ICCJ. Decizia nr. 5697/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la 17 iunie 2002, reclamanți P.C., P.M., P.L.R., P.R. și P.O.H. au chemat în judecată Primăria Cluj-Napoca și Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj Napoca pentru a dispune anularea dispoziției nr. 2669 din 13 iunie 2002 emisă de primarul Clujului Napoca și în consecință să li se restituie în natură imobilul situat în Cluj Napoca înscris în C.F. Cluj la nr. 6802 top 5965 compus din 5 apartamente și teren de 930 mp. Reclamații au mai solicitat întabularea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele lor în loc de Statul Român.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 91/1945 și a Decretului nr. 228/1948 pe baza deciziei Ministerului Finanțelor nr. 58578/1948.
Reclamanții au susținut că în mod nelegal Primăria le-a respins cererea de restituire în natură pe motiv că imobilul a intrat în patrimoniul Statului Român înainte de 6 martie 1845. în realitate prin Decretul nr. 228/1948 s-a stabilit regimul juridic al bunurilor C.A.S.B.I. iar preluarea efectivă a fost făcută prin decizia Ministerului Finanțelor nr. 58578/1948. în prezent imobilul este în continuare în administrarea Consiliului local Cluj Napoca și închiriat.
Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 80 din 27 ianuarie 2003 a respins excepția autorității de lucru judecat și a admis plângerea reclamanților. S-a anulat dispoziția nr. 2669/2002 emisă de primarul municipiului Cluj Napoca și s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilului revendicat. S-a dispus totodată întabularea dreptului de proprietate al petenților asupra imobilului. A fost respinsă cererea de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că imobilul în litigiu a aparținut numiților reclamanți P.C. și soției sale T.M., pe aceștia doi moștenindu-i reclamanți.
Trecerea în proprietatea statului s-a făcut prin decizia nr. 58578 din 24 mai 1949 a Ministerului Finanțelor în baza avizului cu același număr dat de Comisia de Lichidare a Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.), dispunându-se și întabularea drepturilor de proprietate în favoarea Comunei Urbane Cluj.
S-a reținut că deși petenții s-au mai judecat în anul 1998 cu privire la același imobil pe care îl revendică și astăzi, soluția pronunțată atunci nu poate fi reținută ca având, pentru cauza de față, autoritate de lucru judecat deoarece nu este întrunită tripla identitate de obiect, cauză, părți pentru a opera această excepție.
Astfel, prin sentința civilă nr. 10899/1997 a Judecătoriei Cluj Napoca modificată prin decizia nr. 965/1998 a Curții de Apel Cluj s-a respins contestația petenților împotriva hotărârii nr. 131 din 9 octombrie 1996 a Comisiei județene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 cu privire la imobilul în litigiu.
în acel proces scopul urmărit era obținerea de despăgubiri bănești, iar în prezenta acțiune se urmărește restituirea în natură a imobilului.
Temeiul juridic al acțiunilor este diferit, în prima acțiune, Legea nr. 112/1995 iar în acțiunea de față, Legea nr. 10/2001.
Cât privește fondul cauzei, s-a reținut că prin Legea nr. 91 din 9 februarie 1945 s-a înființat C.A.S.B.I. care, avea ca obiect printre altele, administrarea bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor prevăzute la art. 8 din Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944 (printre aceștia și antecesorii reclamanților).
Această comisie avea un drept de administrare și nu de proprietate asupra bunurilor persoanelor vizate de Convenția amintită.
în 4 septembrie 1948 prin Decretul nr. 228 s-a desființat C.A.S.B.I. și s-a înființat Comisia de Lichidare a C.A.S.B.I. care a preluat și atribuțiile acestei comisii ce funcționa pe lângă Ministerul Finanțelor.
Temeiul trecerii în proprietatea statului a imobilului l-a constituit decizia nr. 58578 din 24 mai 1949 a Ministerului Finanțelor, în care s-a indicat ca temei Legea nr. 228/1948 care în art. 11 prevedea că bunurile aparținând cetățenilor români absentați (cum au fost calificați și autorii reclamanților) se lichidează. Unul din modurile de lichidare prevăzut a fost și acela de trecere în patrimoniul statului după cum se stabilea prin decizie de Ministerul Finanțelor cu avizul Comisiei de Lichidare a C.A.S.B.I. Deținerea bunului de către Comisie în administrare rezultă din fișa de individualizare a bunurilor întocmită la 23 septembrie 1946 și din decizia ulterioară a Ministerului Finanțelor de trecere în proprietatea statului.
S-a considerat că Decretul nr. 228/1948 a introdus legi și proceduri speciale care derogă de la regulile în materie din Codul civil și ca atare bunurile nu puteau fi considerate fără stăpân conform art. 447 C. civ., nefiind revendicate de proprietari conform art. X din Decretul nr. 228/1948.
Ca urmare constatând că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 7și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a fost admisă acțiunea. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată pentru că nu au fost dovedite.
Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 114 din 27 iunie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Primăria municipiului Cluj Napoca și Consiliul local al aceluiași municipiu.
Pentru a pronunța această hotărâre curtea de apel a constatat că sunt neîntemeiate cele două critici invocate, greșita nereținere a autorității de lucru judecat și, pe fond, greșita interpretare a Legii nr. 10/2001 care nu operează în cazul imobilului deoarece preluarea excede perioada la care se referă legea. S-a arătat că Legea nr. 10/2001 a deschis reclamanților, în conformitate cu dispozițiile tranzitorii prevăzute de art. 48, calea de a solicita măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat de la antecesorii lor.
Pe fond s-a constatat că speței i se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001, imobilul fiind preluat înăuntrul perioadei la care aceasta se referă.
Instanța a arătat că deși Legea nr. 10/2001, reglementează regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, perioadă care reprezintă durata regimului comunist în România, ea nu limitează sfera bunurilor preluate abuziv numai la perioada cuprinsă între datele enunțate expres.
în acest sens, stau dovadă dispozițile art. 1 și art. 2 lit. f), care sunt norme de determinare a sferei sale de aplicare a legii. în termenii art. 2 din lege preluarea abuzivă putând însemna și preluarea cu titlu. Demonstrându-se că imobilul a fost preluat abuziv și că nu este înstrăinat nici afectat unei utilități publice și nici transformat într-unul nou, soluția restituirii în natură este legală.
Pârâții au atacat cu recurs decizia curții de apel, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar în fapt reiterând criticile din apel cu privire la împrejurarea că Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cauză, bunul fiind preluat înainte de 6 martie 1945 precum și greșita soluționare a execepției de autoritate de lucru judecat. Cu privire la această din urmă critică s-a susținut că instanța a făcut confuzie între cauză și temeiul de drept, Legea nr. 112/1995 în primul proces și, respectiv, Legea nr. 10/2001 în cauza de față. Cauza cererii de chemare în judecată se referă la fundamentarea raportului juridic dedus judecății și în ambele procese s-a pus în discuție titlu de proprietate asupra imobilului.
Recursurile sunt nefondate.
Instanțele au făcut o corectă interpretare și aplicare a legilor incidente în cauză.
Cererea de revendicare întemeiată de reclamanți pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 este justificată atât cât privește fondul cât și sub aspectul regulilor de procedură. Admițând acțiunea instanțele au dat și o corectă rezolvare excepției de autoritate de lucru judecat ridicată de pârâți.
într-adevăr pentru a putea fi reținută această excepție trebuia realizată, conform art. 1201 C. civ., tripla identitate de părți, obiect și cauză. Sub acest aspect instanța de fond a făcut o corectă analiză, constatând că cele două cauze, cea soluționată în 1998 și cea dedusă judecății nu sunt identice sub cele trei aspecte cerute de lege.
Legea nr. 10/2001 în cap. VI (dispoziții tranzitorii și finale) prevede în mod expres prin art. 48 că persoanele îndreptățite și cele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a legii li s-au respins prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile acțiuni având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv, pot solicita, indiferent de natură soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau echivalent în condițiile prezentei legi.
Acestor persoane nu li se limitează această cale decât în condițiile impuse de lege.
în alți termeni, legea specială a dorit să suspende, ca măsură tranzitorie, pe perioada aplicării procedurilor nou create, puterea de lucru judecat în raport de posibile și eventuale hotărâri anterioare chiar dacă s-ar întruni tripla identitate care să justifice invocarea excepției amintite.
Și fondul problemei a fost corect rezolvat fiind în afară de orice îndoială că imobilul a fost preluat în mod abuziv în perioada la care se referă legea specială. Sub acest aspect probele administrate au făcut dovada că imobilul a fost preluat efectiv nu prin efectul legii, prin simpla apariție a acesteia ci, cum de regulă se procedează în asemenea situații, după o analiză și apreciere cu privire la imobilele care se preluau în temeiul legii indicate.
în acest scop s-au format mai multe comisii care și-au exprimat un punct de vedere menit să fundamenteze decizia de preluare.
Nici legiuitorul nu a avut o altă intenție pentru că în caz contrar legea ar fi fost însoțită de anexe cuprinzând și individualizarea imobilelor preluate.
Recursul fiind nefondat a fost respins pentru considerentele arătate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 56865/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6045/2004. Civil → |
|---|
