ICCJ. Decizia nr. 5733/2004. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5733

Dosar nr. 4722/200.

Şedinţa publică din 20 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2711 din 3 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, în urma admiterii apelului declarat de D.G.F.P. Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 1086 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu care a fost anulată, a fost admisă acţiunea civilă introdusă de reclamantul P.C.G. din Giurgiu, împotriva Consiliului Local al Municipiului Giurgiu şi a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi s-a constatat că reclamantul este proprietarul imobilului compus din construcţie şi teren în suprafaţa de 278 mp situat în Municipiul Giurgiu.

Împotriva hotărârii menţionate a declarat recurs la 8 august 2003, D.G.F.P. Giurgiu, în nume propriu şi ca mandatar al Ministerului Finanţelor Publice.

Potrivit dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ. recursul trebuie motivat prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de curs, care începe să curgă de la comunicarea hotărârii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 306 C. proc. civ. recursul nemotivat în termenul legal este nul, în afară de cazul în care se ivesc motive de ordine publică ce ar putea fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs.

Cum în cauză recursul nu a fost motivat în condiţiile legale mai sus arătate, neexistând nici motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu cu privire la hotărârea atacată, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de pârâţii D.G.F.P. Giurgiu şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 2711 din 3 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5733/2004. Civil