ICCJ. Decizia nr. 5386/2004. Civil. Nulitate certificat. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5386
Dosar nr. 2217/2004
Şedinţa publică din 30 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2359 din 7 iunie 2002, Judecătoria Caransebeş a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.N., I.Ş., I.G., G.M., I.I., B.P., M.E., S.O., F.M., R.G. şi Românu Constantin, în contradictoriu cu pârâtul R.C.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că acţiunea are ca obiect constatarea nulităţii certificatului de moştenitor nr. 182 din 5 aprilie 1999 şi rectificarea înscrisurilor făcute în Cartea funciară în baza acestui certificat, reclamanţii invocând faptul că actul în care sunt înscrişi ca moştenitori, pârâtul, C.N. şi C.E. a fost emis în timp ce pe rolul Judecătoriei Caransebeş se afla litigiul pentru dezbaterea succesiunii aceleiaşi defuncte, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3194/1998. Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea căilor de atac exercitate de pârât.
Reţine instanţa, că în dosarul succesoral nr. 191-192/1999 s-a dezbătut succesiunea defunctei C.E., decedată la data de 3 martie 1971, cu privire la suprafeţele de teren înscrise în titlul de proprietate nr. 22.634 din 12 iulie 1996, iar în dosarul nr. 1518/C/1998 al Judecătoriei Caransebeş a fost dezbătută succesiunea defunctei pentru alte imobile.
De aceea, nu sunt motive pentru constatarea nulităţii actului, iar în ipoteza stabilirii împrejurării că s-au încălcat drepturile succesorale ale vreunei părţi, aceasta are posibilitatea ca pe calea unei acţiuni în realizare să redobândească drepturile încălcate.
Tribunalul Caraş-Severin, prin Decizia civilă nr. 501 din 19 noiembrie 2002, a respins apelul declarat de reclamanţi, reţinând că din actele depuse la dosar rezultă că defuncta C.E., decedată la 3 martie 1971, a fost mama pârâtului, iar C.N. şi C.E. junior (decedată în anul 1997) sunt fraţii pârâtului.
Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia civilă nr. 668 din 28 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Instanţa de recurs a reţinut că susţinerea privitoare la lipsa calităţii de succesibil a pârâtului, invocată de reclamanţi, este infirmată de extrasele din registrul de naştere, din care rezultă că acesta s-a născut la data de 9 septembrie 1925 din părinţii R.C. şi C.E. Pârâtul a fost adoptat de R.C. la data de 23 februarie 1945, dar succesiunea actelor în materie de adopţie şi înfiere după anul 1941 şi până la intrarea în vigoare a Codului familiei atestă faptul că până la data adoptării Codului familiei se făcea distincţie între adopţie şi înfiere, stipulându-se că numai înfierea este adopţie cu efecte depline.
Întrucât după intrarea în vigoare a Codului familiei toate adopţiile făcute anterior au devenit înfieri cu efecte restrânse, adopţia consemnată pe marginea actului de naştere al pârâtului este o înfiere cu efecte restrânse care nu a fost de natură să înlăture vocaţia succesorală a acestuia faţă de mama sa. Pârâtul are vocaţia şi dreptul de a solicita dezbaterea succesiunii, în condiţiile dreptului comun, iar obiectul dosarului succesoral îl formează bunuri care nu au făcut obiectul hotărârii judecătoreşti invocate. De aceea, nu se poate reţine existenţa lucrului judecat, iar eventualele drepturi invocate de recurenţi pot fi valorificate pe calea unei acţiuni în realizare.
Împotriva acestor hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, susţinând că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii şi sunt vădit netemeinice, pentru următoarele motive:
Pârâtul s-a adresat Biroului Notarului Public S.G. cu o cerere, pentru dezbaterea succesiunii defunctei C.E., fără să arate că la acel moment pe rolul instanţelor judecătoreşti se afla un proces de partaj şi că prin sentinţa civilă nr. 3194 din 12 noiembrie 1998 a Judecătoriei Caransebeş i se negase calitatea de moştenitor al mamei sale naturale, C.E. A indicat ca moştenitori doar pe C.E. junior şi C.N. senior, ambii decedaţi. La 5 aprilie 1999 notarul a dat încheierea finală şi a eliberat certificatul de moştenitor nr. 182, în care înscrie ca bunuri suprafeţele de teren menţionate în titlul de proprietate nr. 22.634 din 12 iulie 1996, iar ca moştenitori pe pârât şi pe cei doi defuncţi. Notarul public a avut cunoştinţă de existenţa moştenitorilor B.P., F.M., C.N. şi G.M. (reclamanţi în prezenta cauză), deoarece în dosarul notarial există citaţii pentru aceşti succesori, purtând data de 15 martie 1999, dar nu există nici o dovadă că aceştia au fost citaţi şi pentru termenele din 24 martie şi 5 aprilie 1999.
Instanţele au nesocotit efectul pozitiv al sentinţei civile nr. 3194 din 12 noiembrie 1998 a Judecătoriei Caransebeş, deşi există prezumţia că o hotărâre irevocabilă exprimă adevărul cu privire la o situaţie juridică examinată, adevăr care se impune în toate litigiile viitoare.
Prin această hotărâre s-a stabilit că numai reclamanţii au dreptul de a moşteni pe defuncta C.E., iar nu şi pârâtul, care, prin adopţia cu efecte depline a devenit străin de moştenire. Indiferent de valoarea juridică a acestei afirmaţii din hotărâre, cât timp pârâtul a exercitat căile de atac, care au fost respinse, nu se mai putea prevala de calitatea de moştenitor al defunctei C.E. nici în faţa notarului şi nici în faţa instanţelor judecătoreşti.
De aceea, instanţele, reţinând valabilitatea certificatului de moştenitor, au contrazis situaţia de fapt şi de drept stabilită cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea judecătorească menţionată.
Constatând că nu există cauze de nulitate a certificatului de moştenitor, instanţele au încălcat dispoziţiile art. 966 şi art. 968 C. civ. şi art. 88 din Legea nr. 36/1995, deoarece pârâtul s-a adresat notarului fără să indice numele reclamanţilor din acţiunea de partaj, persoane care puteau să-i conteste calitatea de succesor.
De asemenea, pârâtul nu a comunicat notarului că pe rolul instanţei de recurs se afla dosarul de partaj, situaţie care ar fi determinat, conform art. 78 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 36/1995, suspendarea procedurii succesorale notariale. Pârâtul a fraudat legea, pentru că prin folosirea dispoziţiilor art. 68-88 din Legea nr. 36/1995 a eludat dispoziţiile legale imperative din materia moştenirii legale, respectiv lipsa vocaţiei succesorale stabilită prin sentinţa civilă nr. 3194/1998. De asemenea s-au încălcat dispoziţiile art. 76-79 din Legea nr. 36/1995, deoarece notarul public nu a identificat pe bază de acte persoanele care au calitatea de moştenitori, nu a citat pe toţi moştenitorii şi nu a făcut vreo menţiune în încheiere privitoare la îndeplinirea procedurii de citare.
Recursul în anulare va fi admis, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada că pârâtul R.C.P., fiul defunctei C.E., a fost adoptat de către C.R. la data de 23 februarie 1945, însă pentru ca această adopţie să producă efectele filiaţiei fireşti, prevăzute de art. 79 C. fam., prin art. VI din Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956, s-a stabilit posibilitatea transformării în înfiere cu toate efectele filiaţiei fireşti.
De asemenea, Decretul nr. 283/1958 prevedea că adopţiile încuviinţate înainte de 1 februarie 1954 vor putea fi transformate în înfieri cu toate efectele filiaţiei fireşti, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 79 C. fam.
Prin urmare, adoptatul dinainte de intrare în vigoare a Codului familiei, care nu a formulat cerere pentru transformarea adopţiei în înfiere cu efectele filiaţiei fireşti, rămâne cu drepturile prevăzute de art. 75-78 C. fam. privind adopţiile cu efecte restrânse şi păstrează toate drepturile şi obligaţiile izvorâte din filiaţia faţă de părinţii săi fireşti.
Într-adevăr, prin sentinţa civilă nr. 3194 din 12 noiembrie 1998 a Judecătoriei Caransebeş s-a soluţionat cererea de partaj succesoral, formulată de reclamanţii C.N., I.Ş., I.G., I.I., G.M. şi B.P., însă acel proces nu a fost soluţionat în contradictoriu cu C.R.P.
În dispozitivul hotărârii (singurul care are putere de lucru judecat) C.R.P. nu este înscris printre pârâţi, iar Tribunalul Caraş-Severin, soluţionând, prin Decizia civilă nr. 245 din 22 februarie 1999, apelul formulat de acesta, l-a respins pentru lipsa calităţii procesuale (şi nu ca nefondat cum se susţine în recursul în anulare). Tribunalul a reţinut că la instanţa de fond apelantul nu a fost parte în proces, pentru că cererea de intervenţie s-a formulat după pronunţarea sentinţei apelate şi, fiind tardiv formulată, prima instanţă nu a soluţionat-o.
Recursul declarat împotriva acestei hotărâri fiind anulat ca netimbrat, nici instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra calităţii procesuale a intervenientului şi a temeiniciei susţinerilor acestuia privind calitatea sa de succesibil.
Prin urmare, deoarece hotărârea instanţei de fond nu a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâtul R.C.P., iar instanţa de apel a reţinut că acesta nu a fost parte în proces la instanţa de fond, sentinţa civilă nr. 3194 din 12 noiembrie 1998 nu-i este opozabilă.
Sunt însă întemeiate criticile privitoare la faptul că hotărârile atacate au fost date cu aplicarea greşită a legii şi că scopul urmărit de pârât contravine dispoziţiilor legale imperative înscrise în Legea nr. 36/1995.
Deşi pârâtul-intimat, la data de 5 martie 1999, când a formulat cererea pentru deschiderea procedurii succesorale notariale, avea cunoştinţă că pe rolul instanţelor judecătoreşti există litigiu privitor la dezbaterea succesiunilor defunctelor C.E. senior şi C.E. junior, nu a informat notarul public, iar în cursul derulării procedurii notariale nu a prezentat dovezi că există proces pe rol.
De asemenea, nu a indicat persoanele care au vocaţie la moştenire, pentru a fi citate în faţa notarului public, persoane ale căror nume şi adrese le cunoştea din dosarul nr. 1578/1998, deşi conform art. 69 din Legea nr. 36/1995 avea această obligaţie.
Chiar dacă în cererea de intervenţie, formulată la data de 30 noiembrie 1998, după ce la data de 12 noiembrie 1998 se pronunţase sentinţa civilă nr. 3194, pârâtul arată că ceilalţi moştenitori, cu bună ştiinţă l-au omis de la dezbaterea succesiunii şi că de existenţa procesului a aflat întâmplător, neindicarea sa printre succesibili în acel proces nu înlătura obligaţia ce o avea de a informa notarul public asupra aspectelor menţionate.
Procedând în acest mod, a fost nesocotit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, care dispune „După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar dacă există testament, citează şi pe legatari şi executorul testamentar instituit".
În certificatul de moştenitor nr. 182 din 5 aprilie 1999, alături de pârât, sunt înscrise două persoane care erau decedate la data formulării cererii de către pârât, iar din actele aflate în dosarul nr. 191/1999 al Biroului Notarului Public S.G., rezultă că pentru termenul din data de 5 aprilie 1999 reclamanţii, care au calitate de moştenitori legali, nu au fost citaţi. La dosar sunt adrese din care rezultă că s-au emis citaţii pentru termenul din data de 24 martie 1999 pe numele a 4 reclamanţi (B.P., F.M., C.N. şi G.M.) dar pentru termenul din 5 aprilie 1999, când s-a dat încheierea finală, aceştia nu au mai fost citaţi.
Or, prin necitarea moştenitorilor legali la notarul public, acestora le-au fost lezate interesele legitime, fiindu-le încălcat dreptul la apărare.
Procedura succesorală notarială desfăşurându-se cu nerespectarea formelor legale privind citarea moştenitorilor, este sancţionată cu nulitatea certificatului de moştenitor, iar soluţia menţinerii actului, pronunţată în cauză, este esenţial nelegală.
Pentru aceste considerente, se va admite recursul în anulare, vor fi casate hotărârile atacate, se va admite acţiunea formulată de reclamanţi şi se va constata nulitatea certificatului de moştenitor nr. 182 din 5 aprilie 1999.
De asemenea, se va dispune rectificarea înscrierilor făcute în cartea funciară pe baza acestui act, ale cărui efecte încetează odată cu anularea lui, deoarece prin încetarea efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu mai sunt întrunite condiţiile existenţei dreptului înscris.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează sentinţa civilă nr. 2359 din 7 iunie 2002 a Judecătoriei Caransebeş, Decizia civilă nr. 501 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Caraş-Severin şi Decizia civilă nr. 668 din 23 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara şi, în consecinţă, admite acţiunea formulată de reclamanţii C.N., I.G., I.Ş., I.I., G.M., B.P., M.E., S.O., F.M., R.G. şi R.C. în contradictoriu cu pârâtul R.C.P.
Constată nulitatea certificatului de moştenitor nr. 182 din 5 aprilie 1999 eliberat de Notarul public S.G. în dosarul nr. 191/1999 şi dispune rectificarea înscrierilor făcute în C.F. în baza acestui certificat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5399/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5152/2004. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
