ICCJ. Decizia nr. 5753/2004. Civil. Pretenţii. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5753
Dosar nr. 1764/2004
Şedinţa publică din 21 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin recursul în anulare declarat la data de 1 martie 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat Decizia civilă nr. 369 din 28 februarie 2003 a Tribunalului Iaşi, apreciind-o ca fiind vădit netemeinică şi pronunţată cu încălcarea esenţială a legii.
S-a arătat că prin acţiunea ulterior precizată, L.G. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Ministerul de Interne şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi, obligarea pârâţilor la plata sumei de 161.331.867 lei, reprezentând costul degradărilor cauzate autoturismului marca Ford Sierra, reţinut abuziv la 9 iulie 1996 şi lipsa de folosinţă aferentă anilor 1996 - 2001.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi i-a confiscat autoturismul, iar, ulterior, prin sentinţa civilă nr. 87/1998 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă irevocabilă, s-a anulat procesul - verbal de contravenţie şi s-a dispus restituirea bunului.
De asemenea, s-a precizat că autoturismul nu a fost ridicat deoarece se afla într-o stare avansată de degradare, datorată condiţiilor improprii de păstrare şi nefolosirii pe o perioadă lungă de timp.
Prin sentinţa civilă nr. 13427 din 24 iunie 2002, Judecătoria Iaşi a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâţilor să plătească reclamantului suma de 10.572.356 lei, cu titlu de daune.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 87/1998, Curtea de Apel Iaşi a dispus anularea procesului - verbal din 9 iulie 1996 prin care s-a procedat la confiscarea autoturismului, dar. la acea dată, acesta era deteriorat, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 1633 alin. (2) C. civ.
În privinţa lipsei de folosinţă, s-a apreciat că nu poate fi reţinută culpa pârâţilor deoarece confiscarea nu s-a produs prin aplicarea defectuoasă a legii.
Tribunalul Iaşi, prin Decizia civilă nr. 369 din 28 februarie 2003, a admis recursul declarat de reclamant, a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului suma de 161.131.897 lei, cu titlu de daune. Totodată, s-a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul de Interne.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că pârâtele sunt vinovate nu numai pentru distrugerile cauzate autoturismului prin staţionare şi nefolosire, dar şi de lipsa de folosinţă a acestuia, deoarece, deşi prin hotărâre judecătorească s-a dispus restituirea, bunul nu a intrat în posesia proprietarului.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că prin sentinţa civilă nr. 87 din 16 iulie 1998, Curtea de Apel Iaşi a constatat că măsura confiscării este nelegală deoarece art. 234 din Regulamentul Vamal, în temeiul căruia confiscarea s-a realizat, a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională.
Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţia revizuită, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale.
Prin urmare, s-a apreciat greşită susţinerea instanţei de recurs în sensul că măsura confiscării ar fi fost ilegală deoarece dispoziţiile în discuţie au devenit neconstituţionale de la data încheierii procesului verbal şi nu de la data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale.
În al doilea rând, s-a susţinut că nici ulterior pronunţării hotărârii, autoturismul nu a fost reţinut ilegal de către pârâţi. Reclamantul a solicitat restituirea bunului la data de 20 septembrie iar la data de 25 septembrie 2000, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi i-a comunicat acestuia că se poate prezenta la sediu pentru a reintra în posesia autoturismului. Reclamantul a refuzat ridicarea autoturismului, invocând degradarea lui.
În acest context, nu se poate reţine culpa pârâtelor pentru depozitarea bunului şi, pe cale de consecinţă, nu li se poate imputa lipsa de folosinţă pentru perioada 1996 - 2001.
Analizând motivele dezvoltate ale recursului în anulare, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat şi îl va respinge ca atare pentru următoarele motive:
Prin procesul verbal de contravenţie încheiat la data de 9 iulie 1996, lucrători ai Poliţiei Municipiului Iaşi au constatat că a fost înstrăinat un autoturism introdus temporar în ţară şi în baza art. 234 alin. ultim din Decretul nr. 337/1981, au dispus confiscarea acestuia.
Prin sentinţa nr. 87 din 16 iulie 1998, Curtea de Apel Iaşi a anulat procesul - verbal. În considerentele deciziei se reţine cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul, fiind student cu reşedinţa în România, pe perioada şederii, poate deţine cu orice titlu autoturisme şi să le înmatriculeze cu număr special. Reclamantul „este scutit de plata taxelor vamale, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 234 din Regulamentul vamal, aprobat prin Decretul nr. 337/198.
(…)
Faptele prevăzute de art. 234 alin. (1), nu constituie infracţiuni sau contravenţii încât, fapta reclamantului, nefiind prevăzută la art. 246 – 250 din Decret 337/1981, ca o contravenţie, măsura confiscării dispusă în temeiul art. 234 alin. (2) din Decret 337/1981, este neconstituţională".
Este evident, aşadar, că prin sentinţa pronunţată instanţa a constatat că măsura confiscării a fost nelegal aplicată nu datorită faptului că textul în baza căruia a fost dispusă a fost ulterior declarat neconstituţional, ci datorită nerespectării dispoziţiilor legale în materie la acea dată.
Existenţa unei fapte pe care o instanţă anterioară a calificat-o cu putere de lucru judecat ca fiind o faptă ilicită, existenţa unui prejudiciu şi, de necontestat, a unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu duc la concluzia că raportul juridic născut între cele două părţi este guvernat de regulile şi principiile răspunderii civile delictuale şi nu ale răspunderii depozitarului în caz de sechestru judiciar.
Or, în caz de răspundere civilă delictuală, persoana care a suferit un prejudiciu are drept la dezdăunări reprezentând atât valoarea prejudiciului efectiv suferit cât şi a beneficiului nerealizat.
Pe cale de consecinţă, în mod corect Tribunalul Iaşi a apreciat că reclamantul are dreptul la despăgubiri în valoare de 11.697.07 lei reprezentând contravaloarea distrugerilor la autoturismul Ford Sierra în perioada 9 iulie 1996 - 31 martie 2001 dar şi la suma de 149.634.792 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pe aceeaşi perioadă.
În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că reclamantul a fost în culpă pentru că nu a solicitat autoturismul decât în anul 2000 şi a refuzat primirea acestuia, Înalta Curte o va considera ca neîntemeiată deoarece pârâta avea obligaţia restituirii autoturismului din momentul în care, prin hotărâre definitivă, a fost obligată la restituire.
Pentru toate aceste considerente, recursul în anulare va fi privit ca nefondat şi se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 369 din 28 februarie 2003 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5767/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5737/2004. Civil → |
|---|
