ICCJ. Decizia nr. 535/2004. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 535
Dosar nr. 6798/2004
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 12068 din 11 iulie 2002 pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamantul G.D.T. în contradictoriu cu pârâtul avocat D.L., a solicitat instanţei obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 10.000 dolari SUA sau echivalentul în lei, cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli de judecată ocazionate în acest proces.
Ulterior, reclamantul şi-a modificat acţiunea în sensul că şi-a majorat pretenţiile la 15.000 dolari SUA şi 55.000.000 lei cu titlu de prejudiciu.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul, în calitate de avocat ce-l reprezenta la încheierea unui act adiţional la un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, prin culpa profesională a provocat reclamantului, prejudiciul mai sus menţionat, în mod direct sau indirect.
În probaţiune la dosar s-au depus sesizări, adresa nr. 119/2002, contractul autentificat sub nr. 730/1998, actul adiţional la acest contract, contractul de asistenţă juridică, extras C.F., contractul de împrumuturi de ipotecă, alte înscrisuri, s-a administrat proba cu interogatoriul părţilor.
În drept s-a invocat art. 992 C. civ. şi Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 8096 din 1 octombrie 2003, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi pe fond a respins acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte excepţia invocată din oficiu că este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei instanţa a apreciat că pârâtul în calitatea sa de avocat nu poate garanta clientului obţinerea unui anume rezultat şi, prin urmare, obligaţiile ce le generează contractul de asistenţă juridică sunt obligaţii de diligenţă.
În speţă, reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul şi-ar fi depus întreaga diligenţă, deoarece actul întocmit a fost semnat de bună voie de către acesta.
Apelul declarat de reclamant a fost admis prin Decizia nr. 171/Ap din 4 martie 2004, a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, care a schimbat în parte sentinţa apelată, a admis acţiunea formulată de reclamant, obligându-l pe pârât să plătească reclamantului suma de 5.000 dolari SUA şi 6.000.000 lei, cu titlu de daune.
A păstrat dispoziţia judecătoriei asupra modului de soluţionare a excepţiei procesuale şi a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 22.967.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele :
Raporturile dintre client şi avocat cad sub incidenţa principiilor şi normelor de drept privat, între aceştia încheindu-se un contract de asistenţă juridică al cărui conţinut este reglementat de Codul civil şi Statutul avocaţilor (anexa 8). Avocatul va răspunde pentru prejudiciile cauzate clientului său prin activitatea sa profesională în condiţiile dreptului comun, adică potrivit art. 1073–1090 C. civ., în măsura în care aceste texte sunt aplicabile în condiţiile specifice ale raporturilor dintre avocat şi clientul său.
În ceea ce priveşte natura obligaţiilor asumate de avocat faţă de clientul său acestea pot fi atât „de mijloace" cât şi „de rezultat" destinaţia dintre cele două categorii având consecinţe în plan probatoriu.
În speţă, contractul de asistenţă juridică nr. 24 din 24 aprilie 2001, are ca obiect „redactare act notarial în vederea recuperării diferenţei preţ contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730 din 8 iunie 1998, B.N.P. P., inclusiv redactare şi susţinere acţiune civilă sau plângere penală la organele abilitate" astfel că poartă asupra unor obligaţii „de rezultat" cât şi asupra unor obligaţii „de mijloace".
S-a mai reţinut că imputabil avocatului, este neexecutarea tuturor obligaţiilor asumate, respectiv a celor de redactare şi susţinere acţiune pentru recuperarea diferenţei de preţ, calificând-o ca o obligaţie „de rezultat" şi ca urmare culpa pârâtului avocat este prezumată, acesta din urmă nerăsturnând această prezumţie.
Sub acest aspect, apărarea pârâtului intimat purtând asupra obligaţiei clientului său ca în prealabil să achite taxa de timbru la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, a fost înlăturată de către instanţa de apel, întrucât potrivit art. 13 din Statutul avocaţilor, „înainte de a angaja o cauză, avocatul are obligaţia să informeze clientul asupra cheltuielilor probabile pe care aceasta le implică..." .
Chestiunea netaxării de către client a unei acţiuni promovate în instanţă de către avocat ar fi mutat culpa, din sarcina avocatului în sarcina clientului.
Prin urmare, neintroducerea în instanţă a acţiunilor la care s-a angajat pârâtul, a cauzat un prejudiciu reclamantului apelant.
Aşadar, instanţa de apel a constatat că prejudiciul se circumstanţiază numai cu privire la: diferenţa de preţ, acceptată de părţi în înscrisul întocmit de către intimatul pârât şi nerecuperată; asupra taxelor de timbru aferentă acestei sumei; ½ din onorariul avocaţial prevăzut în contractul de asistenţă judiciară neexecutat în întregime.
Celelalte pretenţii ale apelantului vizând „pagubele colaterale", au fost respinse ca nefondate.
Împotriva deciziei nr. 171 din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, a declarat recurs pârâtul, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. când hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivului de recurs pârâtul a arătat, în esenţă următoarele :
Reclamantul şi-a întemeiat cererea sa de chemare în judecată pe prevederile art. 998 C. civ. privind răspunderea delictuală şi Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, pentru culpa profesională şi nu pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de asistenţă juridică, ca răspundere civilă contractuală.
Or, instanţa de apel a omologat şi judecat apelul pe prevederile art. 1073–1090 C. civ., ce reglementează contractele civile, respectiv pe răspunderea contractuală civilă.
Procedând în acest mod au fost încălcate normele procesuale ce reglementează judecata în apel, răsturnând astfel sarcina probei, în sensul că a reţinut prezumţia culpei pentru neexecutarea unei obligaţii contractuale în raport cu răspunderea delictuală unde culpa trebuie dovedită.
A mai susţinut recurentul că în analiza pe care a făcut-o instanţa de apel a amestecat cele două forme ale răspunderii delictuale şi contractuale, dar cu un rezultat specific răspunderii delictuale.
Pe de altă parte, contractul de asistenţă juridică a fost executat în totalitate întrucât prin convenţia încheiată de către reclamantul intimat şi cumpărătorul SC IALTRANS SRL, s-a stabilit că preţul de 5.000 dolari SUA, urma să fie achitat în momentul încasării creanţei de la un cetăţean danez, dar nu mai târziu de 1 mai 2003.
Prin urmare, nu intra în obligaţia sa, urmărirea modului de executare a obligaţiei de plată a diferenţei de preţ de 5.000 dolari SUA, iar instanţa nu a avut în vedere principiul imprevizibilităţii executării contractului.
Ca atare, în lipsa diligenţei reclamantului de a se asigura cu mijloace civile pentru încasarea ratelor de preţ stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare, acesta şi-a asumat riscul de încasare cu care a fost de acord.
A mai arătat că nu i se poate imputa faptul că nu a promovat din proprie iniţiativă o acţiune în pretenţii pe considerentul că neplata taxelor judiciare de timbru nu constituie un motiv justificat întrucât legea timbrului nu permite o asemenea înregistrare, iar termenul de plată a diferenţei de preţ nu era scadent.
Că, în raport de termenul scadent de plată, 1 mai 2003, instanţa avea obligaţia de a analiza şi a constata lipsa raportului de cauzalitate între prejudiciul înregistrat de reclamant şi obligaţia rezultată din contractul de asistenţă juridică.
Faţă de considerentele expuse recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi pe fond menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul nu este fondat.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea normelor procedurale ce reglementează judecata în apel.
Potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Textul citat, care acordă efect devolutiv apelului, consacră ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge numai asupra ceea ce s-a judecat de către prima instanţă.
Aceasta înseamnă că prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, legea instituind principiul inadmisibilităţii modificării în apel, a elementelor esenţiale ale acţiunii civile.
Elementele esenţiale ale acţiunii civile sunt obiectul, cauza şi părţile.
Din dispoziţiile art. 133 C. proc. civ., rezultă că sancţiunile pentru lipsa elementelor esenţiale este nulitatea.
Temeiul de drept nu constituie un element esenţial al acţiunii, deoarece încadrarea în text o face judecătorul.
În speţă, reclamantul şi-a motivat în drept acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 51/1995, pentru executarea necorespunzătoare a contractului de asistenţă juridică, formă a răspunderii civile contractuale.
Faptul că reclamantul a indicat ca temei de drept şi art. 998 C. civ., nu poate conduce la concluzia că au fost încălcate dispoziţiile procedurale care reglementează judecata în apel, întrucât este dreptul instanţei de a califica cererea în funcţie de scopul urmărit de reclamant, acela de a obţine despăgubiri ca urmare a neexecutării corespunzătoare a contractului de asistenţă juridică.
Neîntemeiată este şi critica recurentului referitoare în analiza instanţei de apel în ceea ce priveşte formele răspunderii şi a culpei.
Obiectul contractului de asistenţă juridică cuprinde următoarele prestaţii:
- redactare act notarial în vederea recuperării diferenţei de preţ contract de vânzare-cumpărare autentificat nr. 730 din 8 iunie 1998, B.N.P. P.;
- redactare şi susţinere acţiune civilă sau plângere penală la organul abilitat.
În raport cu aceste prestaţii rezultă natura obligaţiilor asumate prin contractul de asistenţă juridică, acestea fiind atât obligaţii de mijloace cât şi de rezultat, corect calificate şi de instanţa de apel.
Caracteristic pentru obligaţia de rezultat este faptul că obligaţia este strict determinată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul obligându-se ca, desfăşurând o anumită activitate, să ajungă la un rezultat stabilit.
Din contractul de asistenţă juridică nr. 24 din 24 aprilie 2001 rezultă că recurentul se obligă se redacteze un act notarial pentru recuperarea diferenţei de preţ neachitată de către cumpărătoarea SC I. SRL Braşov, să redacteze şi să susţină o acţiune civilă sau o plângere penală.
Redactarea actului notarial a unei acţiuni civile sau o plângere penală, rezultat propus de recurent, constituie în mod evident o obligaţie de rezultat.
Neatingerea rezultatului prevăzut, formează convingerea că recurentul nu a fost suficient de diligent, că s-a aflat în culpă, şi că este răspunzător de urmările neîndeplinirii obligaţiei.
Pe teren probatoriu, neatingerea rezultatului dorit în sensul că nu a redactat şi susţinut acţiunile la care s-a obligat pentru recuperarea diferenţei de preţ, culpa recurentului este prezumată întrucât nu a făcut toate demersurile la care s-a obligat.
Neîntemeiată este şi apărarea recurentului reiterată în recurs că, nu a redactat acţiunea civilă întrucât intimatul nu i-a pus la dispoziţie chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru, ştiut fiind că pentru redactarea unei astfel de acţiuni nu se percepe taxă judiciară de timbru.
De altfel din modul de redactare a obligaţiei asumate de către recurent, rezultă fără putinţă de tăgadă, că este una alternativă, acţiune civilă sau plângere penală, aceasta din urmă fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
Mai este de subliniat şi faptul că, recurentul în calitatea sa de profesionist al dreptului avea menirea de a-l informa pe client şi cu privire la eventualele atribuţii legate de promovarea acţiunilor la care s-a obligat.
Soluţia instanţei de apel este în mod evident judicioasă, iar recursul declarat nefondat, urmând a fi respins ca atare, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul D.L. împotriva deciziei civile nr. 171/Ap din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Braşov, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5398/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5368/2004. Civil → |
|---|
