ICCJ. Decizia nr. 5754/2004. Civil. Conflict negativ de competenta. Recurs
| Comentarii |
|
ROMANIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5754
Dosar nr. 10043/2004
Şedinţa publică din 30 iunie 2005
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 4739 din 18 septembrie 2002 la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, reclamanta C.N.C.A.N. a chemat în judecată pe pârâtul C.D. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 75.039.000 lei cu titlu de daune plus cheltuielile de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că în perioada când pârâtul a exercitat funcţia de preşedinte al C.N.C.A.N. a fost emisă Decizia nr. 1 din 20 august 1997 prin care B.V. a fost mutat în funcţia de inspector rezident la C.N.E. Cernavodă, începând cu data de 1 septembrie 1997, stabilindu-i-se locul de muncă la Cernavodă. Această decizie a fost atacată de B.V. şi în consecinţă s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 8907 din 24 noiembrie 1999 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, prin care s-a admis în parte acţiunea reclamantului fiind obligată pârâta C.N.C.A.N. la plata drepturilor băneşti cuvenite reclamantului pentru delegarea din perioada 1 septembrie 1997–24 decembrie 1998, reactualizată la data plăţii plus cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe .au declarat apel ambele părţi şi în consecinţă s-a pronunţat Decizia nr. 1894 din 29 mai 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care au fost respinse apelurile, ca nefondate.
Ca urmare a recursului declarat de reclamantul B.V. împotriva deciziei civile nr. 1894 din 29 mai 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a pronunţat Decizia nr.1833 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a admis recursul, s-a casat în tot Decizia atacată şi în parte sentinţa civilă apelată şi în consecinţă s-a admis apelul, schimbându-se, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul obligării pârâtei C.N.C.A.N. şi la plata indemnizaţiei de concediu suplimentar pentru 13 zile lucrătoare, sporul de 40% din salariul de bază pentru perioada 1 septembrie 1997–24 decembrie 1998; de asemenea s-a constatat că pentru perioada 1 septembrie 1997–24 decembrie 1998 reclamantul se încadrează în grupa I de muncă şi în consecinţă s-a dispus înscrierea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă; intimata a fost obligată la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Prin încheierea pronunţată la data de 18 noiembrie 2002 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea ei la secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, a aceluiaşi tribunal, şi în consecinţă s-a format dosarul nr. 10690/2003 soluţionat prin sentinţa civilă nr. 2984 din 5 august 2003, prin care s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
La Judecătoria sectorului 1 Bucureşti dosarul s-a înregistrat la nr. 10690/2003 şi s-a soluţionat prin sentinţa civilă nr. 6788 din 4 noiembrie 2003 în sensul admiterii excepţiei de necompetenţă materială şi declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă; constatându-se conflict negativ de competenţă, s-a dispus trimiterea cauzei pentru regulator de competenţă la Curtea de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr.9 din 30 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lV-a civilă, s-a stabilit competenţa materială privind judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, în temeiul art. 2 lit. b) alin. (1) C. proc. civ., în raport de obiectul cauzei şi anume acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 102, art. 108 şi art. 111 C. muncii, temei juridic indicat de reclamantă în faţa ambelor instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa. S-a mai reţinut în considerentele acestei sentinţe că problema existenţei raportului de muncă între părţi, respectiv a îndeplinirii uneia din condiţiile legale ale răspunderii materiale prevăzute de Codul Muncii reprezintă o chestiune de fond şi nu un criteriu în raport de care să se stabilească instanţa competentă să judece acţiunea, în condiţiile în care cel care a reclamat în justiţie şi-a întemeiat şi motivat pretenţiile pe prevederi legale, specifice litigiilor de muncă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C.N.C.A.N., susţinând, în esenţă, că la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi-a precizat acţiunea în sensul că îşi întemeiază pretenţiile pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ. privind răspunderea delictuală pentru că în speţă există un prejudiciu (plata sumei la care a fost obligată reclamanta către B.V.), o faptă ilicită (schimbarea nelegală a locului de muncă dispusă de către pârâtul C.D.), raportul de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, precum şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul; în raport de aceste precizări reclamanta menţionează că a timbrat acţiunea în pretenţii cu suma de 5.147.340 lei.
De asemenea, recurenta arată că pârâtul nu a avut raporturi de muncă cu C.N.C.A.N., deoarece nu a avut încheiat contract individual de muncă, acesta fiind numit în funcţia de preşedinte al respectivei instituţii prin Decizia primului ministru, în conformitate cu Legea nr. 111/1996, funcţie asimilată cu aceea de secretar de stat.
Întrucât pârâtul nu era angajatul reclamantei răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat nu se poate întemeia pe art. 102 alin. (1) din Legea nr. 10/1972, fostul Cod al Muncii în vigoare la acea dată, ci pe răspunderea civilă delictuală reglementată de codul civil.
În raport de aceste motive reclamanta solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei la instanţa competentă, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Curtea, analizând înscrisurile de la dosar în raport de motivele de recurs invocate, constată că subiectul litigiului îl constituie acţiunea C.N.C.A.N. formulată la 18 septembrie 2002, împotriva fostului său preşedinte privind daune rezultate din emiterea unei decizii, nelegale, la data de 20 august 1997, prin care pârâtul a schimbat locul de muncă al unui angajat.
În raport de aceste elemente, Curtea constată că competenţa soluţionării cauzei trebuie analizată sub imperiul dispoziţiilor vechiului Cod al Muncii, Legea nr. 10/1972, în vigoare la acea dată, (întrucât actualul Cod al Muncii, a fost adoptat prin Legea nr. 53/2003 publicată în M. Of., nr. 75 din 5 februarie 2003), al Regulamentului din 27 mai 1998 de organizare şi funcţionar al C.N.C.A.N., precum şi al reglementărilor prevăzute de Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Potrivit Regulamentului din 27 mai 1998 de organizare şi funcţionar al C.N.C.A.N., rezultă că:
- (2) C.N.C.A.N. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;
- (3) Preşedintele C.N.C.A.N. este ordonator principal de credite bugetare;
- 5 alin. (1) C.N.C.A.N. este condusă de un preşedinte numit de primul ministru;
- 5 alin. (2) Funcţia de preşedinte al comisiei este asimilată celei de secretar de stat;
Pârâtul C.D. a fost preşedintele C.N.C.A.N. în perioada 1 februarie 1997-5 ianuarie 2001.
Legea nr.168/1999 privind conflictele de muncă prevede următoarele:
Art. 1 alin. (1) această lege reglementează exclusiv raportul de muncă stabilite între salariaţi şi unităţile la care aceştia sunt încadraţi.
Art. 68 prevede că sunt conflicte de drepturi cele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă.
Art. 69 stipulează că nu sunt considerate conflicte de muncă acelea dintre unităţi şi persoane care prestează în serviciul respectivelor unităţi diferite activităţi în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.
Potrivit art. 70 coroborat cu art. 2 lit. b1) C. proc. civ., modificat prin OUG nr. 138 conflictele de drepturi din domeniul dreptului muncii sunt, în primă instanţă, de competenţa tribunalelor de muncă şi asigurări sociale, până la a căror înfiinţare vor fi de competenţa secţiilor sau completelor specializate din cadrul tribunalelor de drept comun. În această materie tribunalele judecă conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă.
Din cele expuse mai sus rezultă că răspunderea materială din dreptul muncii poate fi angajată numai în situaţia în care persoana care a cauzat prejudicial este angajat cu contract individual de muncă la instituţia căreia i-a cauzat prejudiciul.
În speţă, pârâtul nu a avut încheiat contract colectiv de muncă cu reclamanta, şi în consecinţă nu se aplică dispoziţiile răspunderii materiale din dreptul muncii.
Preşedintele C.N.C.A.N. a fost numit în această funcţie de către primul ministru, astfel încât potrivit art. 69 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă litigiul este de natură civilă, răspunderea pârâtului va fi angajată pentru prejudiciul cauzat în conformitate cu reglementările referitoare la răspunderea civilă delictuală, art. 998-999 C. civ., situaţiune în care potrivit art. 1 C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cauza este judecătoria .
Faţă de aceste considerente, Curtea constată că recursul este fondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza la instanţa a cărei competenţă s-a stabilit Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta C.N.C.A.N. împotriva sentinţei civile nr. 9 din 30 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul C.D.
Casează hotărârea atacată şi stabileşte în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, competenţa soluţionării acţiunii introdusă de C.N.C.A.N. împotriva pârâtului C.D.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5760/2004. Civil. încheiere C. F. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5680/2004. Civil. Revendicare imobiliara.... → |
|---|
