ICCJ. Decizia nr. 5369/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 23 februarie 2000, reclamanții D.L., S.E. și D.A. au chemat în judecată pe pârâții D.C., S.F., S.M., T.V., M.M.G., M.N.S. și SC R. SA solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare și a proceselor-verbale de predare-primire nr. 160 din 9 martie 1998, nr. 161 din 12 martie 1998 și nr. 163 din 30 martie 1998 și nr. 164 din 30 martie 1998 prin care pârâta SC R. SA a înstrăinat celorlalți pârâți apartamentele din imobilul situat în Pitești.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului și contractele de vânzare-cumpărare s-au încheiat prin fraudarea drepturilor lor.
Pârâții au formulat cereri reconvenționale prin care au solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse apartamentelor, stabilirea unui drept de retenție până la plata sumelor datorate și au chemat în garanție pârâta SC R. SA pentru a fi obligată la restituirea prețului actualizat, la asigurarea unei alte locuințe din fondul de stat și prelungirea contractelor de închiriere avute anterior cumpărării apartamentelor.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 4911 din 8 iunie 2001, a respins acțiunea introdusă de reclamanți, precum și cererile reconvenționale și de chemare în garanție, reținând, în esență, că nu s-a dovedit reaua-credință a pârâților în încheierea contractelor de cumpărare a apartamentelor, întrucât ele au fost dobândite la o dată anterioară pronunțării deciziei civile nr. 3128/R din 14 octombrie 1999 a Curții de Apel Pitești, prin care pârâții au fost obligați să respecte dreptul de proprietate și posesie al reclamanților asupra apartamentelor în litigiu.
Prin decizia nr. 94 din 28 ianuarie 2002, Tribunalul Argeș a admis apelul reclamanților, a schimbat sentința, în sensul admiterii acțiunii, a constatat nulitatea absolută a actelor atacate (contractele de vânzare-cumpărare și procesele verbale de predare-primire), a admis acțiunile reconvenționale și cererile de chemare în garanție formulate de pârâți, obligând pe reclamanți la plata către pârâții S.F. și M. și D.C. a sumelor de 15.198.402 lei și respectiv 36.683.577 lei ce reprezintă valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentelor, iar pe pârâta SC R. SA la plata despăgubirilor menționate în dispozitivul hotărârii, conform expertizei efectuate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că imobilul în care sunt situate apartamentele aflate în litigiu a trecut la stat fără titlu și drept urmare nu sunt incidente prevederile Legii nr. 112/1995, așadar contractele de cumpărare încheiate în temeiul acestui act normativ sunt lovite de nulitate absolută.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 1352/R din 27 iunie 2002, a admis recursurile declarate de pârâți, a modificat decizia tribunalului, în sensul că a respins ca nefondat apelul reclamanților, menținând soluția primei instanțe.
în considerentele deciziei, instanța de recurs a învederat faptul că pârâții, dobânditori ai apartamentelor, au fost de bună credință și nici o dovadă nu combate această prezumție, fiind respectate prevederile Legii nr. 112/1995.
împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, invocând motive de netemeinicie și nelegalitate, anume încălcarea dispozițiilor art. 1 și art. 9 din Legea nr. 112/1995 și respectiv art. 1 alin. (4) și art. 12 din H.G. nr. 20/1996.
în prezenta cauză, se arată în motivarea recursului în anulare, prin decizia civilă nr. 3128 din 4 octombrie 1999 a Curții de Apel Pitești, s-a admis recursul reclamanților, s-a casat decizia dată în apel și s-a admis acțiunea reclamanților, instanța obligând pârâții să respecte dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului în litigiu, respectiv apartamentele ocupate de aceștia.
în acest proces, finalizat prin decizia nr. 3128/1999, pârâții au avut calitate de intervenienți, cunoșteau litigiul purtat de reclamanți pentru recunoașterea dreptului de proprietate și nu se poate susține că erau cumpărători de bună-credință câtă vreme se afla în litigiu titlul statului de la care ei au cumpărat, ignorând cu rea-credință calitatea de proprietar a reclamanților.
Se solicită casarea hotărârii judecătorești criticate și în fond respingerea recursului pârâților, cu menținerea deciziei pronunțate în apel.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 chiriașii titulari de contracte ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente.
Locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia statului și, precizează art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 20/1996, nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995.
în cazul în care pe rolul instanțelor judecătorești se află cereri de restituire a unor asemenea imobile, procedurile administrative reglementate de Legea nr. 112/1995 de vânzare către chiriași se suspendă de drept, arată art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 20/1996, iar art. 12 din același act normativ înscrie prevederea potrivit căreia sunt lovite de nulitate actele juridice care au ca obiect imobilele menționate la art. 1 alin. (4) din prezentele norme metodologice, aprobate prin H.G. nr. 20/1996.
în temeiul acestor dispoziții legale, vânzarea apartamentelor către pârâți nu satisface cerințele legii și decizia instanței de recurs care a validat contractele de vânzare-cumpărare este în dezacord cu prevederile legale enunțate.
în fapt, la 17 februarie 1995, reclamanții au introdus acțiune împotriva Consiliului Municipal Pitești și a SC R. SA, cerând ca instanța să îi oblige să le respecte dreptul de proprietate asupra imobilului în care se aflau apartamentele ocupate de pârâții persoane fizice, dovedind greșita naționalizare a imobilului, cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, proprietara imobilului, autoarea reclamanților, fiind pensionară.
în acest litigiu, cu nr. de dosar 2288/1995 pe rolul Judecătoriei Pitești, au intervenit în interes propriu la 27 martie 1996 pârâții, cerând "reglementarea juridică a apartamentelor lor".
Pe timpul derulării procesului, anume în luna martie 1998, cu toate că procedura administrativă a vânzării trebuia suspendată potrivit art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 20/1996, pârâții au cumpărat apartamentele, litigiul fiind finalizat la 14 octombrie 1999.
în aceste condiții, pretinsa bună credință a pârâților, în sensul că ei aveau convingerea, fără nici un echivoc, că imobilul aparținea statului și că acesta l-ar fi preluat cu respectarea tuturor prevederilor legale, nu poate fi acceptată și a fost greșit reținută în considerentele deciziei atacate prin prezentul recurs în anulare.
Pârâții, cunoscând situația juridică a apartamentelor, au acceptat cumpărarea preluând asupra lor riscul evicțiunii, de care era conștient și vânzătorul SC R. SA, pârât în proces, când a inserat în contract mențiunea "vânzătorul nu își asumă răspunderea către cumpărător conform art. 1338 C. civ.", pe care cumpărătorii pârâți au semnat-o.
Așadar recursul în anulare a fost admis, a fost casată decizia nr. 1352/R din 27 iunie 2002 a Curții de Apel Pitești, au fost respinse recursurile declarate și a fost menținută decizia civilă nr. 94 din 28 ianuarie 2001 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5426/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5394/2004. Civil → |
|---|
