ICCJ. Decizia nr. 5361/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 3 ianuarie 2002, SC V.T. România SA, cu sediul în municipiul Arad, a chemat în judecată, prin acțiune precizată și modificată ulterior, Direcția Generală a Vămilor, Direcția Regională Interjudețeană Vamală Arad, Biroul Vamal Arad și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, cerând să fie obligate la următoarele despăgubiri, determinate de plata nedatorată a unei creanțe bănești și deprecierea acesteia prin inflație: a) 2.474.729.200 lei rezultând din indexarea (reevaluarea) acestei creanțe și, separat, 4.020.579.833 lei dobânzi legale aferente; b) 346.971.421 lei cheltuieli de judecată făcute în procesul privind creanța bănească depreciată; c) 2.100.220.837 lei reprezentând diferențe valorice actualizate pentru accizele aplicate produselor finite ale căror costuri de producție au încorporat creanța din litigiu; d) 8.400.883.351 lei cu titlu de profit nerealizat prin nefolosirea (absența) disponibilităților bănești înglobate în creanța depreciată; e) 55.563.785 lei reprezentând valoarea actualizată a majorărilor de întârziere plătite bugetului de stat pentru întârzieri în executarea obligațiilor bugetare pricinuite de lipsa disponibilităților bănești echivalente creanței depreciate; f) 3.674.552.609 lei rezultând din indexarea diferențelor de curs valutar achitate furnizorilor externi ca urmare a neplății la scadență a sumelor de bani datorate, pagubă cauzată de absența disponibilităților financiare reprezentând creanța depreciată; g) 5.252.286.499 lei deficit de piață ca urmare a pierderii de clienți, pagubă determinată de augumentarea prețurilor de desfacere cu sumele de bani plătite nedatorat (creanța bănească supusă indexării).
în motivarea acțiunii sale reclamanta a arătat referitor la creanța depreciată, în sumă de 9.997.339.092 lei, că reprezintă taxe vamale încasate în plus, restituite ulterior, în baza sentinței civile nr. 1580/2001 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă și irevocabilă conform deciziei nr. 167 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara. A mai susținut că pagubele invocate au fost determinate direct, previzibil și imprevizibil, de absența din patrimoniul său, în perioada martie-septembrie 2001, a disponibilităților financiare echivalente creanței depreciate.
Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 43 din 3 februarie 2003, a admis acțiunea în parte și a obligat pe pârâta Direcția Generală a Vămilor să-i plătească reclamantei următoarele sume de bani: 2.474.729.200 lei rezultând din indexarea (reevaluarea) judiciară a creanței din litigiu, 4.040.579.833 lei dobânzi legale, 346.971.421 lei cheltuieli de judecată și 2.100.220.837 lei cu titlu de diferențe valorice actualizate pentru accizele aplicate produselor finite ale căror costuri de producție au suportat creanța bănească indexată.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 66 din 24 aprilie 2003, a admis apelul reclamantei și, schimbând parțial sentința apelată, a admis în întregime acțiunea, față de pârâta Direcția Generală a Vămilor. Apelul acestei pârâte a fost respins, ca nefondat.
Instanța de apel a reținut, în motivarea soluției pronunțate, existența răspunderii civile delictuale a autorității vamale (pârâtă în proces) și ideea că datorită inflației și instabilității monetare, creanța bănească din litigiu este susceptibilă de indexare, inclusiv prin evaluare legală sub forma dobânzilor moratorii. Nu mai puțin, fapta ilicită a pârâtei a cauzat reclamantei, potrivit expertizelor judiciare efectuate în cauză, serioase dificultăți financiare determinate de absența disponibilităților bănești încorporate în creanța bănească supusă indexării. Ca urmare, în mod direct, previzibil și imprevizibil, reclamanta a suportat pagubele deduse judecății între care și foloasele (profitul) nerealizate, majorările de întârziere achitate pentru neexecutarea la termen a obligațiilor bugetare precum și diferențele de curs valutar plătite furnizorilor externi.
împotriva acestei decizii reclamanta și pârâta Direcția Regională Interjudețeană Vamală Arad au declarat, fiecare, recurs.
Reclamanta și-a retras recursul.
Pârâta a invocat nelegalitatea deciziei atacate, criticând mai întâi, omisiunea instanței în apel de a ordona contraexpertiza solicitată. Apoi, a susținut că nu există dovezi privind caracterul cert, direct și imediat al prejudiciului privind profitul nerealizat, plata unor majorări de întârziere și reactualizarea diferențelor de curs valutar. Nu mai puțin a apreciat că pe durata litigiului referitor la creanța judiciară indexată, nu are culpă și, ca atare, fără temei a fost antrenată răspunderea sa delictuală.
în sfârșit, a cerut înlăturarea, ca inadmisibil, a cumulului reactualizării creanței din litigiu cu plata dobânzilor legale. Cel mult, acestea puteau fi acordate de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței privind plata creanței bănești indexate.
Recursul pârâtei este fondat parțial.
Autoritatea lucrului judecat impusă de sentința civilă nr. 1580/2001 a Tribunalului Arad, necontestată de părți, relevă că din vina autorității vamale (pârâtă în proces), reclamanta a suportat plata fără cauză a sumei de 9.997.339.092 lei, situație determinată de un delict civil, fiind lipsită, ca atare, în perioada 29 martie-26 septembrie 2001, de importante resurse financiare. Ca urmare, potrivit expertizelor judiciare efectuate în cauză, reclamanta a suportat în mod direct, previzibil și imprevizibil, deprecierea creanței prin inflație și instabilitate monetară, plata unor majorări de întârziere pentru executarea cu întârziere a obligațiilor bugetare, reactualizarea diferențelor de curs valutar (în cazul furnizorilor externi) și nerealizarea profitului comercial. întrucât consecințele arătate, au determinat pagubele cuantificate, riguros și exact de experți judiciari (contabil și tehnic), și întrucât pe terenul răspunderii delictuale reparația prejudiciului trebuie să fie integrală, cu temei a fost admisă acțiunea și obligată pârâta să repare aceste prejudicii materiale.
Apărările din recurs ale pârâtei în sensul că instanța de apel nu a administrat o contraexpertiză și că, oricum, pe durata judecății litigiului privind creanța bănească depreciată, din lipsa culpei proprii, n-ar răspunde delictual, sunt neîntemeiate. Mai întâi, cererea pentru efectuarea unei contraexpertize n-a fost susținută oral, prin propunerea, motivată, a unor obiective de expertizare. Apoi, în temeiul art. 1084 C. civ. răspunderea civilă delictuală a pârâtei, fiind integrală, rezultă că dreptul la reparație cuprinde declarativ și nu constitutiv, întreaga perioadă cuprinsă între momentul când paguba a fost pricinuită și data reparării acesteia de către debitor.
Este adevărat că regula statornicită de art. 1088 C. civ., prevede că în cazul neexecutării unei obligații care are ca obiect o sumă de bani creditorul nu poate să ceară cu titlu de daune decât dobânda legală. Această regulă, aplicabilă în principiu obligațiilor contractuale, suferă numeroase excepții reglementate expres [art. 1088 alin. (1)] sau deduse din convenția părților. Răspunderea delictuală fiind însă integrală, logic și firesc, dacă prejudiciul nu are acoperire în dobânda legală, există posibilitatea obligării debitorului la plata și a altor daune cauzate prin însușirea, în orice mod, a sumei de bani care constituie obiectul reparației. Invers, dacă plata acestor daune acoperă dobânda legală aferentă, ar fi injust să fie acordată separat, încă odată, prin aplicarea art. 1088 alin. (1) C. civ. De aceea, în speță, cu temei instanțele, făcând aplicația principiului reparației integrale a prejudiciului, au apreciat că dobânda legală nu acoperă prejudiciul și, în consecință, au procedat la evaluarea judiciară a acestuia, acoperind în întregime atât pierderea suferită de reclamantă (damnum emergens) cât și beneficiul de care ea a fost lipsită (lucrum cessans). Instanțele au greșit însă, violând regula bis eadem dicere ridiculum est, prin a hotărî că sunt debite atât sumele reprezentând indexarea creanței depreciate cât și dobânzile legale. în realitate, paguba suferită de reclamantă își are acoperire în daunele-interese rezultate din reevaluarea creanței depreciate, fiind de neconceput ca aceste daune să cuprindă și dobânda legală. Cel mult, dacă creanța depreciată era purtătoare de dobânzi, pentru acoperirea pagubei, putea fi indexată doar dobânda, fără a mai fi cu putință, ca separat și prin cumul, să fie reevaluată și creanța. în consecință, dispoziția primei instanțe, confirmată în apel, privind plata sumei de 4.020.579.833 lei dobânzi aferente, se verifică a fi nelegală, considerent pentru care, prin admiterea recursului pârâtei, va fi înlăturată.
Așa fiind, pe temeiul celor arătate și al admiterii recursului pârâtei au fost reformate hotărârile pronunțate în cauză în sensul că a fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 4.020.579.833 lei cu titlu de dobânzi legale. Celelalte dispoziții ale deciziei recurate au fost menținute. Totodată s-a luat act de retragerea recursului declarat de către reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5378/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5338/2004. Civil → |
|---|
