ICCJ. Decizia nr. 5728/2004. Civil. Actiune pauliana. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5728
Dosar nr. 11276/2004
Şedinţa publică de la 29 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 262/2004, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamantul I.G. şi pe cale de consecinţă a menţinut hotărârea de respingere a cererii de rectificare carte funciară formulată de reclamant în contradictoriu cu Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Arad.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă că, potrivit prevederilor art. 19 din Legea 115/1938, o cerere de rectificare a situaţiei de carte funciară se soluţionează în contradictoriu cu titularul dreptului înscris şi nu cu organul competent a efectua operaţiunea de rectificare.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., petentul I.G., recurs prin care au fost amplu invocate împrejurări de fapt, extrase din hotărâri judecătoreşti şi texte legale, fără a se indica în concret, existenţa ori îndeplinirea vreunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Din împrejurările relatate de reclamant prin cererea declarativă a recursului se poate concluziona următoarele critici: instanţa de apel a apreciat în mod greşit obiectul acţiunii ca fiind o rectificare de carte funciară când în realitate, este o acţiune pauliană.
Pe de altă parte, în mod greşit nu a examinat dispoziţia prin care, Biroul de Carte funciară a dispus radierea menţiunii de sub B 9, adică a notării acţiunii pauliene; tot greşit nu s-a dispus prezentarea dosarului de carte funciară şi, aducerea adeverinţei privind valoarea de impozitări a apartamentului din care, reclamantul a avut o cotă de ¼ părţi. Dat fiind faptul că, în schimbul cedării acestei cote părţi nu a primit sulta cuvenită, radierea dreptului său de coproprietate nu putea fi operată astfel încât, toate aceste aspecte nefiind examinate şi soluţionate în sensul admiterii cererii, hotărârea Curţii de Apel este evident nelegală şi netemeinică.
Examinând recursul reclamantului atât prin prisma împrejurărilor de fapt invocate cât şi din oficiu, conform art. 306 C. proc. civ., instanţa de control constată că hotărârea instanţei de apel este legală, iar recursul este nefondat.
Astfel, în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au stabilit că obiectul acţiunii, conform precizărilor scrise ale reclamantului, constă în radierea înscrierii de sub B 7 a C.F. 28139 Arad, respectiv, a înscrierii făcute în favoarea numitei I.F.; revenirea la B 5; radierea menţiunilor dispuse sub B 10 şi revenirea la înscrierea de sub B 9, respectiv, a notării acţiunii pauliene introdusă la cererea reclamantului.
În raport de aceste cereri, tot în mod corect s-a stabilit că, soluţionarea acestora nu este posibilă în contradictoriu cu Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Arad, aşa după cum a precizat reclamantul.
Aceasta deoarece, potrivit art. 19 din Legea 115/38, nici o rectificare a situaţiei de carte funciară, nu este posibil a fi soluţionată ori dispusă, decât în contradictoriu cu titularul dreptului contestat.
Chiar şi prevederile Legii nr. 7/1996 fie că se referă la radiere (art. 22) fie la rectificare (art. 36), nu permit a fi efectuate nici una din aceste operaţiuni decât în contradictoriu cu acelaşi titular al dreptului.
Cum recurentul a precizat clar faptul că înţelege să se judece numai în contradictoriu cu Judecătoria Arad, rezultă că, instanţele au soluţionat corect litigiul, făcând aplicarea dispoziţiilor legale menţionate care condiţionează încuviinţarea şi discutarea oricărei modificări a situaţiei de carte funciară, în contradictoriu cu autorul dreptului a cărui modificare se solicită.
Nefiind aşadar îndeplinit nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., calea de atac exercitată de reclamant, va fi respinsă conform art. 312 coroborat cu art. 296 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de petentul I.G.F. împotriva deciziei nr. 262 din 2 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6083/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5690/2004. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
---|