. civ., decizia recurată fiind dată cu nesocotirea principiului disponibilităţii în procesul civil.
S-a dispus instanţei de trimitere să rejudece apelul în integralitatea sa, urmând să analizeze şi susţinerile pârâţilor formulate prin recurs.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat decizia civilă nr. 472 A din 20 octombrie 2003, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.D.D. împotriva sentinţei civile nr. 1017 din 6 octombrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
În considerentele deciziei se arată că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 781 din 26 februarie 1997 a fost cerut acordul prealabil al Comisiei municipale de aplicare a Legii nr. 112/1995, că nu există motive de nulitate în sensul celor prevăzute de art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 112/1995 şi că a fost respectat termenul prevăzut de art. 14 din aceeaşi lege.
Prin cererea din 21 noiembrie 2003 reclamantul P.D.D. a solicitat, în temeiul art. 2812 C. proc. civ., completarea deciziei civile mai sus descrise în sensul soluţionării capătului de cerere principal omis a fi cercetat şi rezolvat de către instanţa de apel, anume cel referitor la constatarea inaplicabilităţii Decretului nr. 92/1950 şi revendicarea apartamentului.
Cererea astfel formulată a fost respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr. 674 A din 15 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu motivarea că apelul declarat de reclamant a fost soluţionat în limitele expres stabilite prin decizia de casare, fiind respectate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., neexistând omisiuni de pronunţare în sensul dispoziţiilor art. 2822 C. proc. civ..
La data de 21 noiembrie 2003, concomitent cu cererea de completare, reclamantul P.D.D. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 472 A din 20 octombrie 2003, iar la 7 ianuarie 2004 acelaşi reclamant a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 674 A din 15 decembrie 2003.
Prin primul recurs, reclamantul a invocat două cazuri din casare, unul dintre ele, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând omisiunea instanţei de rejudecare a apelului de a se pronunţa asupra unuia din capetele principale de cerere din acţiunea reclamantului, ceea ce a făcut şi obiectul cererii de completare a hotărârii.
Prin al doilea recurs, încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susţine că instanţa de apel nu şi-a motivat decizia, trimiterea la respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. neconstituind motivare în sensul cerut de lege.
Recursurile sunt întemeiate.
Sintetizând starea dosarului, se constată că, prin decizia civilă nr. 582 din 18 februarie 2003 Curtea Supremă de Justiţie a casat în întregime precedenta hotărâre a instanţei de apel, lipsind-o de orice putere în sensul art. 311 alin. (1) C. proc. civ., a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel, stabilind cererile deduse judecăţii şi dispunând instanţei de trimitere să le rezolve cu respectarea principiului disponibilităţii în procesul civil.
Aceasta înseamnă că instanţa de trimitere a fost obligată să se pronunţe, ca instanţă de apel, asupra tuturor capetelor de cerere deduse judecăţii şi anume:
- constatarea inaplicabilităţii Decretului nr. 92/1950 în cazul autoarei reclamantului;
- constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 781 din 26 februarie 1997;
- revendicarea apartamentului naţionalizat şi care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Rezolvând numai capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi lăsând necercetate în mod vădit celelalte cereri, instanţa de trimitere, prin hotărârile pronunţate, a încălcat esenţial dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi a nesocotit principiul disponibilităţii în procesul civil, care consacră atât dreptul părţii de a fixa cadrul procesual, dar şi corelativ obligaţia instanţei de a se pronunţa cu privire la toate capetele de cerere deduse judecăţii.
Faţă de cele ce preced, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (2) şi (5) şi ale art. 313 C. proc. civ., urmează a se admite recursurile, a se casa deciziile recurate şi a se trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, ocazie cu care celelalte motive de recurs vor fi analizate ca susţineri de fond, iar instanţa de trimitere va examina toate cererile deduse judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul P.D.D. împotriva deciziei nr. 472 A din 20 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi a deciziei nr. 674 A din 15 decembrie 2003 a aceleiaşi instanţe, pe care le casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6170/2004. Civil. Drepturi banesti. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 5344/2004. Civil. Conflict negativ de... → |
|---|
